Archive | January 2011

Luptă cu grijile şi spune: “Mă voi necăji după aceea”

Atunci când vine vorba de îngrijorare, legată de un potenţial pericol, soacra mea foloseşte ingrijorareurmătoarea expresie: “Mă voi necăji după aceea, după ce voi vedea că necazul s-a întâmplat”.  Apoi se explică: “Poate că nici nu se va întâmpla răul de care mă tem. Aşa că de ce să mă necăjesc dinainte. O să am timp să mă necăjesc după aceia, dacă va fi cazul”.

“Nu faci ulcer de la ceea ce mănânci. Faci ulcer de la ceea ce te mănâncă”(Dr. Joseph F. Montague).

Trăim într-o lume de natură să producă îngrijorare în orice moment: accidente pe şosele, violenţă în şcoli, ştiri proaste la televizor, riscul de a-ţi pierde locul de muncă. Lista poate continua cu teama de boli, necazuri în căsnicie, necazuri cu copiii, probleme financiare, singurătatea, resentimente acumulate în timp, diverse pierderi şi multe altele. Avem toate motivele să devenim îngrijoraţi. Şi totuşi îngrijorarea excesivă pe lângă că ne afectează mintea produce şi multă suferinţă fizică. Dacă ne lăsăm copleşiti de toate aceste probleme preţul este uriaş.  Îl plătim prin boli fizice grave şi costisitoare şi adesea prin moarte timpurie.

Grijile ne “mănâncă” sănătatea

Un studiu făcut de Asociatia Americană a medicilor specialişti în boli profesionale, pe un lot 176 de oameni de afaceri, cu vârsta medie de 44,3 ani au arătat că peste o treime din aceşti oameni de afaceri suferă de una dintre cele trei afecţiuni caracteristice traiului în condiţii de stres, şi anume hipertensiune arterială, ulcer gastric şi cardiopatie ischemică. Este un preţ plătit pentru  succes? Sau poţi să spui că ai succes când te îmbolnăveşti de boli cu riscuri atât de mari pentru o moarte prematură? (Mă refer la hipertensiune şi cardiopatie ischemică).

Din observaţiile mele de peste 20 de ani de medicină de familie, pot să spun că numărul bolnavilor din ziua de azi s-a dublat sau chiar s-a triplat, comparativ cu două decenii în urmă. Cei bogaţi se îmbolnăvesc din pricina grijilor de a-şi păstra posesiunile, cei săraci se îmbolnăvesc de amărăciune şi de teamă pentru ziua de mâine. Şi mulţi cad sub povara  îngrijorărilor permanente, care sunt mai multe şi mai complexe ca în deceniile trecute. Pe lângă grijile reale s-au adăugat grijile artificiale induse şi amplificate prin mass-media. Sunt atâtea ştiri care produc îngrijorare şi panică, deşi nu ar fi cazul ca oamenii să se îngrijoreze. Televiziunile vor să îşi crească audienţa prin aceşte ştiri alarmiste. După câte un anunţ la televizor despre o nouă boală periculoasă, mulţi oamenii dau buzna la medic pentru a-şi căuta boala respectivă. Alţii stau acasă şi îşi alimentează temerile căutând noi informaţii pe diverse canale sau pe internet. O minte mereu îngrijorată  poate devasta trupul. Ca medic am asistat la o creştere alarmantă a cardiopatiei ischemice, a hipertensiunii arteriale, a diabetului, ulcerului, colitelor, bolilor articulare, bolilor arterelor, toate afecţiuni care au la bază stresul şi îngrijorarea. Interesant este că după ce boala s-a produs  pacienţii rămân axaţi doar pe partea fizică a problemei şi nu prea caută să facă ordine în viaţa lor, să îşi învingă îngrijorările.

Platon spunea: “Cea mai mare greşeală făcută de medici este că încearcă să vindece trupul fără a încerca să vindece mintea; însă trupul şi mintea sunt una şi nu ar trebui tratate separat”. Punând invers problema, eu aş spune că, cea mai mare greşeală a oamenilor este să se concentreze doar pe suferinţa trupului, să o investigheze şi să cheltuie în permnanţă doar cu această suferinţă, când ei ştiu bine, în adâncul sufletului lor,  că îngrijorarea este cea care apasă, când ei ştiu bine că lasă psihicul să învingă fizicul. Dacă oamenii ar căuta mai întâi vindecarea minţii, vindecarea trupului ar veni ca ceva firesc.  Problema este că medici şi pacienţi se axează azi doar pe a trata simptome, pe a trata doar ceia ce este vizibil. Lumea este prea grăbită, toţi doresc rezultate rapide, vindecare instantanee, toţi doresc cel mai nou medicament văzut la reclame, şi sunt supăraţi dacă tu ca medic nu îl oferi. Puţini doresc să înţeleagă ce ai vrea să le spui despre îngrijorări, să înţeleagă că îngrijorarea nu se tratează cu cel mai nou medicament de pe piaţa farmaceutică.

Două sugestii pentru a învinge grijile:

1. Înainte de a te îngrijora despre ceea ce ar putea să se întâmple, propune-ţi să aştepţi să vezi dacă o fi aşa, şi, îngrijorează-te după aceia. “Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine, ajunge zilei necazul ei” ne spune Domnul Isus Cristos. El ne cere să trăim pentru astăzi, să ne ordonăm viaţa astăzi.  El ne oferă şansa de a trăi astăzi în aşa fel încât să fim mântuiţi pentru veşnicie. Şi apoi un alt astăzi şi un alt astăzi… pănă la întâlnirea cu El. Cât de minunată este această şansă a zilei de “astăzi.” “Oricine îşi poate purta povara, cât ar fi de grea până la căderea nopţii. Oricine îşi poate îndeplini munca oricât de dificilă, timp de o zi. Oricine poate trăi dulce, răbdător, afectuos, pur,  până la apusul soarelui. Şi asta este tot ce înseamnă de fapt viaţa” scrie atât de plastic R.L. Stevenson.

2. Gândeşte-te care ar fi răul cel mai mare care s-ar putea întâmpla. Pregăteşte-te să accepţi situaţia în caz de nevoie. Încearcă apoi, cu calm să îmbunătăţeşti lucrurile, pornind de la răul cel mai rău. Vei vedea că aproape întodeauna este o soluţie.

Fericit omul, şi fericit doar

Cel ce poate spune că ziua de azi îi aparţine;

Cel ce, sigur în sinea lui, poate spune:

“Mâine fie ce-o fi, fiindcă am trăit astăzi”.

În concluzie:

Acceptă faptele bune sau rele care se întâmplă fără voia ta. Fă ceva în legătură cu ceea pe poţi schimba. Iar ziua de mâine şi ceea ce nu poţi schimba lasă-le în mâna Domnului. Şi astfel grijile nu îţi vor mai afecta viaţa şi sănătatea.

Imagine preluata de pe: http://www.deviantart.com photography

Mă voi sătura mîine dimineaţă!

Unul din “trucurile” prevenirii obezităţiipofta de mancare

Există un mare duşman al sănătăţii care atacă la vârste tot mai tinere. Acest duşman este pofta de mâncare exagerată, mâncatul în exces, mâncatul  de alimente încărcate de calorii. Acest duşman învinge cu siguranţă dacă se asociază cu lipsa de mişcare, cu sedentarismul şi astfel transformă pe foarte multă lume în obezi. Numărul obezilor este într-o creştere fără precedent. Nu trebuie să uităm niciodată că obezitatea este rădăcina celor mai frecvente şi mai costisitoare boli. Tratamentul ei este adesea foarte greu (deşi nu imposibil). Tineri şi bătrâni sunt ameninţaţi de acest “necaz”.  Cea mai importantă armă este prevenirea. Aici se află secretul, în  a preveni.

Obezii nu mănâncă dimineaţa, ei mănâncă seara!

Cei mai mulţi obezi îţi vor spune (adesea ca o laudă) că ei nu mănâncă dimineaţa. Şi este adevărat, marii (sau mai micii) obezi nu prea mănâncă dimineaţa dar mănâncă tot mai mult cu cât se apropie de seară şi de noapte. Mănâncă de multe ori noaptea.

O metodă simplă de prevenţie este de a nu mânca seara, sau în orice caz de a nu mânca să te saturi. Necesită puţin efort, o să fie vreo 2-3 ore în care o să suferi puţin de foame, dar cu timpul te vei obişnui. Consolează-te cu gândul că mâine dimineaţă o să  te saturi. Dimineaţa este masa la care ai voie să te saturi, şi, poate, la amiază. Dar începând de după masa, gata, nu mai ai voie să ai senzaţia de “burtă plină”.

Nu uita, caloriile (mâncarea) ingerate dimineata se consumă în proporţie de 80%. Caloriile ingerate seara se depun în proporţie de peste 50%.

Viaţa presupune înfrânare în multe privinţe. Nu putem face tot ce ne-am dori. Trebuie să acceptăm că este nevoie să fim uneori flămânzi. Aceasta este crucea omului modern care nu mai consumă calorii în activităţi fizice, care nu mai trăieşte cu “sudoarea frunţii”. Dacă nu avem parte de  sudoarea frunţii va trebui să trăim fără să ne săturăm pe deplin, dar numai de la amiază încolo.  Consolează-te că este vorba doar de o amânare, că te vei sătura mâine dimineaţă. Dacă îţi spui: ” Să mă satur totuşi în seara asta“. Trebuie să ai grijă însă că s-ar putea să nu te mai opreşti. Vei mânca dar tot nu te vei satura, poate te vei scula noaptea să mănânci, aşa cum fac mulţi obezi.

Aşa că mai bine fă-ţi o regulă: Voi mânca puţin sau deloc seara, şi în nici un caz nu voi mai mânca de la ora 18 incolo. Mă voi sătura mâne dimineaţă.

Dacă asociezi ceea ce am spus mai sus cu 15-20 de minute de gimnastică zilnică, sau 30 minute de plimbare pe jos, rezultatele vor fi excelente!

Boala şi sănătatea ca obsesie. Hipocondria

Boala şi sănătatea ca obsesie. Hipocondria

Voi exemplifica ce înseamnă hipocondru sau ipohondru prin următorul exemplu:

Iulia ( nu este numele ei adevărat) are 20 de ani. Este o studentă  frumoasă, sănătoasă, suplă. Cu toate acestea are o teamă excesivă că anumite senzaţii, adesea minore, resimţite de organism sunt semnul unor boli care îi pun viaţa în pericol. Pe deasupra, teama de a nu se îngrăşa, o face să mănânce dezechilibrat.  Vine adesea în cabinet şi descrie alarmată o serie de simptome: ameţeală, stari de leşin, palpitaţii, senzaţia de sufocare, dureri de stomac, insomnii şi multe altele. La examenul clinic general a reieşit că înălţimea, greutatea, activitatea inimii şi a plămânilor, tensiunea arterială sunt în limite normale. Am constatat o jenă abdominală şi la laborator o uşoară anemie. În rest totul era normal. I-am spus: „Iulia, tu eşti o persoană sănătoasă. Dar există la tine două probleme de stil de viaţă. Prima ar fi că alimentaţia dezechilibrată, săracă în vitamine şi  minerale şi în mod special în fier, ţi-a provocat o uşoară anemie care se poate corecta printr-o alimentaţie corectă. A doua problemă ar fi că stresul provocat de teama de boli face ca stomacul tău să secrete în mod exagerat acid clorhidric, lucru care îţi generează problemele de stomac. Te asigur că tu eşti o fată tânără, frumoasă şi sănătoasă, cu o greutate normală. Nu ai nevoie de cure de slăbire. Ai nevoie de mese regulate, cât mai diversificate, de fructe şi legume zilnic, de multă mişcare în aer liber, ai nevoie să  uiţi cât mai des de persoana ta, de problemele tale, şi , poate că te-ar ajuta ca  în timpul liber, să te dăruieşti unor activităţi sau acte caritabile care să aducă bucurie altor oameni. Vei vedea că boala şi teama ta de boală vor dispare ca prin minune.”

Ea a plecat şi nu ştiam în ce măsură am putut-o convinge că adevărata problemă era obsesia ei pentru boală şi nu boala în sine. Dar în lunile următoare mi-am dat seama că problemele Iuliei erau mult mai complexe. Mama ei îi întreţinea această teamă pentru boli. În loc să îşi liniştească fiica ea o încuraja să consulte noi şi noi specialişi, să facă alte analize costisitoare şi radiografii pulmonare. Îi întreţinea iluzia fiicei că medicii sunt incompetenţi sau răuvoitori. Am întâlnit-o întâmplător pe mamă şi ea mi-a spus: „ A fost şi la ginecolog. I-a găsit  chiste pe ovare. A facut tratament. Dar tot nu este bine.”  Mă simt adesea neajutorată în faţa oamenilor hipocondri, mai ales atunci când nu este timp şi loc pentru a le explica cum stau lucrurile. Mă gândeam  că nu are cum să fie bine fiica ei, când ea îi întreţinea această teamă de boli pe care nimeni nu le depistează. Ce păcat că unii oameni îşi complică viaţa fără rost, suferă fără rost, cheltuie fără rost. Viaţa are şi aşa problemele ei, de ce să îi aducem şi altele închipuite.

În exemplul de mai sus mai există un aspect pe care oamenii care se tem de boli ar trebui să îl ia în considerare. Mama, îmi spunea că, ficei ei i s-a descoperit un chist pe ovar. Ovarul este o glandă sexuală feminină care conţine câteva sute de foliculi ovarieni. În fiecare lună câte un folicul sau doi se maturizează şi  elimină câte un ovul care poate fi fecundat. În momentul maturării foliculul ovarian poate avea 35-40 mm, de dimensiunea unui chist. Şi acum vă descopăr un secret: Atunci când  pacientul este foarte dornic de un diagnostic cu orice preţ, când îşi plăteşte scump o consultaţie, unii medici cad în ispita de a-i oferi un diagnostic, pentru că la urma urmei nici o persoană nu este perfect sănătoasă. Şi poate că atunci când pacienta a insistat că o dor ovarele, ei bine, i s-a spus că are un chist pe un ovar. Dar s-a omis să i se spună că într-un fel, este un chist fiziologic. La fel poate să ţi se spună la un examen ecografic că ai nisip la rinichi, deşi nisipul nu se vede. Vă spun ca un medic cu competenţă în ecografie, fac şi eu ecografii. (Pentru ca un element dur ca să fie vizibil distinct ecografic trebuie să aibă 4 mm şi atunci nu mai este nisip ci o pietricică).Adevărul este că, pentru pacienţii care insistă pentru un diagnostic, se găsesc, mai ales în cabinetele particulare, şi medici care îi oferă un diagnostic fără ca să se abată prea mult de la adevărul că, de fapt nu prea au nimic.

Nu este loc pentru a insista prea mult pe ipohondrie, dar pacienţii care se tem exagerat de boli, trebuie să se informeze despre hipocondrie (internetul, de exemplu, abundă în date), pentru că ştiind totul despre această boală o vor putea ţine în frâu. Dar un lucru vreau să îl concluzionez, pentru ai linişti pe cei temători de diverse boli: Trebuie să acceptăm că noi toţi, în scurt timp, îmbătrânim, ne îmbolnăvim, ne degradăm, murim. Viaţa este o experienţă scurtă, scopul ei fiind să îl cunoaştem pe Dumnezeu, Creatorul şi pe Domnul Isus Hristos. Suferinţele au adesea scopul de a ne desăvârşii pentru a fi vrednici de viaţa eternă, unde nu va mai exista durere. Indiferent cât de sănătoşi am fi fără Dumnezeu nu-i găsim vieţii un sens, dar cu Dumnezeu, chiar şi în boală avem bucuria de a şti pentru ce trăim. Oamenii sunt adesea supăraţi pentru boala şi necazurile care bântuie prin lume şi se întreabă de rostul bolilor. Uneori nu avem ce face legat de boală decât să o acceptăm. Eliminarea autocompătimirii şi acceptarea situaţiei atunci când nu mai putem face nimic poate să ducă la vindecarea sufletului şi aceasta implicit să aibă un efect benefic şi asupra trupului. „Biblia şi simţul realităţii pe care îl avem sunt de acord că temelia vieţii umane este tragică, nu raţională… nimic nu este simplu sub cer înafară de relaţia omului cu Dumnezeu pe temeiul răscumpărării; iată de ce apostolul Pavel spune: „Dar mă tem ca…tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea care este în Hristos” (2 Cor.11:3 trad. din engleză) (Oswald Chambers, Încercat pentru a lupta mai bine).

Copiii trăiesc cum învaţă

COPIII TRĂIESC CUM ÎNVAŢĂ

De Dorothy Law Nolte

 

Dacă un copil este criticat,

Învaţă să condamne.

Dacă un copil trăieşte într-un mediu ostil,

Învaţă să devină violent.

Dacă un copil este ridiculizat,

Învaţă să fie timid.

Dacă un copil trăieşte în ruşine,

Învaţă să se simtă vinovat.

 

Dacă un copil este încurajat,

Învaţă să aibă încredere.

Dacă un copil este lăudat,

Învaţă să aprecieze.

Dacă un copil este tratat drept,

Învaţă ce înseamnă dreptatea.

Dacă un copil trăieşte în siguranţă,

Învaţă ce este credinţa.

Dacă un copil este acceptat,

Învaţă să se placă pe sine însuşi.

Dacă un copil este înconjurat de prieteni,

Învaţă să iubească oamenii.

Copiii trăiesc cum învaţă!

Presiunea anturajului

Fiecare fiinţă umană este supusă unei puternice presiuni a anturajului în mijlocul căruia trăieşte. Niciodată această presiune nu este mai evidentă ca la vârsta adolescenţei. Şi probabil că niciodată nu a fost mai nocivă ca în vremurile noastre. Alcoolismul, tabagismul, promiscuitatea sexuală, vulgaritatea în limbaj şi în comportament, sunt doar o parte din deprinderile dăunătoare ce se formează sub presiunea grupului.

Teama de a fi altfel

Mă uit la adolescenţii ce împânzesc în fiecare dimineaţă bulevardul cel mai central al oraşului meu îndreptându-se spre şcoală. Şi mă întreb: “Cine spune că elevii de liceu nu poartă uniforme? Acelaşi tip de încălţăminte, acelaşi fel de pantaloni, de bluze, de ghiozdane. Uniforma impusă de grup!” Nu au încotro. Pentru că este vai de acela care sparge regulile purtând ceva diferit. Se supune fără îndoială ridiculizării şi respingerii. Până la acest punct conformismul adolescenţilor nu înseamnă ceva rău, fiind cea mai inofensivă formă de manifestare a lui.

Vă consideraţi conformişti?”, obişnuiam să-i întreb pe tineri în licee (într-o perioadă când munca mea se desfăşura în liceu). “Nu!”, venea de fiecare dată răspunsul. Toţi se considerau liberi, independenţi, persoane ce sfidează regulile. Şi totuşi nu există persoană mai conformistă ca un adolescent. Conformistul este persoana căreia îi este teamă să fie altfel decât majoritatea. Este cel care acceptă moda, ideile, limbajul, ţinuta, comportamentul considerat cel mai popular la un moment dat. Iar presiunea ce se exercită asupra tinerilor de a se conforma unor standarde stabilite de grup este uriaşă. Această presiune se exercită uneori subtil şi nu este sau nu pare nocivă. Alteori, presiunea vine în forţă şi efectele ei pot fi dintre cele mai devastatoare.

De aceea ar fi de dorit ca tinerii să ia în considerare următoarele (lucruri pe care le voi dezvolta în articolele următoare):

-Cei cu care îţi petreci timpul te influenţează. De aceea tinerii ar trebui să fie atenţi cu cine îşi petrec timpul. Părinţii ar trebui să aibă un cuvât de spus aici

-Ai curajul să spui NU tuturor comportamentelor despre care credinţa ta, educaţia, bunul simţ,  intuiţia te avertizează că îţi sunt dăunătoare

-Fă-ţi un “inventar” al prietenilor şi întreabă-te ce influenţă au asupra ta

-Ai curajul să fi tu însuţi, să fii cel adevărat!

Naşterea la domiciliu se poate “întâmpla” şi în Romania (II)

De ce ar alege femeile să nască la domiciliu?

Iată câteva motive:

1.Pentru că nicăieri nu pot avea confortul, intimitatea şi ambientul plin de iubire, de înţelegere şi de ajutor din partea familiei ca în atmosfera propriului lor cămin.

2.Pentru că unele femei nu doresc ca o experienţă atât de intimă, cu o semnificaţie atât de profundă cum este aducerea pe lume a unui copil să fie transformată într-o experineţă de natură medicală, tipică unui spital

3.Pentru că naşterea este un eveniment natural şi firesc iar obligativitatea de a te interna în spital îţi induce senzaţia că este o boală.

4.Pentru că şi în alte ţări din Europa, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă femeile au dreptul să decidă şi sunt sprijinite de guvern pentru acest lucru.

5. Pentru că siguranţa în cazul unei sarcii normale este aceeaşi cu cea oferită de o clinică.

6. Studiile au arătat că durerile în timpul naşterii acasă au o conotaţie mult mai puţin negativă decât în cazul naşterii în spital.

7.Pentru că multe femei au condiţii excelente de igienă şi dezinfecţie în casele lor, în plus există astăzi mult material de unică folosinţă necesar în această situaţie. Moaşele se pot echipa cu truse mobile pentru naştere şi resuscitare. Acasă se evită germenii intraspitaliceşti.

8. Naşterea casă ar fi o variantă mult mai puţin costisitoare atât pentru mamă cât şi pentru societate.

Într-un studiu publicat în Journal of Midwifery & Women’s Health (54 (2): 119–126 în martie-aprilie 2009) de Debora Boucher; Catherine Bennett, Barbara McFarlin şi Rixa Freeze, femeile au fost întrebate care sunt primele 5 motive pentru care au ales să nască acasă. Aceste principale 5 motive sunt:

1.Siguranţă

2.Evitarea intervenţiilor medicale inutile comune în naşterile din spital

3.Experienţe anterioare negative în spital  

4.Mai mult control

5.Un mediu confortabil şi familial

Care este cel mai mare impediment?

            Impedientele majore sunt:

1.Lipsa legislaţiei care să vină în sprijinul viitoarelor mame, permiţându-le să opteze pentru locul în care îşi aduc pe lume copilul. Cele mai multe sarcini sunt sarcini normale şi naşterea se poate desfăşura natural fără a fi tratată în spital ca o boală.

2.Lipsa interesului pentru pregătirea şi specializarea unor moaşe aşa cum există în tările dezvoltate, moaşe care să lucreze cu spitale sau clinici private.

Despre naşterea la domiciliu în unele ţări democratice

Până spre mijlocul anilor 1950 majoritatea femeilor năşteau la domiciliu. Mutarea naşterilor în spital a avut la bază în special 3 cauze:

1.Dezvoltarea medicinei moderne

2.Politica de sănătate a ţărilor dezvoltate care au început să introducă asigurările medicale, cu finanţarea costului naşterii prin asigurări în SUA, Eoropa şi Canada

3.Migraţia populaţiei din zonele rurale spre oraş. Pe de o parte noii sosiţi din rural găseau foarte accesibilă naşterea în spital, iar pe de altă parte, medicii şi moaşele erau reticenţi în a le asigura acestora asistenţa naşterii la domiciliu, acolo unde o familie de muncitori nu prea avea idee despre normele elementare de igienă.

Iată, în mod schiţat, evoluţia naşterilor în câteva ţări:

            Dacă în 1938 în SUA năşteau la domiciliu 50% dintre femei, tendinţa a fost de scădere destul de rapidă, astfel că în 1955, năşteau la domiciliu mai puţin de 1%. În Japonia schimbarea locului naşterilor s-a produs mai târziu dar în ritm mai accelerat. Astfel în 1950 năşteau la domiciliu 95% dintre femei iar în 1975 doar 1,2%. În Marea Britania în 1920 năşteau acasă 80% dintre femei iar în 1991 doar 1%. După 1970 în SUA o dată cu intrarea în arenă a unor moaşe bine pregătite multe mame îşi manifestă opţiunea  pentru o abordare naturală a naşterii. Astfel în diverse state din SUA ( cu exceptia a 10 state) există o pondere a naşterilor la domiciliu între 1975 -2002, asistate de moaşe între 1% şi 8%.

În Marea Britanie a existat în ultimii ani, mai aleas în Wales, o mişcare în favoarea naşterii acasă, o mişcare care îşi propunea ca naşterea acasă să ajungă la 10% până în anul 2007 în toată Marea Britanie. Între 2005 şi 2006 rata naşterii acasă în Wales s-a rificat la 16% în anumite perioade. În Noua zeelandă naşterea acasă este de 3%. În Olanada există se pare cel mai mare procent al naşterilor acasă, până la 30%.

 Referinţe:

http://en.wikipedia.org/wiki/Home_birth

Cele mai importante nevoi ale copilului tău

 

  1. Iubeşte-ţi  copilul şi lasă-l să ştie că îl iubeşti! Nu este suficient că îl iubeşti trebuie să îi arăţi prin vorbe,  mângâieri şi timp petrecut împreună. Copiii silabisesc cuvântul iubire astfel: T I M P
  2. În primii ani ai copilăriei se dezvoltă simţul moral şi credinţa în Dumnezeu. Sădeşte-le acuma în minta şi inima sa! 
  3. Obişnuieşte-te să -l lauzi, să-l apreciezi, să-l încurajezi. În orice caz nu-l critica mai des decât îl lauzi.
  4. Râde mai mult cu copiii. Viaţa în general este serioasă, adesea tristă. Foloseşte ocaziile când puteţi râde împreună. Familia care râde împreună rămâne unită.
  5. Învaţă-l onestitatea şi valorile morale, fiind în primul rând tu însuţi o persoană onestă şi morală.  Indiferent ce îi vei spune să facă, el va face ce te vede făcând. Ajută-l să ajungă un om de caracter. Pentru un om de caracter posibilităţile în viaţă sunt practic nelimitate.
  6. Stabileşte bariere clare în viaţa copilului tău. Copilul trebuie să ştie exact ce doreşte părintele de la el. Nu le putem permite copiilor să facă tot ce ar dori. Ei trebuie să ştie că există nişte limite clare peste care nu are voie să trecă. Lipsa de autoritate a părintelui său îl face pe copil nefericit. 
  7. Redescoperiţi frumuseţea obişnuitului. Nu este necesar să duceţi copilul la cele mai scumpe locuri de distracţie. Vă puteţi relaxa, puteţi învăţa şi puteţi descoperii atâtea lucruri frumoase şi instructive în jurul vostru. 
  8. Iubiţi-vă şi respectaţi-vă ca şi părinţi. Cel mai mare şi mai important cadou pentru copil este iubirea şi relaţia statorinciă dintre mama şi tata.
  9. Nu-i lăsaţi pe alţi să-l înveţe despre lucrile cele mai importane: valori ca dragostea, credinţa, sexualitatea . Azi este la modă să se înveţe despre sexualitate în şcoli. Acest lucru este adesea periculos.
  10. Învăţaţi-l să lucreze; învăţaţi-l lucruri practice; învăţaţi-l grădinăritul; învăţaţi-l cusutul…învăţaţi-l cât mai multe. Îndemânările practice pentru vârsta de adult se formează acuma. 
  11. “Carpe diem!” Prinde-ţi momentul! Atunci când copilul este dispus să vorbească cu tine, fă-ţi timp. Nu aşteptaţi până ferestrele sufletului său se închid
  12. Bine echipat pentru viaţă, lăsaţi-l apoi să plece!

Naşterea la domiciliu se poate “întâmpla” şi în Romania (I)

Naşterea la domiciliu se poate „întâmpla” şi în Romania

Naşterea acasă – o opţiune pentru firesc

          Naştere la domiciliu!  În România acest lucru sună şocant şi este imediat asociat cu lipsa de educaţie, sau sărăcie. Când aud de femei care nasc la domiciliu, medicii sunt intrigaţi, iar lumea nemedicală este uimită. Se întâmplă acesta pentru că fenomenul este asociat cu mediul rural, cu ignoranţa, cu nepăsarea mamelor. Şi totuşi concepţia că naşterea trebuie să aibă loc numai în spital este doar o paradigmă românească, comunistă sau est-europeană, paradigmă căreia, se pare, i-a venit rândul să fie schimbată. Pentru că în lumea civilizată, în ţările cu cele mai bune, mai sănătoase şi mai moderne sisteme de sănătate naşterea la domiciliu nu numai ca nu a fost abandonată, ci a fost întotdeauna susţinută de politicile guvernamentale, costurile moaşei pentru urmărirea gravidei şi asistenţa naşterii la domiciliu fiind suportată de sistemul de sănătate. Iar de câţiva ani încoace, în ţări dezvoltate economic, precum Marea Britanie, Olanda, SUA, Canada, Australia,  femei obişnuite dar şi femei moderne, educate, intelectuale cu un statut social strălucit, precum multe persoane celebre optează tot mai mult pentru naşterea în ambientul propriului lor cămin, optează pentru o alternativă naturală a naşterii. Iată ce spune în parlamentul Angliei o înaltă personalitate din lumea medicală:

          „Domnii mei, eu am avut doi copii născuţi la domiciliu. De fapt ar trebui să spun că soţia mea i-a avut, dar şi eu am fost un spectator entuziast. Guvernul vrea să se asigure că, în cazul în care este adecvat clinic, în cazul în care o femeie doreşte să aibă o naştere acasă ea ar trebui să primească tot  sprijinul necesar din partea Serviciul de Sănătate. La urma urmei alegerea trebuie să aparţină femeii” (Lord Hunt of Kings Heath, Subsecretar Departamentul pentru Sănătate 1999-2003 şi Ministru de Stat pentru Caliatate, Departamentul de Sănătate 2006-07 în Marea Britanie)

            Se poate întâmpla şi în România

În urmă cu 2-3 ani auzisem că în SUA li se permite femeilor să nască la domiciliu şi că destul de multe femei optează pentru naşterea în propriul lor cămin. M-am gândit imediat ce extraordinar este acest lucru, să poţi alege să acţionezi natural şi firesc. Mă gândeam cu tristeţe că la noi este utopic să te gândeşti la aşa ceva. Ştiam că există o rigiditate în a menţine o stare de lucruri cu care comunismul ne-a obişnuit, acel comunism care ne-a indus ideea că sarcina ar fi un fel de boală, că tot ce ţine de sarcină şi naştere trebuie rezolvat doar în spital. Interesant este că această mentalitate nu numai că s-a menţinut în Romania, dar, cumva s-a şi dezvoltat după 1989. Dacă până spre 1989  mai existau maternităţi în dispensare şi în micile spitale rurale, locuri mai apropiate de familie şi de femeia însărcinată, astăzi tot procesul naşterii este extrem de îndepărtat de firesc, extrem de limitat la instituţii de profil.  Este încurajat excesul de vizite medicale, de analize, de intervenţii şi de proceduri medicale, apoi de cezariene şi acolo unde nu prea ar fi cazul. Trebuie să recunoaştem: această stare firească din viaţa unei femei s-a medicalizat peste măsură.

Când am auzit recent prin mass-media că şi la noi în ţară femeile îşi doresc această libertate de a decide pentru locul în care să îşi aducă pe lume copiii, că militează pentru libertate, nu puteam decât să le felicit în gând şi mă şi hotărâsem să le susţin, având în vedere că am şi eu două fiice (una casătorită), care poate vor naşte copii. Cu riscul de a fi judecată de colegii de breaslă mai conservatori, în ceea ce mă priveşte, trec de partea mamelor, considerând că ele au nevoie de libertatea de a decide. Felicit asociaţia Mame Pentru Mame, formată din tinere femei culte, inteligente şi pline de hotărâre, apreciez pe fondatoarea ei, Ana Măiţă, pentru curajul de a fi fost prima mamă ce a acţionat în libertate deschizând astfel un drum nou şi altor viitoare mame. Aceste femei au  schimbat o paradigmă înţepenită în rutină, oferind o alta nouă, frumoasă, modernă (de fapt postmodernă după cum spun ele, pentru că în urmă cu câteva decenii era modern să naşti în spital). Ele au generat discuţii şi comentarii în mass-media, pe multe site-uri şi forumuri unde tinere femei din ţară şi străinătate împărtăşesc opinii şi experienţe, se sfătuiesc reciproc, şi în mod hotărât îşi doresc libertatea de a decide.

Occidentul ajută mamele să vadă că există alternative la naştere

Iată ce spune Amada, o româncă stabilită în Olanda o ţară în care naşterile la domiciliu ajung până la 30%:  

Eu locuiesc acum în Olanda. Aici multe femei preferă să nască acasă. Supravegheate  de personal calificat, adică de moaşe. Este ceva perfect legal şi obişnuit. Sau, cum am auzit de la colegi de muncă ai soţului (caz concret, deci), se mai întâmplă uneori la a 2-a, a3-a naştere ca moaşa să ajungă după ce s-a produs evenimentul, iar tăticul să fi fost cel care a ajutat la venirea pe lume a bebeluşului. Am fost şi eu intrigată la început: cum adică să naşti acasă? Da, se poate naşte acasă dacă sarcina a decurs fiziologic, dacă nu sunt factori de risc. Moaşa este aceeaşi care s supravegheat gravida pe perioada sarcinii. Şi, spun olandezii, în cazul în care apar complicaţii, în cel mai scurt timp (minute) pacienta ajunge la spital.

O prietenă româncă care a născut primul copil într-un spital în Romania, iar pe al doilea acasă, în Olanda, spune că ar naşte oricând acasă. Mai ales că, atunci când a născut într-un spital în Romania, deşi se „achitase” conştiincios şi fusese „atentă” cu toată lumea, a rămas singură toată noaptea în salon, a avut o hemoragie masivă şi era să moară, fiindcă nimeni nu a mai verificat să vadă ce face şi nu a auzit strigătele ei disperate.

Iar despre infecţii şi sterilizare…eu am venit acasă după naştere (în spital, în Romania) cu o micoză foarte urâtă, un „bonus”, probabil.

Personal nu cred că aş naşte acasă, în primul rând fiindcă prima naştere a fost prin cezariană, dar nu văd nimic rău în dorinţa unor femei de a naşte acasă. Vezi: http://www.parinti.com/DiscutiafemeilorcarespunDApentrunastereaacasa-t-28778.html

Această discuţie este o minunată pledorie pentru libertatea de a opta pentru o naştere naturală şi punctează şi căile spre a o realiza: Cadru legal, sprijinul statului, moaşe bine pregătite care colaborează perfect cu spitalul în caz de necesitate.

Urmează: De ar alege femeile să nască la domicilu; Impedimente; Naşterea la domiciliu în ţările democrate

Sănătatea depinde de cumpătare

Nu este uşor de răzbătut într-o lume ca a noastră. Suntem înconjuraţi de atât de multe lucruri deşi practic avem nevoie de atât de puţine în existenţa noastră efemeră. Există supraproducţie în toate domeniile. Prea multă informaţie, prea multe haine, prea multă mâncare, prea  multă distracţie şi chiar prea multe medicamente. Există o ciudată creştere a numărului de bolnavi,  proporţional parcă, cu invenţia a tot mai multe medicamente. Se întîmplă acest lucru deoarece omul crede că pastilele ar putea rezolva consecinţele unor alegeri greşite şi a unui stil de viaţă greşit. Este greu de străbătut lumea aceasta aglomerată dar secretul stă în a ştii să alegi. A ştii să alegi şi să ai tăria să refuzi. Să refuzi mereu excesele, comportamentele la risc, să alegi întotdeauna simplitatea, decenţa şi cumpătarea. Până nu demult oamenii se luptau să ajungă la diverse lucruri materiale. Astăzi un om cumpătat trebuie să se lupte să renunţe la multe şi să se limiteze la puţin.

Pe măsura trecerii anilor realizez tot mai mult că adevăratul sens stă în înfrânare şi echilibru.  Dacă vrem să fim echilibraţi, sănătoşi, dacă vrem să traim o viaţă armonioasă nu putem trăi mânaţi de dorinţe, ci de principii sănătoase, cumpătarea fiind una dintre aceste principii. Cumpătarea nu ne lasă să dormim cât am dori şi nici să stăm nopţile în faţa televizorului. Cumpătarea ne aminteşte să nu ne înfuriem şi nici să vorbim tot ce ne trece prin cap, ne şopteşte că nici distracţia prea multă nici mâncarea prea multă nu este sănătoasă. Cumpătarea ne uşurează de sarcini inutile, ne oferă libertate şi timp pentru lucruri cu adevărat esenţiale.

            Stăteam într-o zi pe terasă şi urmăream nişte păsărele. Ciripeau în copacul din apropiere, apoi zburau pe sârmele din jur, făceau rotocoale prin aer şi se întorceau înapoi în frunziş. Păsărele acestea pur şi simplu existau, aveau timp să contemple viaţa, să se bucure de ea şi prin cântul lor să proslăvească pe Creator. Mă gândeam atunci ce diferită este viaţa omului. Câta trudă şi zbucium pentru a avea un pic mai mult. Un pic mai mult decât nevoile existenţiale minime, care sunt reativ uşor de atins. Şi apoi iar mai mult şi mai mult. Uneori uităm să ne oprim şi nu mai avem timp să ne uităm în jur, să existăm pur şi simplu. Sfârşitul omului este asemenea păsărelelor dar omul nu are timp să contemple viaţa, să se minuneze de creaţie şi de Creatorul ei să-L cunoască pe Dumnezeu. Deşi Domnul Isus Hristos ne-a spus să ne uităm la aceste păsărele şi să luăm exemplu, să nu ne îngrijorăm, să nu adunăm, să nu ne îmbuibăm…căci Tatăl ceresc poartă de grijă.

NOUA TOLERANTĂ SAU CREŞTINISMUL SUB ATAC

 

NOUA TOLERANŢĂ SAU CREŞTINISMUL SUB ATAC

O „toleranţă” ameninţătoare

Poate ceva numit toleranţă să ne ameninţe? Este posibil să ne temem de ceea ce numim toleranţă?

Răspunsul este da. În societatea vremurilor noastre, numită şi postmodernă, suntem  şi vom fi martorii unei schimbări culturale ce poate fi etichetată drept cea mai vijelioasă şi mai întunecată din istoria omenirii ( Josh McDowell). Şi toate aceste schimbări de rău augur se vor face în numele aşa zisei „Noua toleranţă”. Doctrina propagată azi, şi care se face tot mai simţită şi în ţara noastră, în special în şcoli, în universităţi şi politică este diferită de definiţia din dicţionare în  care toleranţa este descrisă astfel: „a recunoaşte şi a respecta credinţele, opiniile şi practicile altora fără a le împărtăşi”.

Toleranţa tradiţională era o frumoasă virtute creştină. Era  îngăduinţa creştină izvorâtă din iubire, care te îndemna să-ţi iubeşti aproapele, să-l respecţi, să-l preţuieşti şi să-l accepţi chiar dacă nu erai de acord cu comportamentul lui. Toleranţa tradiţională nu te obliga să aderi la convingerea şi comportamentul unei persoane sau grup de persoane cu care nu erai de acord.

Noua toleranţă este la kilometrii distanţă de ceea ce înseamnă toleranţa tradiţională.

Ea afirmă că nu mai există adevăr absolut. Toate convingerile, valorile, stilurile de viaţă sunt egale. Toate punctele de vedere trebuiesc respectate sau apaludate. După principiul toleranţei tradiţionale puteam transmite copiilor noştri respectul pentru nişte valori morale, de exemplu să-i fie fidel viitorului partener de viaţă, iar copiii noştri aveau dreptul atât să fie fideli cât şi să afirme că acest comportament este cel mai bun.

După noua toleranţă nu mai ai acest drept. Noua toleranţă spune că toate comportamentele sunt egale. Dacă judeci  comportamentul greşit al vreunei persoane eşti etichetat ca intolerant.

Un alt exemplu: În urmă cu câţiva ani nu numai societăţile creştine ci şi cele  capitaliste sau comuniste considerau că homosexualitatea este o boală, o aberaţie sexuală. Iar ca orice bolnav homosexualul trebuia înţeles, tratat şi vindecat. Chiar dacă acceptai persoana nu erai obligat să fii de acord cu comportamentul ei. Noua toleranţă spune că şi comportamentul acestor oameni este tot atât de demn de respect ca orice alt comportament. Învăţătura creştină spune că homosexualii (sodomiţii) alături de cei care comit adulter, de hoţi, beţivi, lacomi, defăimători nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. O astfel de afirmaţie a învăţăturii creştine este socotită intolerantă de noua toleranţă.

Iată ce se afirmă într-un Centru al noii toleranţe din Chişinău. «  In domeniul moral indivizii au dreptul de a-si alege modul de viata, valorile la care vor sa ţină, chiar şi greşelile ce vor a le comite,  fara nici o intervenţie din partea societăţii sau a statului » (www. tolerance. org.)

Decesul adevărului

În noua toleranţă nu există adevăr absolut. Adevărul este relativ şi depinde de împrejurări. În noua toleranţă fiecare are adevărul lui. Nu mai există standarde morale, sisteme de referinţă. Este într-adevăr înfricoşător să te gândeşti în ce lume debusolată este posibil să trăiască copiii noştri, dacă noi vom accepta această ideologie, această doctrină.

Această ideologie loveşte cel mai tare în creştinism. „Avem de a face cu o schimbare de o asemenea amploare, încât implicaţiile ei sunt deconcertante. Lucrul cel mai înfricoşător rămâne totuşi ignoranţa şi pasivitatea celor mai mulţi dintre creştini”-spun Josh McDowell şi Bob Hostetler.

“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”  afirmă, Isus Hristos Mântuitorul nostru. Pe măsură ce cunoşti Evanghelia şi pe Isus Hristos devi fascinat de semnificaţia, de lumina şi de puterea transformatoare acestei afirmaţii a Fiului Lui Dumnezeu. El Dumnezeu, venind ca Om şi trăind fără de păcat este Destinul nostru, Eliberatorul de păcate, Calea de împăcare cu Dumnezeu, Calea spre Viaţă.

În noua toleranţă afirmaţia de mai sus a Lui Isus Hristos este intolerabilă. Nimeni nu are voie să deţină adevărul absolut. Nu există adevăr absolut. Iată de ce noua toleranţă va lovi în special în creştinism.

Un copil ce îşi atacă părintele

Este ciudat faptul că noua toleranţă s-a născut şi s-a dezvoltat în societăţile cele mai democratice, mai dezvoltate şi mai civilizate. Cultura creştină este cea care a oferit baza morală pentru dezvoltatarea societăţilor respective şi mai mult de atât, a oferit omului cea mai mare libertate, comparativ cu alte religii şi culturi. Paradoxal însă, de această frumoasă libertate au început treptat să abuzeze diferiţi indivizi şi grupări minoritare: mişcări feministe, asociaţii pro-avort, activişti homosexuali, asociaţii pentru drepturile animalelor, etc. Ei sunt minoritarii şi vor drepturi ( discriminare pozitivă), vor nu numai să fie aceptaţi ca persoane ci vor să le fie acceptate şi aplaudate şi comportamentele şi paradoxal, societatea majoritară este de acord cu revendicările lor. În lumea noii toleranţe discriminarea selectivă este lăudabilă dacă discriminarea sau segregarea favorizează un „grup minoritar” în detrimentul aşa-zisei culturi dominante. Cultura creştină este „cultura dominantă” şi nu are voie să lezeze „drepturile civile” ale grupărilor minoritare. Şi astfel noua toleranţă tolerează orice înafară de a-ţi manifesta credinţa în Dumnezeu şi mai ales în Isus, pentru că acest lucru presupune că există adevăriri absolute. Acest lucru  presupune că răul este întotdeuna rău, că furtul, minciuna, crima, adulterul, etc. sunt greşite pentru toţi. Mai presupune că dreptatea, mila, smerenia, bunătatea sunt atitudini corecte pentru toţi oameni. Dar în noua toleranţă sunt intolerabile asemenea presupuneri.

Şi astfel cultura creştină a devenit „victima singurei forme de bigotism care pare a fi acceptat de noua toleranţă- bigotismul împotriva creştinilor”

Şi totuşi nu condamnare, ci înţelegere şi iubire!

Trebuie să privim la cauzele mai profunde ce au geneat şi generează aceste schimbări culturale. Epoca pe care o trăim este cea a însingurării şi singurătăţii. Maica Tereza spunea: „Singurătatea este o lepră a vremurilor moderne. Însă nimeni nu vrea să recunoască faţă de altul că este lepros”. Chiar dacă oamenii sunt adunaţi în centre urbane aglomerate ei sunt tot mai singuri. Este o realiate faptul că pe măsură ce oamenii se îndepărtează de Dumnezeu se îndepărtează şi unii de alţii: părinţii se îndepărtează de copii şi copiii de părinţi; vecinii se îndepărtează de vecini şi prietenii de prieteni. Nu înseamnă că nu mai sunt împreună, dar lipseşte acea comunicare, acea relaţie profundă de înţelegere, acceptare şi iubire pe care o insuflă Hristos.

Însingurarea, suferinţele relaţionale şi emoţionale generează  răzvrătirea, sfidarea şi nerecunoaşterea stadardelor, a legilor morale şi adevărului absolut.  Niciodată nu vom şti câtă suferinţă se ascunde în spatele „convingerilor greşite” şi „comportamentelor păcătoase”.

Dacă noua toleranţă cere oamenilor să considere toate comportamentele şi convingerile demne de aprobare, dragostea creştină trebuie să meargă şi mai departe. Adevărata dragoste creştină va încerca să depisteze nevoile relaţionale şi emoţionale din spatele acestor convingeri  şi comportamente . Un autor spune: „Cred cu toată convingera că Dumnezeu vrea să demolăm „ghetourile noastre creştine” şi să mergem înspre cei cu convingeri, comportamente şi stiluri de viaţă necreştine. Să-i invităm în casele noastre, să luăm masa împreună cu ei, să-i îngrijim în vreme de boală, şi astfel să îi aducem în prezenţa lui Hristos, prin Duhul Sfânt.”

Material de referinţă cartea:

Noua toleranta  de  Josh McDowell

Comunicarea cu Dumnezeu aduce vindecare!

Comunicarea cu Dumnezeu aduce vindecare

Studiul Scripturii, meditaţia, rugăciunea şi contemplarea creaţiei Domnului sunt căile prin care realizăm legătura dintre noi şi Creatorul nostru. În comunicarea cu Dumnezeu (prin citire, rugăciune, contemplare) avem nevoie cel mai mult de a asculta, a medita, a lua aminte, decât de a spune ceva.

În cultura noastră însă, o dată cu instituţionalizarea  bisericii, o parte din aceste discipline spirituale s-au transformat în „îndatoriri religioase.” Omul şi-a autolimitat  accesul la Cuvânt, mulţumindu-se cu mesaje intermediate de specialişti, rugăciunea a devenit ritualică, iar zgomotul, muzica „urlată”, graba, mulţimea de programe crează mai degrabă o atmosferă de stres şi oboseală în locul uneia potrivită pentru meditaţie.

Dar fiecare dintre noi ne putem refugia în liniştea odăiţei ascunse pentru o comunicare adevărată,  profundă şi semnificativă cu Dumnezeu. Dacă ne vom concentra mai degrabă pe ascultare şi meditaţie, pe mărturisirea păcatelor noastre, în timpul citirii sau rugăciunii, vom găsi că Scriptura este plină de cuvinte dătătoare de iertare, de vindecare şi de speranţă. Ne vom vindeca de teamă şi de îngrijorări. Numărul nevrozelor, al bolilor psihosomatice sunt tot mai crescute în rândul celor ce nu îşi fac timp să comunice cu Dumnezeu.

Este foarte benefic să contemplăm minunăţia creaţiei pe această navă cosmică, numită PĂMÂNT, navă cu care călătorim prin timp înspre Eternitate, navă căreia îi secătuiesc resursele, care îmbătrâneşte şi ea apropiindu-se de punctul terminus. Dar cu toate acestea avem încă în fiecare zi spectaculoase răsărituri şi apusuri, vedem (dacă ştim să privim) cum se perindă anotimpurile cu ierburile şi florile ce cresc, înfloresc şi mor, într-un ciclu asemenea oamenilor. Avem farmecul nopţilor înstelate în care lumi îndepărtate şi pline de taine ne vorbesc şi ele despre măreţia Creatorului. Ce lecţii ne dă Dumnezeu dacă ne oprim să privim, să gândim, să ne punem întrebări, să-L căutăm! Nu vom avea scuze dacă nu am luat aminte la acest mod atât de grăitor în care ne vorbeşte Dumnezeu.