Privesc la anii ce s-au scurs. S-au dus ca un sunet. Sau ca un vis…Aievea sau vis, nu mai are nici o importanţă…Ştiu doar că acum trăiesc o minunată şi înmiresmată vreme de april al cărui farmec îl simt cu toată fiinţa mea, şi totuşi eu sărbătoresc un început de toamnă, cu suflul ei rece…poate vor fi vânturi îngheţate, vor urma furtuni… Aş putea să fiu tristă, dar nu sunt. Nu mă încearcă nici tristeţe, nici regrete… Văd doar, cum pe oceanul vieţii, corabia a trecut dincolo de mijlocul drumului şi privind departe ,în zare, îmi apare mai luminoasă ţinta spre care navighez. Mă umplu de bucurie pentru harul ce mi s-a dat, ca din fragedă copilărie, să cunosc clar scopul 
anilor dăruiţi nouă pe acest pământ: să Îl cunosc pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus pe care la trimis El. Deşi m-am poticnit adesea şi am făcut o mulţime de greşeli, gândind uneori că fericirea poate fi găsită într-o realizare omenească, mereu am ştiut, în adâncul sufletului, că toate sunt trecătoare şi deşarte şi că eu nu voi găsi adevărata bucurie şi sens decât în Domnul.
Mă uit în urmă şi recunosc că toate eşecurile s-au datorat neglijării scopului de a-L căuta şi a mă ţine strâns de Dumnezeu. Eşecurile au fost, cred, în lucruri nu neapărat importante, au fost în cele în care credeam că mă descurc singură, pentru că majoritatea lucrurilor esenţiale le-am adus prin rugăciune stăruitoare înaintea Lui şi El a lucrat aşa de minunat în multe aspecte ale vieţii mele pământeşti.
La bilanţul unui moment semnificativ al trecerii mele prin lume, am uitat anii în care mi-a fost greu, foarte greu, am uitat cât de dureroase au fost ranile, cât de adânci decepţiile, cât de frumoase izbânzile. Am iertat pe toată lumea şi pe toţi, nu mă urmăreşte nici un resentiment şi nici o ranchiună. Şi din fericire nu am duşmani.
Îmi este mai greu să uit de dăţile în care am greşit şi să mă iert, dar învăţ să mă iert şi pe mine însumi pentru că ştiu că Domul m-a iertat.
Mă uit cu recunoştinţă la oamenii din viaţa mea, cărora le pot oferi iubirea şi ataşamentul şi care îmi răspund la rândul lor cu bunătate şi iubire. Ei îmi mângâie sufletul şi îmi îmbogăţesc atât de mult existenţa.
Sunt recunoscătoare şi acelora care m-au respins, care m-au pus la punct, m-au judecat greşit şi m-au bârfit. Aceste lucruri au fost de natură să mă şlefuiască, să îmi formeze caracterul. Omului îi este dat să se desăvârşească prin suferinţă. Rănile produse de oamenii care s-au simţit deranjaţi de mine sunt de preferat altor necazuri.
Dar cel mai recunoscătoare îi sunt Domnului care mi-a copleşit viaţa cu îndurarea Lui, mi-a dat sănătate şi putere, mi-a pus pe inimă să Îl caut. Sunt recunoscătoare pentru oamenii sfinţi pe care mi i-a scos în cale, oameni reali care trăiesc printre noi sau oameni care îmi vorbesc prin cărţile scrise de ei. Mă simt atrasă din ce în ce mai mult de compania oamenilor evlavioşi dar îmi doresc tot mai mult şi momente de solitudine. Am bucuria să văd pe zi ce trece frumuseţea lucrurilor care nu se vad dar pe care nădăjduiesc să le văd într-o zi.
Am învăţat să-mi fie frică să risipesc comori de clipe în conversaţii fără rost, în distracţii stupide sau în cărţi care nu zidesc sufletul. De aceea selectez cu grijă cărţile pe care le citesc, alegându-le pe cele care oferă înţelepciune. Acestea sunt cele ce îmi întăresc credinţa şi mă îndeamnă la o viaţă evlavioasă.
În concluzie, atâtea lucruri frumoase se întâmplă odată cu înaintrea înspre şi în toamna vieţii… pentru că acum am mai multă abilitate să deosebesc aurul de noroi. Aurul sunt cărţile şi oamenii care mă ajută să mă apropiu de Dumnezeu. Care mă ajută să zăresc tot mai desluşit portul minunat şi strălucitor de care sunt tot mai aproape. Noroiul este zarva lumii, lume care se îmbată în „distracţie” idioată, oferită de TV, cărţi şi reviste nefolositoare. Îmi pare rău pentru cei care nu au nici o perspectivă dincolo de viaţa aceasta, care nu citesc, nu cercetează, nu se roagă şi nu îşi pun nici o întrebare despre sensul existenţei, amorţindu-şi conştiinţa că totul va fi O.K. Cât aş vrea să îi avertizez ce cumplit se înşală!
Nu ştiu câte greutăţi se vor ivi, nu ştiu dacă vor veni boli sau alte necazuri dar toamna mea va fi o biruinţă şi va fi plină de pace. Pentru că va fi cu Domnul Isus.
Sanatate si credinta 