Mi-e dor de bătrânii stejari ai credinţei!

MI-E DOR DE BĂTRÂNII STEJARI AI CREDINŢEI!

Nimeni nu povăţuieşte, nu inspiră şi nu consolidează credinţa noastră, ca oamenii sfinţi, pe care unii dintre noi am avut fericirea de a-i avea în apropiere. Un sfânt al lui Dumnezeu cu o influenţă covârşitoare pe calea de început a credinţei mele a fost fratele Ioan Moldovan, un bărbat la vârsta maturităţii,  zidar şi predicator în biserica din satul Fodora, un om plin de bucurie, de credinţă şi optimism, iar celălalt, a fost tatăl meu. Am studiat foarte mult în viaţă, am citit cu pasiune o mulţime de cărţi, am fost în multe tipuri de biserici, am ascultat mulţi vorbitori, unii dintre ei deosebit de talentaţi, şi totuşi, nimeni nu s-a putut compara şi nimeni nu a avut o influenţă mai mare asupra mea ca şi aceşti doi primi învăţători pe calea credinţei. De ce? Pentru că au fost aproape de noi, de mine, pentru că am putut comunica cu ei şi i-am putut cunoaşte îndeaproape, am văzut că sunt oameni de caracter şi mai ales am fost convinsă că era bine să fac ceea ce făceau ei, nu numai ceea ce spuneau ei.

La vorbirea înduplecatoare a înţelepciunii (manipulabilă) se ajunge astăzi realmente uşor. Există carţi şi schiţe de predici câte vrei, dacă nu ai timp, le cauţi şi le copiezi de pe internet, adaugi un strop de sistematizare a ideilor, pui putină afectare în timbrul vocii, şi totul este gata pentru gâdâlirea urechilor unui auditoriu plictisit.

Dar dovada dată de Duhul? Se obţine aceasta printr-o bibliografie vastă, prin culegerea ei de pe internet? Şi cine o poate dobândi? Doar cei ce fac şcoală de specialitate? Sentimentul acesta ni se induce în ziua de azi, că nu se poate fără profesionişti, şi astfel aceste mădulare, „profesioniştii”, au ajuns nişte mădulare hipertorfiate de atâta folosinţă, în timp ce ceilalţi, „mulţimea enoriaşilor” zac într-un marasm spiritual provocat de excesul de auzire şi iar auzire, înfometaţi după nevoia de participare, de comunicare, de împărtăşire cu fraţii. Şi tuturora ne este dor de vremea când biserica însemna Trupul lui Hristos, în care fiecare îşi aducea aportul nu după învăţătura obţinută dintr-o anume şcoală (prin care s-ar „obţine” autoritatea de bătrân), ci după lumina şi inspiraţia primită din Scriptură sub influenţa Duhului Sfânt.

Mi-e un dor enorm de oameni înzestraţi cu o dovadă dată de Duhul Sfânt şi de putere. De oameni care sa te convingă prin Duhul, nu prin logică. La ce ne foloseste un Dumnezeu teoretic, foarte teologic explicat de om, dacă El nu se ridică deasupra predicilor sclipitoare, dacă nu călauzeşte şi nu sfătuieşte în mod direct pe omul pe care l-a creat? Un asemenea Dumnezeu teoretic, îndepartează oamenii de biserică, goleste treptat bisericile. Tot mai mult se observă că oamenii nu mai pot fi manipulaţi; nici macar convinşi. E nevoie de atractia Duhului Sfânt. Iar Duhul Sfânt se poate manifesta şi prin cel mai umil mădular.

Mi-e dor enorm de batranii stejari ai credinţei, de cei care cu mainile lor bătătorite de muncă, rasfoiau cu sfială o Biblie veche, şi spuneau o vorbă inspirata, perlă de înţelepciune. Era cu ei acea dovadă dată de Duhul şi de putere, care a înfiinţat biserici pe pământ viran, şi a convertit la credinţă oameni înlanţuiţi in tradiţii de fier. Pe ei nu o să-i mai gaseşti în fruntea amv0anelor, pentru că vorbele lor nu sunt spoite, nici sclipitoare. Cuvintele lor par adesea chiar greoaie, dar au o profunzime pentru care trebuie sa-ţi faci timp să o înţelegi.

Nouă ne place sa îi căutam, şi uneori îi găsim, pentru că ei încă mai există, şi vor avea întodeauna o ramaşiţă de urmaşi. O rugaciune facuta împreună cu ei iţi înviorează sufletul pentru mult timp.

13 gânduri despre &8222;Mi-e dor de bătrânii stejari ai credinţei!&8221;

  1. Mi-ai rascolit sufletul! Aproape mi-au dat lacrimile citind articolul Tau. Sunt atatea lucruri minunate care ne-au incalzit sufletul, lucruri facute de oameni extrem de simpli si umili, lucruri facute cu o simplitate care acum aproape ne revolta.
    Erau acei oameni plini de Dumnezeu, care cand rosteau Numele Domnului ne umpleau de fior, cand predicau acele predici simple ne umpleau de frica si respect, cand ne indemnau la rugaciune, aveam impresia ca sarim intr-o apa limpede si adanca si incepem acel inot copilaresc plin de fericire si lipsit de orice grija.
    Am cunoscut oameni sfinti, am trait sfant numai ca nu stiam altcumva, in prezenta lor, nu puteai decat asa.
    Domnul sa Te binecuvanteze ca mi-ai inviorat sufletul , trimitandu-ma sa-i intalnesc din nou, chiar daca si numai in memorie.

    Cu stima, Livius.

    Apreciază

  2. Imi pare rau ca nu am avut ocazia sa ii cunosc pe frati de care a-ti amintit ,poate i-am intalnit.
    Satul Fodora de langa Galgau daca despre acel sat e vorba,e satul de unde ma trag si eu,un sat cu oameni mari ai credintei,un sat in care fratii credeau in puterea rugaciuni,un sat unde prorocia adevarata era la ea acasa,un sat unde am avut ocazia sa vad o minune de vindecare nu poveste imaginara….
    Era in vremea cand fratii de pretutindeni se sculau de dimineata sa alerge spre biserica ,programul de rugaciune incepea inainte de ora 8 si se termina dupa 2 si nimeni nu comenta ci mai degraba erau gata sa vorbeasca despre lucrarile lui Dumnezeu. Eram undeva la 12-14 ani intr-o zi de Cina Domnului cand fratele care conducea (a chemat pentru ungere cu undelem ) s-au inghesuit fratii si surorile printre ei si un tanar care avea palma mainii inchisa ,niciodata nu si-a deschis mana desi degetele cresteau normal(totul se pare ca era normal) stateam pe prima banca aproape de tanarul care era plecat pe genunchi(s-a facut ungerea si rugaciunea timp in care fratele care conducea cu vocea blanda a spus :”crezi ca Isus te vindeca” ?”Da” a fost raspunsul tanarului; deschide-ti palma in vazul tuturor tanarul si-a deschis palma (eram acolo pe prima banca langa el,vedeam bine nu a fost nicio inscenare ) se putea vedea in palma deschisa trei dungi formate din noroiul care se stransese neputand sa se spele (i-a trebuit un timp sa le de-a jos dar au ramas urmele…)
    Domnul l-a vindecat l-a clipeala ochiului. Slava numai Lui.

    Apreciază

    1. Va trageti din Fodora? Eu sunt din Dobrocina. Cred ca trebuie sa va stiu (?) Eram si noi membrii la biserica Fodora, si cunosc multe din lucrurile bune din acea biserica, desi adunarea de casa ( in Dobrocina) avea o pondere destul de mare in viata noastra. Pe tatal meu il cheama Vultur Niciodim, poate ca il cunoasteti, este si astazi un om sfant. Ioan Moldovan este si el din Dobrocina, probabil ca l-ati cunoscut. A murit in anul 2001

      Apreciază

        1. Da, tatal meu canta mereu, de dimineata pana seara, se bucura din ce in ce mai mult de harul manturii. Fratele Ionas este Ioan Moldovan, stejar al credintei de care am scris in articol. A plecat la Domnul in 2001

          Apreciază

  3. Azi „bătrânii stejari ai credinţei!” sint izolati mai puternic ca in timpul regimului trecut!!Iar cand descopera „ADEVARUL'”si explica puterea si rolul credinteti adevarate sint discutati si caracterizati pentru a putea fi izolati !!

    Apreciază

  4. Isaia 57:1″Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s