Archive | December 2010

Lipsa de iertare produce boli grave!

Într-o zi  o pacientă îngrijorata se plângea in cabinetul meu de dureri articulare. Durerile articulare sunt foarte frecvente după o anumită vârstă şi, în general, nu produc îngrijorări deosebite pacienţilor dar am văzut că această femeie era foarte temătoare.

Mi-e frică să nu am boala vecinei mele şi să ajung şi eu la anchiloză. Mâinile i s-au sucit, picioarele o dor şi nu mai poate umbla decât cu mare dificultate.

Am asigurat-o că nu are această boală numită poliartrită reumatoidă, ci doar o artroză simplă. I-am spus că poliartrita reumatoidă poate duce la anchiloze, dar nu în toate cazurile şi că psihicul are o influenţă deosebită asupra evoluţiei bolii. Emoţiile negative, nemulţumirile, conflictele şi stresurile putând agrava mult boala.

Dacă mă gândesc, să ştiţi ca vă dau dreptate. Într-adevăr vecina mea a avut un mare necaz.  A fost părăsită de soţ la 50 de ani. De atunci au început toate problemele.

Spusele ei erau încă o confirmare a faptului că anumite boli sunt declanşate sau agravate de emoţiile negative. Mi-am imaginat cum acea femeie  a adunat în sufletul ei rănit resentimente, mânie, revoltă, iar apoi nu a putut să ierte şi să uite. Iar neiertarea i-a produs mai mult rău decât i-a provocat soţul ei părăsind-o.

Uneori ofensele sunt atât de mari încât  pare aproape imposibil să iertăm. Cum să iertăm asemenea umilinţe şi respingeri? Şi totuşi prin puterea lui Isus putem!

Cei mai mulţi dintre noi, însă, nu avem de iertat lucruri atât de grave. Avem însă de-a face în fiecare zi cu greşeli mărunte şi fleacuri cum ar fi contrazicerile, cuvintele obraznice, observaţiile usturătoare, glume la adresa noastră şi alte fleacuri care ne stau în gât şi pe care totuşi nu le iertăm luni sau ani de zile.

Esenţa creştinismul este iertare. Vieţile noastre pot deveni mizerabile dacă nu vrem să iertăm. Neiertarea produce o otravă care va ucide existenţa bucuriei şi păcii din viaţa noastră.

Iar capacitatea de a ierta influenţează atât calitatea vieţii pe care o ducem pe pământ cât şi locul unde ne vom petrece veşnicia.

Cum poate fi influenţată viaţa nostră pământescă de neiertare? Neiertarea este sursa unui lung şir de emoţii negative: nemulţumirea, ciuda, amărăciunea, ranchiuna, emoţii care acţionează direct asupra trupului producând în special boli de inimă, hipertensiune arterială şi boli digestive cum ar fi ulcerele, colitele. Emoţiile negative acţionează  prin mai multe mecanisme, unul dintre ele fiind şi eliberarea de hormoni în exces, în special cortizonul prin care practic este afectat fiecare organ din organism. Astfel boli cum ar fi exema, astmul bronşic, artritele, diabetul, etc, sunt declanşate sau agravate de emoţii negative.

Faimosul psiholog John Hunter era conştient de efectele nocive ale urii şi neiertării asupra asupra inimii sale. De aceea a declarat: “Primul ticălos care mă va face să mă mânii, mă va ucide” După câtva timp cu prilejul unui congres medical, un orator a făcut nişte afirmaţii jignitoare la adresa lui. Acesta  s-a înfuriat, a sărit în picioare şi a început să-şi atace dur adversarul. Furia a declanşat o asemena contracţie a vaselor sanguine ale inimii sale că a decedat pe loc.

Dacă nu ne impunem să iertăm ofensele şi dacă ne urâm duşmanii le dăm putere asupra noastră: asuprea somnului, asupra poftei de mâncare, asupra tensiunii arterial,  asupra sănătăţii, asupra fericirii noastre, supra vieţii veşnice.

Le-am crea duşmanilor o mare bucurie dacă ar  ştii că au o asemneau putere asupra noastră. Resentimentele, ciuda şi duşmănia noastră nu îi afectează de loc, în schimb ne transformă proprile zile şi nopţi într-un coşmar, ne îmbolnăvesc trupul, ne strică relaţia cu Dumnezeu. Merită să iertăm şi să uitam orice ofensă!

Viaţa ca o junglă

Viaţa ca o junglă

Mă simt adesea  trăind ca într-o junglă. Nu neapărat în mijlocul ei, ci stând undeva la o parte, protejată de credinţă, de statutul social, de cultură. Fără să ignor avantajele vieţii moderne  (comunicare şi deplasare rapidă, acces mai uşor la hrană şi îmbrăcămite) observ în lumea de azi atâta agitaţie, zgomot, vulgaritate şi mizerie în limbajul tinerilor şi adulţilor, multă agresivitate în jur, în fiece ziar, la fiece buletin de ştiri. Suntem asaltaţi agresiv să cumpărăm, să consumăm, să risipim, să ne distrăm, să facem ce ne trece prin cap, sa trăim iresponsabil. Rezultatul este suferinţă umană amplificată, o lume nebună de care îţi este frică, o viaţa de junglă în care nu ai vrea să îţi ştii copiii şi nepoţii.

Părinţii pot feri tinerii de junglă

Cât de dulce este protecţia oferită  copiilor de către părinţi şi de către credinţa în Dumnezeu! Acolo unde valorile credinţei şi familiei sunt respectate copiii se simt iubiţi şi protejaţi. Protejaţi de tot valul de imoralitate care ne-a invadat de o vreme pe toate canalele, imoralitate care produce răni, durere, disperare şi prin care valori preţioase ca respectul şi fidelitatea în dragoste şi casnicie sunt distruse.

Părinţii sunt datori, încă de când copiii sunt foarte mici, să stabilească nişte limite, nişte frontiere morale care să îi apere pe copii. Nimeni, nici societatea, nici şcoala, nici chiar biserica nu le va putea oferi adevărata orientare şi nu le va putea forma caracterul lor aşa ca părinţii. Primii 7 ani ai vieţii sunt de nepreţuit pentru dezvoltarea simţului moral al copilului (să spună adevărul, să nu fie egoist, etc). Copilul are mare nevoie acum de limite precise (pe care cei mai mulţi le vor testa), are nevoie să ştie exact ce vor părinţii de la el şi mai ales are nevoie să fie iubit. Copilul lipsit de reguli bine definite este nefericit şi nesigur având impresia că nu este iubit. Copiii lipsiţi de iubire sunt mai uşor de ademenit spre jungla unei vieţi fără Dumnezeu şi fără speranţă.

Noi nu suntem noi prima generaţie care trăieşte vremuri de junglă. Răutatea a venit întodeauna în valuri. Pe parcursul istoriei omenirii au fost societăţi atât de stricate încât Dumnezeu i-a nimicit în masă, ca pe vremea Potopului sau a Sodomei si Gomorei. Apoi mai târziu civilizaţii întregi s-au autodistrus prin imoralitatea şi corupţia venite din interior. Dar creştinii au avut întodeauna un refugiu – credinţa în Dumnezeu. Chiar dacă le-a fost dat să sufere, şi le va mai fi dat, vor avea întotdeauna pacea şi bucuria dată de prezenţa Domnului Isus Hristos.

Muzică cu efect distructiv

MUZICA CARE  DISTRUGE

Există muzică şi versuri care distug caracterul. Zig Ziglar povesteşte cum fica unor prieteni de ai lui,  o fată cu o fire veselă, entuziasiastă,  plăcută, iubitoare, îndrăzneaţă a primit de Crăciun un cadou de la părinţi, un radio cu ceas ca s-o trezească în fiecare dimineaţă. Părinţii, fără să-şi dea seama au fixat ceasul pe un post cu muzică rock. În fiecare dimineaţă după cinci minute de ştiri, urma muzica rock. S-a produs o schimbare subtilă, aproape imperceptibilă de atitudine a tinerei fete. După două sau trei luni a devenit irascibilă şi moroacănoasă, nu mai râdea la fel de mult, se plângea tot timpul, nu mai era la fel de iubitoare şi afectuoasă. Părinţi au observat schimbările şi s-au întrebat ce s-a putut întâmpla. Au realizat că schimbarea a început de pe la Crăciun când fica lor a primit ceasul cadou. S-au hotărât atunci să scoată ceasul din camereă şi să-şi trezească ei fata, cu o sărutare, o îmbrăţişare şi cu urări vesele pentru noua zi. Fata a redevenit după un timp ceea ce a fost: un copilă fericită, iubitoare şi entuziastă.

Cuvintele cântecelor ascultate de zeci şi sute de ori, au un impact covârşitor. De multe ori se întâmplă ca aceşti copii să cânte ei înşişi versurile. Aceste cuvinte crează imagini, pe care mintea le completează şi în felul acesta se ajunge tot mai uşor la violenţă, droguri, promiscuitate, în general comportament distructiv în primul rând asupra propriei persoane şi apoi asupra altora.

Multă lume este de acord cu efectul negativ al unui anumit gen de muzică cum ar fi muzica rock. Dar dacă suntem atenţi şi versurile altor genuri de muzică proclamă adesea un comportament iresponsabil şi au un limbaj aproape pornografic. Nu demult ori de câte ori porneam radioul în maşină răsunau versurile unui cântec de muzică uşoară a cărui refren spunea: „Would you come in bed with me?” Tradus, fata îl invita pe băiat: “Vrei să vii în pat cu mine?” Lucrul acesta sugerează că relaţiile sexuale premaritale sunt perfect acceptabile. Şi atunci să ne mai mirăm de numărul crescând al căsniciilor nefericite, de adolescentele care rămân gravide, de avorturi în rândul adolescentelor, de viitoarele lor căsnicii ruinate şi de copii abandonaţi.

Un grup rock are o melodie care spune că iadul ar fi un loc ideal pentru petreceri, că trebuie să ajungi acolo pentru că oricum prietenii tăi vor fi acolo. Alte melodii batjocoresc creştinismul şi pe Dumnezeu. Un alt hit binecunoscut spunea că dacă ai încercat cu alcool şi nu a fost de ajutor,  cu droguri şi n-au fost de ajutor, cu sex şi n-a fost de ajutor, atunci de ce nu te-ai sinucide?

Înspăimântător este faptul versurile mereu repetate, într-un anumit ritm, în urechea impresionabilă a tânărului ajung să fie crezute. Voltaire spunea: Aceia care te pot face să crezi absurdităţi te pot face să comiţi atrocităţi.

Andrew Fletcher, marele patriot scoţian spunea: Scrieţi voi legile, lăsaţi-mă pe mine să compun muzica şi eu voi fi cel care va conduce această ţară”.

Dacă muzica, versurile muzicii au o asemenea influenţă ce e de făcut? Să-i influenţăm tot atât de puternic punând la dispoziţia copiilor încă din fragedă copilărie, înainte ca preferinţele muzicale să se cristalizeze, muzică bună.  Există muzică care îi înalţă pe oameni, muzică inspiratoare,  care te ajută să te desăvârşeşti, pentru a putea avea o contribuţie benefică în societate. Melodiile frumoase pot spori creativitatea. Să-i  ajutăm pe copii să aleagă astfel de muzică!

Test de cumpătare: nici un kg în plus de aceste sărbători!

TEST DE CUMPĂTARE: Nici un gram de greutate în plus o dată cu acest Crăciun!

Cei mai mulţi dintre noi, uitând de adevarata semnificaţie a acestei sfinte sărbători o întâmpnim cu excese de mâncare. Sarmale, cârnaţi, prăjituri, băuturi şi sucuri cu prea multe calorii. Facem vizite de la unii la alţii la care se mănâncă şi iar se mănâncă. Poate că nu ne vom îngrăşa de acest Crăciun decât cu o jumătate de kilogram. Dar într-o viaţă de adult, să spunem de la 25 la 50 de ani, avem toate şansele să acumulăm 12 kg în plus. Foarte mulţi însă pun 20-25 kg până la 50 de ani, deoarece excesele se întâmplă de câteva ori pe ani chiar dacă în rest mănâncă aproximativ normal.

Semnificaţia vieţii umane este mai presus de mâncare şi băutură, mai presus de fapt de oricare dintre plăcerile palpabile. Pe măsura trecerii anilor realizez tot mai mult că adevăratul sens stă în înfrânare şi echilibru. 

Dacă vrem să fim echilibraţi, sănătoşi, dacă vrem să traim o viaţă armonioasă nu putem trăi mânaţi de dorinţe, ci de principii sănătoase, cumpătarea fiind una dintre aceste principii. Cumpătarea nu ne lasă să dormim cât am dori şi nici să stăm nopţile în faţa televizorului. Cumpătarea ne aminteşte să nu ne înfuriem şi nici să vorbim tot ce ne trece prin cap, ne şopteşte că nici distracţia prea multă nici mâncarea prea multă nu este sănătoasă. Cumpătarea ne uşurează de sarcini inutile, ne oferă libertate şi timp pentru lucruri cu adevărat esenţiale.

Conversaţii care vindecă- conversaţii care îmbolnăvesc

Conversaţii care vindecă – conversaţii care produc boală

            Viaţa noastră poate căpăta frumuseţe, semnificaţie şi sens prin conversaţia cu ceilalţi. Nu putem trăi sănătos fără comunitate, fără interacţiunea pozitivă cu ceilalţi, deşi cultura noastră tinde tot mai mult să ignore aceste lucruri în favoarea vitezei, convenienţei şi excesului de muncă. Chiar şi biserica, lăsată de Domnul Isus Hristos ca loc al părtăşiei,  încurajării reciproce, comunicării calde dintre oameni a devenit un loc de convenienţă în care se „vinde” spiritualitate prin exces de program, ritual şi monologul unui specialist. Dar oamenii au nevoie de comunicare, de conversaţii de calitate, ca de aer. În adâncul sufletului toţi tânjim după un dialog semnificativ, în care să ascultăm şi să fim ascultaţi, să împărtăşim gânduri şi sentimente cu cei din jurul nostru. Toţi tânjim după intimitate şi căldură, Dumnezeu a pus acest lucru în genele nostre. Şi totuşi niciodată nu au fost mai multe obstacole în calea adevăratei comunicări ca în societatea actuală. În loc de participant la viaţă omul este transformat într-un permanent spectator, într-o lume plină de show politic, religios, distractiv, cultural,etc. Astfel se promovează superficialitatea în limbaj, temele pentru conversaţie devin tot mai narcisiste, oamenii vorbind tot mai mult despre cât de ocupaţi sau de obosiţi sunt, despre ce exerciţii  fizice fac, despre ce haine, ce produse de înfrumuseţare sau ce vacanţe îşi permit. Aşa văd la televizor, aşa se poartă vedetele din toate domeniile şi aşa fac şi ei. Dar subiectele narcisite închid căile adevăratei comunicări. Iar fără acea comunicare intimă, profundă, care angajează cu adevărat, care alină şi îmbogăţeşte spiritual, oamenii se „usucă”, devenid cu adevărat depresivi şi bolnavi. Unii se refugiază în diverse vicii cum ar fi mâncatul excesiv, excesul de mass-media sau internet. Sunt atât de mulţi oameni bolnavi astăzi, cu tot progresul industriei farmaceutice, bolile care fac ravagii fiind cele cardio-vasculare, diabetul, cancerele.

Merită să facem efortul să ieşim din rutina vremii, să punem timp deoparte pentru legătura şi comunicarea cu ceilalţi oameni. Conversaţia adevărată înseamnă a fi interesat de cealaltă persoană, a găsi subiecte interesante şi semnificative, subiecte care sunt speciale pentru celălalt, care aduc bucurie şi valoare. În felul acesta poţi îmbogăţi viaţa celuilalt iar el îţi va îmbogăţi la rândul său viaţa ta. Conversaţia poate fi despre ceea ce te pasionează sau înflăcărează pe tine sau pe el, despre literatură, artă sau natură, despre minunile şi frumuseţile lăsate în lume de Creator, despre credinţa în Dumnezeu. Conversaţia semnificativă ia timp dar timpul acesta este nespus de preţios,  fascinant şi îmbogăţitor pentru fiecare dintre noi.

Refugiul în singurătate, lipsa interacţiunii semnificative cu alţi oameni produce alienare, boli emoţionale, care se vor transforma în curând în boli fizice. Una dintre piedicile în calea comunicării este exscesul de TV. Superficialitatea promovată pe acestă cale limitează creativitatea oamenilor, îi face insensibili, lipsiţi de compasiune şi incapabili de a mai purta un dialog semnificativ. Efectul TV-ului este asemănător cu al drogurilor.

Comunicarea eficientă presupune să fii sensibil faţă de nevoile altora, să asculţi, să încurajezi, să insufli altora bucuria de a trăi, curaj, speranţă, credinţă în Dumnezeu. Sunt atâţia oameni în jurul nostru care ne pot atinge vieţile şi ni le pot îmbogăţii, după cum noi, fiecare, putem atinge şi îmbogăţii vieţile altor oameni, ajutându-ne reciproc să ne dezvoltăm. În aceasta stă secretul fericirii. Nu în acumulri materiale, nu în ceea ce ai, ci în ceia ce eşti. Adevărata conversaţie ne întăreşte sănătatea şi sistemul imunitar!

Conversaţii care produc boală

Pe de altă parte există oameni care vorbesc incredibil de mult despre ei înşişi: despre bolile lor,  supărările lor, oboseala lor, despre ce au mâncat, ce au băut, ce şi-au cumpărat, ce vitamine, fibre sau  ceaiuri folosesc, cât au slăbit. Efectul conversaţiei lor este în cel mai bun caz acela de plictiseală, dar, în multe cazuri oamenii centraţi pe propria lor persoană dau supărări şi dureri de cap celor ce îi ascultă. Orientarea excesivă înspre propria persoană îl îmbolnăveşte pe om. Cu cât acesta vorbeşte mai mult despre el şi necazurile lui cu atât va ajunge să fie mai ocolit. Şi cu cât va fi mai ocolit şi respins cu atât se va supăra mai tare pe oameni, va încerca şi mai mult să convingă despre propriile-i probleme şi va fi respins şi mai mult. Am ascultat bolnavi care nu mai termină de descris toate peregrinările lor pe la diverşi specialişi pe care îi acuză nu-şi dau interesul să le  descopere toate bolile, care îşi  acuză partenerul şi rudele că nu le pasă de boala lor, care vorbesc despre ei, doar despre ei. Există boli produse de egocentrism. De prea multa preocupare de propria persoană, boli produse de supărare, de necaz pe cei din jur. Toţi medicii vedem astfel de oameni şi, din pacate, numarul lor devine tot mai mare.

Dacă vrei ca celorlalţi să le pese de tine, arată tu primul, că îţi pasă de ei. Adică nu vorbi prea mult despre tine, nu te văicării. Nimeni nu suportă să stea prea mult în preajma unui persoane care se văicăreşte sau a unui copil care plânge.

Adesea calea înspre sănătate este aceea de a uita de tine şi a te dedica nevoilor celorlalţi. Mai mult de jumătate din bolile de care suferim sunt produse de acţiunea minţii asupra trupului (boli psihosomatice). O minte şi un spirit plin de bucurie, de bucuria de a fi fost de folos unui alt om se vindecă de o mulţime de boli. Există o uriaşă forţă de autovindecare care vine din dăruirea înspre alţii.  Spun adesea bolnavilor care vorbesc foarte mult şi colorat despre o mie de necazuri propri că rezolvarea poate veni dacă vor încerca să uite de ei înşişi şi de bolile proprii şi să se implice în ajutorarea celor mai necăjiţi decât ei.

 

Forţa magică a aprecierii şi încurajării

FORŢA MAGICĂ A APRECIERII ŞI ÎNCURAJĂRII

Oamenii devin ceea ce îi încurajezi să devină, şi nu ceea ce le spui mereu să fie” (Zig Ziglar)

VULGARITATEA CA MOD DE VIAŢĂ

Nu ştiu câţi oameni realizează importanţa cuvintelor pe care le rostesc. Cuvintele  pot da viaţă dar pot şi otrăvi. Ele pot zidi şi pot dărâma. Am auzit părinţi spunând atâtea cuvinte distructive copiilor lor, am văzut soţii care şi-au distrus căsnicia…prin cuvinte.

Nu este bine să vorbim cu uşurinţă. Nu este bine să lăsăm ca influenţele exterioare să intervină în modul nostru de a vorbi. Şi totuşi…Cea mai teribilă şi mai distructivă influenţă asupra limbajului nostru o are vulgaritatea.

Trăim într-o lume vulgară. Vulgaritatea ne copleşeşte din toate părţile. A intrat în rutină ca tinerii să înjure pe stradă. Limbajul omului obişnuit este este sărăcit din cauza excesului de TV, în detrimentul literaturii. Incultura, vulgaritatea şi stupiditatea din textele cântecelor pe care le auzim la radio a devenit obositoare. Muzica care ar trebui să înalţe spiritul omului, să-l scoată din rutină, s-a coborât, ea, în rutină.

Când eşti bombardat ziua întreagă, la locul de muncă, în maşină, acasă cu un limbaj subţiat, subcultural, presărat cu vulgarităţi, este  uşor şi comod să ţi-l însuşeşti. Vulgaritatea este ca o rugină care se aşează peste spirit limitând simţămintele nobile, aspiraţiile înalte, vorbele bune, frumoase şi încurajatoare pe care le aşteaptă cei din jur.

CUVINTE CARE UCID

                În lumea noastră se aud prea adesea cuvinte vulgare, critice, mânioase, cicăleli, certuri. Este incalculabil răul pe care ni-l facem unii altora prin… cuvinte! Oamenii încearcă să se schimbe unii pe alţi adoptând o atitudine agresivă, de constrângere. Soţiile încearcă să îşi schimbe soţii prin cicăleală şi critică. Părinţii încearcă să îşi schimbe copiii prin certuri, înjurături sau bătăi. Această atitudine bântuie din păcate şi în şcoli, la locurile de muncă. Dar pretutindeni vulgarităţile murdăresc, criticile distrug, atitudinea violentă are un efect inhibitor asupra dezvoltării personalităţii. Oare de ce oamenii nu realizează că nu se obţine nimic prin violenţă, constrângere, critică? Pentru că trăiesc în rutină. Acea rutină care combină vulgaritatea cu imaturitatea emoţională: lăudăroşenia, minciuna, mânia, atitudinea de superioritate.

Ar trebui să realizăm că dacă trăim nepăsători faţă de nevoile celor din jur, dacă ne orientăm  doar înspre noi înşine, spre mica noastră lume egoistă şi îngustă, vom trăi într-o lume plină de nefericire. Pentru că omul care trăieşte în mod egoist este nefericit şi îi face şi pe alţii nefericiţi.

CUVINTE CARE ZIDESC

Sunt cuvintele de laudă, apreciere şi încurajare, cuvintele afectuoase şi tandre, care cu imboldul lor pozitiv, sunt un balsalm pentru suflet având cea mai puternică forţă transformatoare!

Există cuvinte cu puteri magice:  “te iubesc”, “îmi pare rău”, “mulţumesc”,“te rog”. Omul rutinat le foloseşte rar. Ar trebui să învăţăm de la englezii educaţi care nu spun niciodată un NU fără formula “îmi pare rău”. Indiferent ce rang ar avea nu fac nici o cerere fără formula “te rog”. Nu există serviciu cât de mărunt pentru care să nu spună “mulţumesc”. Funcţionarii lor ştiu să zâmbească, au simţul umorului dezvoltat, te înţeleg şi te respectă. În atmosfera respectului şi a înţelegerii omul occidental a putut să se realizeze pe deplin, fiecare la rândului lui contribuind la dezvoltarea societăţii.

Căsniciile ar fi mai fericite, copiii şi-ar dezvolta admirabil personalitatea, angajaţii ar fi mai productivi, iar lumea mai frumoasă şi mai bună dacă soţii, părinţii, dascăli, şefii ar oferi mai multă încurajare şi ar zâmbi mai des. Dacă ar folosi mai des cuvinte care zidesc.

O PLOAIE ÎN DEŞERT

Există un deşert mai uscat decât Sahara. Este sufletul omului privat de cuvintele de apreciere. Sunt soţii care tânjesc după aprecierea soţiilor care se dovedesc scumpe la apreciere şi darnice la critici; Sunt soţiile pe care un “te iubesc” al unor soţi “muţi” le-ar face fericite toată ziua; Sunt copiii care tânjesc după cuvinte de laudă din partea părinţilor dar care nu primesc decât reproşuri; Sunt subalternii care doresc recunoşterea meritelor lor dar care sunt trataţi cu indiferenţă sau superioritate.  Aprecierea, recunoaşterea şi lauda sunt aşteptate ca o ploaie în deşert şi la fel ca aceasta fac minuni: îi ajută pe ceilaţi să îşi consolideze imaginea despre sine, să dea tot ce e mai bun în ei, să îşi dezvolte potenţialul maxim. Lauda oferă cea mai bună motivaţie pentru dezvoltarea performanţelor.

Nu uita:

1.Laudă cel puţin cu frecvenţa cu care critici

2. Este mai important să lăudăm faptele şi nu persoana

3. Foloseşte mai des cuvântul “mulţumesc”

4. Zâmbeşte mai des

5.Dacă vrei să te iubească cineva evidenţiază-i părţile pozitive şi ignoră-le pe cele negative. Fă la fel dacă iubeşti pe cineva

SCURT CURS DE MANAGEMENT

-Cele mai importante 6 cuvinte: “Admit că am comis o greşală”.

-Cele mai importante 5 cuvinte: “Sunt foarte mândru de voi”.

-Cele mai importante 4 cuvinte: “Care este părerea voastră?”

-Cele mai importante 3 cuvinte: “Dacă sunteţi amabil…”

-Cele mai importante 2 cuvinte: “Vă mulţumesc!”

-Cel mai important cuvânt: “Noi”

-Cel mai puţin important cuvânt: “Eu”

 

                                   

Merită să ierţi

Iartă, ca să fii sănătos

O mulţime de oameni poartă o povară uriaşă de resentimente, atitudine critică, lipsă de iertare, ură, gânduri de răzbunare, sentimente care le produc boli necruţătoare. Ei nu ştiu sau nu vor să ierte. Gratuit pixbay Imagine de kalhh de la PixabayŞi totuşi ” Îmi pare rău” şi ” Te iert” sunt două expresii fără de care nu putem trăi. În orice caz nu putem trăi sănătos. După expresia “Te iubesc” de ele au nevoie oamenii cel mai mult, pentru că toţi ne rănim sau ne jignim unii pe alţii. O facem pentru că suntem neatenţi sau insensibili, altădată egoişti sau stupizi şi nu de puţine ori toate acestea la un loc. Dar nu există speranţă pentru sănătatea noastră, pentru relaţia de cuplu sau pentru orice relaţie, dacă nu oferim, nu cerem şi nu acceptăm iertarea.

A ierta nu este uşor. A ierta costă şi doare, mai ales când cel ce a greşit nu merită, sau când ne este frică că nu va aprecia gestul sau îl va înţelege greşit. A ierta, este, pe lângă  un act de generozitate şi un act de curaj. Dar a trăi cu povara neiertării, a resentimentelor şi a gândurilor de răzbunare este şi mai greu. Neiertarea îmbolnăveşte şi înnrobeşte pe cel care nu vrea să ierte, necruţătoarele boli cardio-vasculare îşi vor arăta destul de timpuriu colţii în viaţa lui (ei).

Iertarea în schimb  îţi vindecă sufletul şi trupul în acelaşi timp. Ea înseamnă libertate şi eliberare pentru două persoane: a celui care ţi-a greşit de pedeapsa greşelii, şi a ta de povara neiertării.

De aceea oferă iertarea imediat, ofer-o gratuit, ştiind că şi ţie ţi se iartă mereu. Ai putea spune: “Ceea ce ai făcut m-a rănit, dar te-am iertat. Nu îţi voi mai aminti de acest lucru şi în cât de curând timp va fi posibil, voi uita ce ai făcut.” Pentru că iertarea presupune şi uitare. Aceasta este adevărata iertare!

Consuma tableta iertării in fiecare zi!

Imagine de kalhh de la Pixabay

Capcana datoriilor

Imagini pentru www.deviantart.com people in debt to the bank

Să nu devii dator! Este un avertisment pe care aş vrea să îl strig tinerilor sau celor mai puţin tineri. Image by Rilsonav from PixabayDatoriile te transformă în scalv al creditorilor, de multe ori plătind înapoi dublu sau triplu pentru ceea ce ai împrumutat. Argumentele: „ Nu aveam ce face” „Împrumutul este singura soluţie” nu stau de cele mai multe ori în picioare. Adesea oamenii se împrumută din motive nerezonabile, cum ar fi împrumutul pentru  bunuri de larg consum, electronice, electrocasnice, etc, se împrumută pentru a arăta că îşi permit un standard de viaţă  peste posibilităţile lor reale. Adesea se împrumută dintr-un spirit de competiţie cu ceilaţi, când de fapt celorlalţi nici nu le pasă de ei.

Dacă nu ne descurcăm astăzi în limita mijloacelor de care dispunem, cu siguranţă că ne va trebui un efort supraomenesc mâine, pentru a face faţă aceloraşi nevoi ca astăzi, cât şi pentru a plăti dobânzi grase. Întotdeauna există şi o altă alternativă. Trebuie să ne folosim creativitatea pentru a ne descurca cu ceea ce avem, poate cu mai puţin, poate cu mai simplu dar cu siguranţă mai sănătos pentru psihicul nostru. Datoria este de natură să-l sărăcească şi mai mult pe om. Dorinţele omului se pot şi ele adapta posibilităţilor dar dacă ne dorim un alt standard putem ajunge mai degrabă la el nu prin datorie ci prin mai înţeleaptă chivernisire a resurselor.

Să nu uităm însă, că întotdeauna ne putem limita la mai puţin şi întotdeauna ne putem restrânge  dorinţele în limita mijloacelor de care dispunem. Este o provocare să încerci să te mulţumeşti, să te descurci cu ceea ce ai.

“Mulţumiţi-vă cu ce aveţi”

Dacă Dumnezeu ne-a dăruit mult să ne bucurăm, să ajutăm şi pe alţii iar dacă avem mai puţin să ne mulţumim cu ce avem. Adesea posesiunile se obţin cu multă trudă, cu îngrijorări. Pentru toate se plăteşte un preţ. Luând de pildă relaţia patron angajat. Fiecare are avantajul ei. Nici nu ştii căruia îi merge mai bine, care are mai multă libertate. Poate că patronul are avantajul unei libertăţi pe care o oferă banul. Dar pe de altă parte el are grijile, alergările, agitaţia. Ştie că fără implicarea lui totul se poate nărui. Lunar trebuie să facă rost de bani pentru salarii, sunt o sumedenie de taxe, are controale, poate are nopţi de insomnie. Mulţi îşi neglijează familia din cauza unei afaceri. Posedă mai mult, dar se află în permanentă competiţie cu alţii pentru a afişa un standard de viaţă mai bun.

Pe de altă parte lucrătorul simplu se culcă liniştit, doarme fără griji, are mintea liberă, ajuns acasă poate dărui familiei puţinul lui timp liber. Are puţin dar se poate trăi şi cu puţin. Chiar se poate trăi cu mai puţin! Răsfoiam recent într-o librărie cartea unei autoare occidentale, Corinne Hofmann (un fel de autobiografie a ei sub numele „Adio Africa”). A fost căsătorită cu un negru şi a trăi vreo 10 ani in Africa după care a fost nevoita să revină în Germania. Reîntoarsă în ţară, după ce a vieţuit atât timp acolo, înconjurată de minimum de lucruri, a fost şocată să vadă ce pline sunt magazinele occidentale . „ Oamenii se înconjură de atât de multe lucruri inutile, care nu îi ajută, ci doar le complică viaţa!”, spunea ea. Şi şi-a promis sieşi că atât cât va mai trăi, va avea doar lucrurile de care are neapărat nevoie. În general toată lumea este înconjurată de prea multe lucruri.

Mă plimbam în zilele acestea prin vreo două supermarket-uri şi mă miram şi eu cât de multe lucruri inutile sunt îngrămădite în aceste magazine. Era abia noiembrie dar erau o mulţime de ornamente de Crăciun, de mâncăruri, dulciuri, sucuri, haine, prosoape, lumânări şi alte lucruri de Crăciun. După ce trec vreo două-trei luni vom vedea o mulţime de lucruri de primăvară, de paşte. Superproducţia industrială, pe lângă că ne încarcă viaţa, ne fură şi posibilitatea de participare, posibilitatea de a crea noi înşine ceva simbolic pentru o anumită sărbătoare.

Nevoi omeneşti induse artificial

Societatea în care trăim ne-a indus nişte nevoi pe care nu le aveam, pe care nu le cunoşteam şi pentru care trebuie să muncim foarte mult. Şi atunci te întrebi, oare nu este mai bine să fi liber decât să munceşti în plus pentru a-ţi satisface o nevoie de care nu ai nevoie. Este important de reţinut că nu avem nevoie decât de o mică parte din produsele alimentare expuse în magazine. Chiar nu este nevoie să cumpărăm din toate lucrurile, mai ales că  bună parte nu sunt sănătoase şi în timp îşi vor pune ampreta asupra organismului nostru.

-În general avem nevoie de mai puţine haine decât ne cumpărăm.

-Nu avem nevoie de cărţi şi reviste în plus dacă cele cumparate deja, nu au fost încă citite

-Nu este nevoie să schimbăm maşina cu una mai scumpă dacă cea veche este încă bună. Şi este o mare greşeală dacă acest lucru presupune să te împrumuţi, să lucrezi multe ore suplimentare.

-Dacă poţi să-ţi construieşti o casă este bine dar este greşit să te împrumuţi pentru a te muta dintr-un apartament într-o casă. Nu avem neapărat nevoie de foarte mult spaţiu pentru a trăi fericiţi şi confortabil. Mulţumirea şi confortul vin din interior, din relaţiile bune cu ceilalţi, din preţuirea şi ordonarea locuinţei pe care o avem deja.

-Nu este nevoie să schimbi mobila numai pentru că în magazine au apărut noi modele. Şi nici într-un caz dacă acest lucru presupune un efort financiar prea mare.

-Nu este nevoie să avem toate felurile de electronice sau electrocasnice, pentru a ne uşura munca în casă, dacă noi trebuie să muncim multe ore în plus pentru a ni le permite.

-Nu este nevoie să cumpărăm toate lucrurile şi lucruşoarele care umplu magazinele în ultimele decenii, toate ornamentele, toate ustensilele, hainele, cosmeticile, CD –urile, cărţile, aglomerându-ne spaţiul vital cu atâtea lucruri inutile care se vor umple de praf. Este mai sănătos să rămânem la mai puţin, la simplu, la esenţial, la clasic. Orice tip de agomeraţie din viaţa noastră este o sursă suplimentară de stres.

Image by Rilsonav from Pixabay

IRAK-între iad si rai, între Mahomed şi Iisus

 

Irak, locul raiului de altădată

       Străbătută de cele două mari rîuri, Tigru şi Eufrat, Irakul este locul în care Dumnezeu a aşezat pentru prima dată pe om. Acolo a fost raiul pământesc, un loc fără durere şi plâns, cu un pământ fără buruieni şi fără spini. Totul era o grădină perfectă, de o frumuseţe neştirbită, bogată în aur şi pietre preţioase, plină de pomi roditori. Omul era într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, atâta timp cât nu a cunoscut păcatul, rolul lui fiind de a lucra şi a păzi grădina Edenului. Din ziua în care omul a păcătut prin neascultare de Dumnezeu, raiul lui a pierit, Satan s-a instaurat ca domn al pământului, în lume a venit necazul, ura şi războaiele, pământul a devenit sterp, plin de “spini şi pălămidă”.

O lume a durerii neîntrerupte

            Orientul Mijlociu, locul raiului, locul celor mai vechi civilizaţii de pe Pământ a intrat în cursa pentru supraveţuire. În locul vieţii veşnice din lumea perfectă, creată de Dumnezeu, Satan a adus boala, bătrâneţea şi moartea într-o lume crudă, egoistă şi nemiloasă. Omul a învăţat să supraveţuiască pe cheltuiala celuilalt. Civilizaţii noi au supraveţuit înghiţind pe cele vechi. De la facerea lumii multe nu s-au schimbat în Orient şi în Irak.

În zona rurală oamenii mai locuiesc în corturi. “Cînd am privit aceste corturi, imagini biblice mi-au revenit în minte. Cu ochii minţii îl vedeam pe Avraam la uşa cortului şi pe Sara ascunsă după draperii” spunea in urmă cu 2-3 ani o prietenă care a stat în Irak vreo trei luni.

Pe planeta Pământ omul a acumulat cunoştinţe, a devenit creativ, inventând maşinile, telecomunicaţiile, descoperind electricitatea, şi aşa mai departe, deoarece are un geniu creator venit de la Tatăl Ceresc, Creatorul. De toate acestea beneficiază şi Orientul Mijlociu. Dar pretutindeni caracterul omului nu a evoluat. Dimpotrivă caracterul omului se strică, după cum se strică natura, se poluează mările, se rarefiază stratul de ozon, se epuizează rezervele de petrol, se strică clima, înainteză deşertul. Ca martor a începutului şi sfârşitului în Irak nu s-au schimbat prea multe în 6.000 de ani. Biblia spune că în Orient a început totul. Ea mai spune că în Orient, anume în Valea Armaghedon se va sfârşi totul. În urmă cu câteva decenii scepticii, necredincioşii ar fi spus că acestea sunt basme. De ce Orinetul Mijlociu să fie locul cu cea mai mare semnificaţie de pe Pământ? Şi totuşi de la miraculoasa reînfiinţare a statului Israel (după profeţia biblică), Orientul Mijlociu este în centrul atenţiei opiniei publice mondiale. Iar în ultimul deceniu nu este zi în care să nu auzim la ştiri despre căteva ţări din Orient: Israelul, Iran, Irakul, Kuveit, Arabia Saudită . Prezenţa providenţială în aceste zone a aproximativ 80% din rezervele mondiale de petrol explică de ce Biblia a făcut din Orientul Mijlociu centrul atenţiei lumii pentru profeţiile din zilele din urmă. În epoca actuală petrolul exte o armă politică extrem de  puternică.

Raiul pierdut poate fi regăsit

                Orinetul Mijlociu, locul creaţiei a avut de la căderea omului în păcat cea mai frământată istorie. Omul a rămas cu un dor, cu un gol în suflet după Dumnezeu, deşi aparţinea de drept lui Satan, prin păcat. Deşi ”pornirile lui sunt îndreptate numai spre rău”, Dumnezeu a făcut un plan de răscumpărare pentru om. La început şi-a ales un popor al Lui, pe Avraam şi urmaşi lui. Avraam a fost chemat să iasă din locul în care trăia şi să plece într-o ţară arătată de Domnul. Dumnezeu a dat acestui popor legi drepte. Dar datorită păcatului care lucra în fiecare om aceste legi nu au putut fi ţinute. Omul era prea slab în lupta lui cu Deavolul. Dar planul de răscumpărare a lui Dumnezeu a avut în vedere un Mântuitor, pe Iisus, care a venit să ia asupra lui păcatul lumii şi să ne mântuiască prin credinţă. Iisus a fost singurul care biruit pe cel rău, ducând o viaţă fără de păcat. Iisus aduce omului pacea, eliberarea din robia păcatului, acea religie născută din iubire care oferă libertate fiecărei fiinţe umane, cheamând la o cunoaştere personală a Creatorului prin meditaţie, rugăciune şi studierea Scripturii.

Mahomed sau Iisus?

                 La 500 de ani după Hristos Mântuitorul, în ţările arabe existau comunităţi creştine, alături de multe alte grupări care practicau închinarea la idoli. Îngustă era calea şi puţini erau cei care îl cunoşteau pe Isus şi largă era calea şi mulţi erau cei care trăiau în întuneric şi păcat. Orientul Mijlociu a cunoscut legile lui Dumnezeu date prin Moise şi nu le-a putut ţine, a respins planul de răscumpărare prin Iisus. Şi atunci Satan marele falsificator a făcut şi el un plan de oprimare definitivă a omului. L-a ales pe Mahomed un muritor de rând, bolnăvicios în tinereţe, dar cu mari ambiţii personale. “ o sete de răzbunare, de o insistenţă sălbatică pe răzbunare şi o mare cruzime în pricinuirea sau permiterea măcelăririi pe scară mare a duşmanilor săi sau a acelora de a căror avere avea nevoie pentru urmaşi săi” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia of relogious Knowledge, Vol 7, p.438); “ În acelaşi timp, el a fost probabil, mai mult sau mai puţin în întreaga lui carieră, victima unei anumite cantităţi de autoînşelare. Supus încă din copilărie unor leşinuri trecătoare, născut – potrivit tradiţiei – dintr-o mamă extrem de nervoasă şi iritabilă, era deosebit de predispus la halucinaţii înfiorătoare, lugubre şi fantastice, precum şi la treceri de la excitaţie la depresie, care i-au câştigat în ochii compatrioţilor săi ignoranţi renumele de inspirat” (Rodwell, Koran, p. 14)  La început el s-a căsătorit din interes cu o văduvă bătrână şi bogată, apoi şi-a propus să devină un profet care să-l concureze pe Iisus. Luând sabia în mână, folosind intriga şi ucigând mii şi zeci de mii de împotrivitori el a reuşit să înstaureze dictatura islamică. Este o dictatură religioasă care durează de un mileniu şi jumătate, care împrăştie teroare, care nu lasă libertate de alegere şi de gândire, care exclude femeia de la mântuire, care spune în cartea ei de căpâtâi Coranul “ucideţi pe creştini şi pe evrei oriunde îi întâlniţi”.(Sura 5:51; 9:29) Religia iubirii Lui Iisus nu are nimic a face cu religia lui Mahomed. Şi totuşi marii lideri ai lumii vor să instaureze o “religie mondială oficială”. Este un semn al decadenţei vremurilor pe care le trăim, un semn  că  lumea se îndreaptă spre destinul ei apocaliptic.

            Îndepărtarea de Dumnezeu, de legilor lui Moise, respingerea răscumpărării prin Iisus a făcut posibil islamismismul. La ce va duce oare îndepărtarea de Dumnezeu  a unei societăţi în care decăderea morală, corupţia, avortul, homosexualitatea, drogurile, crima arată că lumea  nu-L cunoaşte pe Iisus şi trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista?

.                                                Maria Goron

 

O vindecare miraculoasă in seara de Craciun

A fost o vindecare miraculoasă! Cei peste 20 de ani scursi de atunci confirma că nu a fost o iluzie. Daca atunci eram studenta la medicina, acum sunt de peste 20 ani medic, si totul confirma că doar Domnul a intervenit în viaţa mamei mele aducând vindecarea definitivă.

 Toată perioada copilăriei şi adolescenţei îmi apare imaginea mamei care suferea de o boală ulceroasă. În stări de oboseală, de stres, de supărare sau fără motiv, o durea stomacul. A fost la medic, lua medicamente, dar situaţia nu s-a rezolvat. A fost în vreo două rânduri în staţiune la Sângeorz Băi, dar a obţinut numai îmbunătăţiri temporare. Adesea, culegeam împreună fel de fel de plante medicinale de câmp pentru a se trata, dar durerile chiar dacă încetau pentru o vreme, reapăreau. Era foarte greu să o văd pe mama suferind. În sufletul nostru, sufeream şi noi, copiii. Am ajuns studentă la medicină şi mama încă continua să sufere des.

Dar, odată s-a întâmplat ceva dramatic. Era seara de Crăciun. Ne-am întâlnit ca de obicei, cei caţiva oameni de credinţă penticostală la părtăşia de casă. Între timp, copiii din sat veneau cu colinda. Întotdeauna seara de Crăciun avea ceva special, ceva divin, ceva care trezeşte mai acut nostalgia pentru cer. Dar în acea seară eram cam trişti pentru că  mama nu  se simţea  bine. S-a făcut târziu, s-a terminat şi cu ultima colindă, au plecat toţi vizitatorii. La mama începuse să-i fie şi mai rău, practic nu mai putea de dureri la stomac. Eu eram studentă în anul II la medicină şi mă gândeam că ar trebui să ştiu ce să fac, dar nu ştiam. Eram neajutorată! Am mers după o vecină, căruia îi spunem „moaşa” (de fapt mama dânsei ne-a moşit ), ca să ne înţelegem cu ea, ce să facem. Fratele meu Liviu a plecat peste Someş la Gâlgău, să caute pe cineva la dispensar. Dar, cât  timp Liviu căuta un cadru medical la acea oră târzie de Crăciun, situaţia mamei devenea tot mai critică, nu mai putea de dureri şi nu-şi găsea alinarea nici stând în pat, cu atât mai puţin mişcându-se.

Atunci tatăl meu ne-a spus că mai este o salvare: rugăciunea. „Haidem să o facem o rugăciune, cu credinţă că Domnul vindecă,” ne-a îndemnat el. Ne-am pus atunci pe genunchi, tatăl meu, moaşa, eu şi fraţii mei mai mici. Am strigat cu disperare către Dumnezeu, cu lacrimi şi cu credinţă. Moaşa, această vecină ortodoxă, era şi ea în genunchi şi se ruga cu lacrimi şi cu voce tare. Eu L-am rugat pe Dumnezeu să pună capăt acestei suferinţe care era de prea mult timp, se prelungise peste ani, Îl rugam să curme tortura mamei din acele momente.

Când ne-am ridicat de pe genunchi, mama nu vorbea nimic, nici nu se văita. Nu ştiam ce s-a întâmplat, m-am speriat: „Doamne, să nu fie cumva mai rău, Doamne, să nu moară”. Dar mama sta calmă şi respira liniştit.

Ne-a spus mai târziu că, în timp ce ne rugam a început să nu o mai doară stomacul, şi apoi era aşa epuizată că îi era frică să vorbească, să se mişte, ca nu cumva durerile amorţite să reapară.

Dar durerile nu au reapărut. Niciodată! Niciodată din acel moment mama mea nu a mai suferit de stomac! Au trecut mai bine de 20 de ani şi adesea când prescriu medicamente de stomac, când primesc de la diverse fundaţii medicamente de stomac, mă gândesc la mama mea şi mă mir (deşi nu ar trebui) că ea nu mai are nevoie de ele. Cât de minunat este Dumnezeu! Eram acolo doi-trei adulţi de confesiuni diferite, împreună cu nişte copii, şi Dumnezeu a lucrat.

Dumnezeu este dispus să lucreze cu oricine Îl cheamă şi are credinţă. În faţa Lui suntem toţi egali, ne deosebeşte doar măsura în care credem şi în care trăim învăţăturile sfinte. Suntem chemaţi cu toţii la o preoţie sfântă şi Dumnezeu poate face din cel mai simplu om, un preot al Său, prin care să aducă oameni la mântuire, să vindece, să facă şi alte minuni!

 

 

 

 

Sărăcia unui Crăciun prea aglomerat

SĂRĂCIA UNUI CRĂCIUN PREA AGLOMERAT

476

Un sentiment de tristeţe şi de regret mă încearcă lovindu-mă de abundenţa de “produse de Crăciun” care au invadat magazinele şi pieţele încă de la început de noiembrie. Toate lucrurile acestea concepute pentru Sărbătoare te fac te simţi cumva gol. Eşti golit de implicare, de participare. Ţi se „fură” posibilitatea de a anticipa această sărbătoare, de a te pregăti tu însuţi pentru ea, de a crea ceva. Nu mai ai pentru ce sta în serile reci de iarnă, împreună cu copiii tăi, pentru a crea o ghirlandă şi a le dezvolta în felul acesta creativitatea. Totul ţi se dă de-a gata şi toate lucrurile sunt perfecte, strălucitoare, ieftine, aşa că nu merită efortul să ţi le creezi singur. Şi totuşi bucuria vechilor Crăcinuri, sărace în ornamente, stătea în înţelegerea semnificaţiei acestei sărbători. Ornamentele puţine, doar simbolice, te lăsau să vezi dincolo de ele, te lăsau să cunoşti şi să înţelegi ce s-a întâmplat atunci la primul Crăciun. Împreună cu vecini, rude sau prieteni învăţai în fiecare an colinde, era timp de petrecut împreună, te gândeai la esenţa sărbătorii. Acum îţi urlă în urechi, în toate magazinele, pieţele, din toate difuzoarele, colindele „specialiştilor” care cântă pe toate gusturile, în toate genurile. Este atâta zgomot, atâta muzică, atâtea produse de Crăciun, atâta forfotă, în magazine atâtea coşuri supraîncărcate ce vor mări burţi deja prea pline. Trebuie un mare efort de voinţă să alegi echilibrul, să înţelegi că Sărbătoarea este mai presus de mâncare, de ornamente, distracţie, de colindul profesionist. Avalanşa de oferte materiale, muzicale, religioase, ne îndepărtează de posibilitatea de a îmbunătăţii realţia cu El, Sfântul Prunc, Isus Hristos şi cu semneii noştri, ne fură posibilităţile de comunicare. În loc de participant la sărbătoarea Crăciunului creştinul devine tot mai mult un consumator de produse de Crăciun, de spectacole de Crăciun, de programe de Crăciun, de cântece de Crăciun, de predici de Crăciun. Toţi ne vând produsele lor de Crăciun, totul este o afacere comercială.

Dar, in ce mă priveşte, voi iubi întotdeauna Crăciunurile simple, în care să am posibilitatea de a face un dram de bucurie unor nevoiaşi, iar apoi să stau alături de câtiva oameni importanţi din viaţa mea, în jurul unei mese decente, colindând  colinde de mulţumire Domnului Isus care a acceptat să vină ca om în lumea noastră pentru a ne oferi împăcarea cu Dumnezeu. Am nevoie de linişte să mă pot închina Lui, să pot medita la El. Cu toţii ştim, simţim că şi de-acest Crăciun ar trebui să Îl cunoaştem mai mult pe Hristos, dar ne împiedică pregătirile de Crăciun, distracţiile de Crăcin, divertismentul (chiar religios) de Crăciun.

 

Oameni care isi cumpara boala

Oameni care îşi cumpără boala.

Erau în faţa mea. Ea avea un spate masiv, transpiraţia îi ieşea sub bluza de vară şi gâfâia la fiecare împingere a căruciorului cu alimente. Soţui ei la fel de masiv s-a aplecat cu greutate să pună un bax cu sticle colorate de bautură carbogazoasă în coş. Am tras cu coada ochiului spre căruciorul lor cu cumpărături. Era încărcat cu rude de salam, pachete de margarină, fursecuri, iaurturi cu „fructe”, mult ulei, câteva franzele. Erau o pereche de oameni obezi, tot mai comuni în zilele noastre, care pun de fiecare dată în coşul de cumpărături alimente producătoare de supragreutate şi de boală.

Şi ca ei mulţi alţii, deşi au posibilitatea de alegere, aleg să îşi cumpere boala în coşul de la supermarket.

Alegerea sănătăţii sau a boli începe de la coşul de cumpărături  pe care poţi să îl supraîncarci cu alimente rafinate, procesate industrial dar încărcate cu multe calorii şi multă grăsime, cu dulciuri, sucuri, sosuri, băuturi alcoolice şi semipreparate nesănătoase, sau poţi să pui în acest coş alimente de bază, simple, naturale şi adesea mai ieftine, dar sănătoase. Coşul oamenilor normoponderali diferă mult de ce al obezilor. De aceea este interesant şi instructiv să arunci câteodată  privirea la aceste coşuri şi la aparţinătorii lor. Privind un coş de cumpărături cam poţi ghici cine este în spatele lui. Există mare diversitate de alimente sănătoase şi nesănătoase. Mulţi oameni le aleg pe acelea nesănătoase. Şi nu preţul este cel care dictează alegerea ci un alt lucru şi anume gustul. Gustul este o ispită şi o cursă în care sunt prinşi multi. Industria chimică a creat o mulţime de aditivi care dau gustul bun şi aspectul apetisant. Şi riscul cel mai mare este că aceşti aditivi crează dependenţă şi organismul îţi va cere tot mai mult şi mai mult din aceste alimente care în general au multe calorii şi îngraşă.. De aceea este bine să fim atenţi, să alegem ceea ce este natural. Alimentul natural nu crează dependenţă. Ne putem reeduca gusturile şi să ne reobişnuim cu ceea ce este natural