IUBESTE-TI COPILUL SI LASA-L SA STIE CA IL IUBESTI!

Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii dar aceştia nu sunt întotdeauna siguri de iubirea părinţilor lor. Confortul, hrana bună, jucăriile frumoase nu reprezintă pentru copil o dovadă că este iubit. El are nevoie de altceva, sufletul lui tânjeşte după dovezi care nu se pot pipăi cu mâna, dar pe care orice părinte, fie bogat, fie sărac le poate oferi. Există câteva lucruri importante care îl face pe un copil să fie sigur că este iubit:

1.O atmosferă de iubire adevărată între cei doi părinţi. Când mama şi tatăl se iubesc, copilul este fericit, se simte în siguranţă, se simte iubit. Conflictele dintre părinţi creează în sufletul copilului sentimente de vinovăţie. Ca să nu mai vorbesc de efectul devastator al divorţurilor în care aproape întotdeauna copilul îşi atribuie lui vina, pe lângă sentimentul dureros de „rupere”, de un părinte sau de altul.

2.Timp petrecut împreună. Copilul nostru silabiseşte cuvântul iubire cu următoarele sunete: T I M P. Timp pentru atenţie concentrată, în care să îl privim, să îi zâmbim, să îi vorbim şi să îl mângâiem pe copil. Niciun cadou şi nicio distracţie nu are aceeaşi valoare pentru copil ca timpul petrecut cu părinţii săi. Timpul petrecut împreună în perioada primei copilării, în care îi vorbim, îi arătăm lucruri şi locuri interesante din jur şi din natură îi stimulează dezvoltarea inteligenţei.

De aceea fă-ţi timp pentru copii. La finalul vieţii nu  vei regreta că nu ai petrecut mai mult timp la muncă, la birou, dar vei regreta cu siguranţă că nu ai petrecut mai mult timp cu copiii şi cu oamenii care contează în viaţa ta.

Peste 70% dintre părinţi  afirmă că nu le este respectată autoritatea de către propriii copii ajunşi  adolescenţi. Dar această autoritate se câştigă la vârsta când copiii tânjesc să petreacă timp cu părinţii. Dacă tu îţi faci timp pentru copil când are 5 sau 7 ani, şi el îşi va face timp pentru tine când va avea 15 sau 17 ani. Există o vârstă (5-7ani), când fereastra sufletului lor este deschisă înspre noi, părinţii, când ei doresc din tot sufletul să petrecem timp împreună. Este momentul de a-i forma pe copii aşa cum dorim noi, este timpul în care le putem transmite valoarile noastre, lucrurile în care credem. Este posibil să formăm copii buni, care să trăiască echilibrat şi sănătos, e posibil să modelăm caractere frumoase în copiii noştri dacă acţionăm la timp şi dacă ne facem timp. Dar pentru a forma copii buni, trebuie mai întâi noi, să devenim părinţi buni, dedicaţi misiunii de părinte. Primul model şi cel mai important pentru copii este părintele.

Ce poţi să faci atunci când petreci timp cu copilul? Iată câteva lucruri:

-Încurajază-l şi spune-i cuvinte de apreciere şi de laudă. Este însetat după ele ca şi deşertul după ploaie. În orice caz nu îl critica mai des decât îl lauzi.

-Citeşte-i poveşti frumoase, cu caracter educativ; ajută-l să iubească lumea cărţilor; desenaţi împreună; povestiţi împreună, vorbeşte-i despre valorile care contează în viaţă.

-Râde mai mult împreună cu el, râdeţi de fleacuri, de situaţii diverse, de mărunţişuri. Viaţa este adesea tristă sau dură, unerori cu probleme. Va veni şi timpul când vei plânge împreună cu el.

-Învaţă-l să lucreze, să facă lucruri practice. Faceţi împreună grădinărit, cusut, mâncare, curăţenie. Un copil fără îndemânări practice va suferi ca de un handicap.

-Redescoperiţi împreună frumuseţea obişnuitului, a lucrurilor mărunte. Un poet spunea: „Când văd importanţa lucrurilor mărunte îmi spun că nu există lucruri mărunte”

3. Iubirea necondiţionată. Acest lucru înseamnă să iubeşti copilul indiferent de aspectul său fizic, inteligenţa sa, handicapurile sale, performanţele sale, comportamnetul său, îndemânările sale.

Copilul nu se simte iubit dacă:

-Ne păstrăm afecţiunea şi căldura doar pentru momentele când excelează într-o direcţie

-Îl criticăm prea des

-Suntem rezervaţi în gesturi tandre pentru a nu-l „răsfăţa”

-Dacă  nu petrecem timp cu el

-Dacă nu îi satisfacem nevoile emoţionale de mângâiere, atenţie concentrată, laudă

-Dacă este bătut la mânie

-Dacă îl ridiculizezi

4.O atmosferă de iertare. Iartă-l pe copil si lasă-l să ştie că este iertat. Copiii noştri greşesc adeseori. Fac acest lucru când sunt mici şi vor face ocazional întreaga viaţă. Dar noi trebuie să îi iertăm. Medicina şi psihologia au observat că există un tip de anxietate  care apare la copiii a căror părinţi nu au practicat iertarea. Iar această anxietate stă la baza multor altor probleme: sentimente de vinovăţie, neîncredere în sine, depresie, rezultate scăzute la învăţătură.

De aceea, realizează un cămin plin de iertare. În actele tale de disciplină să existe totdeauna un element de iertare. Copiii tânjesc să fie eliberaţi de sentimentele de vinovăţie. Pentru că până la urmă care este scopul disciplinei dacă nu să restabilim prietenia şi dragostea dintre noi şi ei. Este important să spui copilului că  este iertat şi să-l faci să simtă acest lucru.

Viaţa e fragilă! Avem multă nevoie unii de altii!

În viaţă se întâmplă multe lucruri groaznice! Cu toţii trăim cu o sabie a lui Damocles deasupra capului. Nu stim în ce clipă ea se poate desprinde de firul subţire care o leagă producând accidente, boală sau moarte. Vulnerabili nu sunt doar bătrânii, în rândul cărora, într-adevăr, predomină necazurile produse de boli şi accidente, nu sunt doar „ceilalţi”, nouă neputându-ni-se întâmpla, ci suntem vulnerabili oricare dintre noi. In trecut (în unele locuri şi azi)  au fost războaiele, lagărele de concentrare, închisorile politice, în zilele noastre sunt cancerele, accidente de circulaţie, bolile invalidante.

Înseamnă acest lucru să trăim cu teama primejdiilor care ne pândesc? Nu, nu este nevoie şi nici înţelept să trăim o viaţă plină de teamă.  Poate fi o problemă, într-adevăr,  pentru cei care  contează doar pe viaţa de acum şi de aici, din lumea aceasta, pentru cei care au ca valori esenţiale ale existenţei tinereţea, frumuseţea, bogăţia şi sănătatea. Când aceste lucruri se pierd deznădejdea celui fără Dumnezeu nu poate fi lecuită. Dar pe un creştin, care a înţeles că viaţa pe pământ este timpul în care Dumnezeu îl formează pentru a trăi în Veşnicia cu El, nimic nu ar trebui să îl tulbure. Doar creştinul încrezător în Domnul Hristos poate avea pace în mijlocul necazurilor şi furtunilor vieţii. Viaţa poate fi adesea înfricoşătoare, adesea omul se dovedeşte o fiară pentru alt om, dar Sfânta Scriptura ne spune de sute de ori: „Nu te teme”.

Intr-o viata atat de fragila doar o familie iubitoare e cea mai mare mangaiere.   

O mare mângâiere în vremuri grele, vremuri care se pot abate oricand peste oricine, este o familie iubitoare. Ce bine este să îţi întindă cineva mâna când eşti bolnav sau în alt necaz, să fii încurajat, să se roage cu tine, să plângă cu tine, să râdă cu tine. Da, se poate râde şi în necazuri, creştinul încrezător în Dumnezeu poate face acest lucru!

Pentru a te bucura de iubirea şi respectul în cadrul unei familii, nu uita că e necesar să cultivi această iubire şi acest respect, e necesar şi să le întreţii cu grijă. Pentru că este aşa de bine ca în momente grele să ne avem unii pe alţii! Este minunat să-ţi fie aproape în suferinţă, partenerul de viaţă, copilul, părintele, fratele sau sora cu care ai avut întotdeauna relaţii calde, bazate pe comunicare sinceră şi iertare, încredere şi susţinere reciprocă.

Şi în acest aspect există o mare diferenţă între o familie creştină şi una necreştină. Un soţ sau o soţie creştină va fi alături de tine şi atunci când vei fi bătrân(ă), bolnav(ă) sau obosit(ă). În vremurile noastre „moderne”, de relativizare a valorilor morale, soţia este schimbată când îmbâtrâneşte iar soţul ajuns bătrân este lăsat să zacă în neputinţele şi nefericirea lui de către o soţie prea tânără, care stricase casa altei femei. Iar copiii săracii, nemaiştiind câte mame vitrege sau taţi vitregi au, preiau acelaşi comportament egoist văzut la părinţii lor şi vor fi şi ei candidaţii la trăire în promiscuitate, nu se vor angaja la căsnicii pentru viaţă, ci vor intra într-un şir de căsnicii subrede, pline de lacrimi, resentimente, regrete, chiar dacă vor afişa de ochii lumii zâmbetul şi fericirea de faţadă.

Dacă eşti destul de în vârstă şi nu eşti încă bolnav, fă nişte schimbări

Poate că nu ţi se va întâmpla nimic grav şi vei ajunge relativ sănătos la pensie, apoi vei îmbătrâni tot mai mult. Şi acum aş vrea să dau oamenilor vârstnici sau, să zicem celor trecuţi de 50 de ani, nişte sfaturi născute din ceea ce am observat în familiile pe care le-am vizitat în lunga mea carieră de medic de familie.

-Încercaţi să nu aveţi multe pretenţii de la alţii, în sensul de a fi ajutaţi, de a vi se face diverse servicii. Ajutaţi voi cât de mult puteţi, faceţi cât de multe servicii celor  pe care îi iubiţi, dar să nu vă aşteptaţi, nici nu aveţi pretenţia la vreo recunoştinţă şi nu fiţi trişti nici dacă nu primiţi  acel simplu “Mulţumesc!”. Motivele le voi explica, poate, în alt articol.

-Nu vorbiţi mereu despre voi, necazurile voastre, bolile voastre, supărările voastre, nesomnul voastru, neajunsurile voastre,  etc. Nimeni nu vrea să stea mult lângă un copil care plânge încontinuu sau lângă o persoană care se văicăreşte mereu. Orientarea excesivă înspre propria persoană îl îmbolnăveşte pe om.  Am scris mai multe  aici. Cu cât acesta vorbeşte mai mult despre el şi necazurile lui cu atât va ajunge să fie mai ocolit.

-Cât încă nu sunteţi prea în vârstă aranjaţi-vă în aşa fel lucrurile încât să deveniţi independent financiar la bătrâneţe.  (Poţi găsi mai multe idei în noul meu blog aici). Este aşa de bine să nu te bazezi pe copii şi să îi laşi în pace, pentru că şi ei au planurile lor, problemele lor, cheltuielile lor.  Independenţa financiară a părinţilor este cel mai mare cadou pe care părinţii îl pot face copiilor.

-Zâmbiţi mai mult, nu întristaţi pe alţii cu întristările voastre, mai ales când ei nu pot schimba situaţia. Când vă intră cineva în casă, trataţi-l ca cel mai important musafir, cu o inimă plină de bucurie, chiar dacă înlăuntrul vostru suferiţi. Îi veţi transmite dorinţa să mai vină. Şi aceste relaţii frumoase pot să aducă cea mai bună vindecare.

– Şi un ultim sfat (nu că nu ar mai fi)  pe care aş vrea să îl dau tuturor celor care se încred în Dumnezeu, este să facă rugăciunea cea mai importantă pentru un vârstic: „Doamne ajută-mă să merg pe picioarele mele şi să am  mintea întreagă până în ultima clipă a vieţii”. Cred că Dumnezeu ascultă această rugăciune.

 Dacă vreţi haideţi să avem o discuţie, lăsând un comentariu mai jos

 

Imagine de Steve Buissinne de la Pixabay

Nevoi omeneşti induse artificial

Societatea în care trăim ne-a indus nişte nevoi pe care nu le aveam, pe care nu le cunoşteam şi pentru care trebuie să muncim foarte mult. Şi atunci te întrebi, oare nu este mai bine să fii liber decât să munceşti în plus pentru a-ţi satisface o nevoie de care nu ai nevoie.

Este important de reţinut că:

-Nu avem nevoie decât de o mică parte din produsele alimentare expuse în magazine. Chiar nu este nevoie să cumpărăm din toate lucrurile, mai ales că o bună parte nu sunt sănătoase şi, în timp, îşi vor pune ampreta asupra organismului nostru.

-În general avem nevoie de mai puţine haine decât ne cumpărăm.

-Nu avem nevoie de mai multe cărţi şi reviste dacă cele cumpărate deja, căci nu au fost încă citite.

-Nu este nevoie să schimbăm maşina cu una mai scumpă, dacă cea veche este încă bună. Şi este o mare greşeală dacă acest lucru presupune să te împrumuţi, să lucrezi multe ore suplimentare.

-Dacă poţi să-ţi construieşti o casă este bine, dar este greşit să te împrumuţi pentru a te muta dintr-un apartament într-o casă. Nu avem neapărat nevoie de foarte mult spaţiu pentru a trăi fericiţi şi confortabil. Mulţumirea şi confortul vin din interior, din relaţiile bune cu ceilalţi, din preţuirea şi ordonarea locuinţei pe care o avem deja.

-Nu este nevoie să schimbi mobila numai pentru că în magazine au apărut noi modele. Şi nici într-un caz dacă acest lucru presupune un efort financiar prea mare.

-Nu este nevoie să avem toate felurile de electronice sau electrocasnice, pentru a ne uşura munca în casă, dacă noi trebuie să muncim multe ore în plus pentru a ni le permite.

-Nu este nevoie să cumpărăm toate lucrurile şi lucruşoarele care au umplut magazinele în ultimele decenii, toate ornamentele, toate ustensilele, hainele, cosmeticile, CD –urile, cărţile, iphonele, aglomerându-ne spaţiul vital cu atâtea lucruri inutile, care se vor umple de praf. Este mai sănătos să rămânem la mai puţin, la simplu, la esenţial, la clasic. Orice tip de agomeraţie din viaţa noastră este o sursă suplimentară de stres.

 

Meschinăria competiţiilor

Dacă avem ce mânca, ce îmbrăca şi dacă avem o locuinţă  decentă ar fi  îndeajuns. Şi totuşi,  atât de mult muncim pe acest pamânt,  pentru a-i impresiona pe ceilalţi. Se investeşte prea mult timp, energie şi bani, nu pentru nevoi reale, ci în competiţia cu cei din jur, pentru a face ca lucrurile pe care le posedăm să pară mai frumoase, mai de calitate,  mai interesante ca la alţii.

-Bunăstarea nu stă în lucrurile materiale

-Este nefolositor să cheltuim pentru a impresiona pe alţii

-Când trăim ca să impresionăm pe alţii, trăim de fapt  pentru alţii, nu  pentru noi

 

Imagine de Andreas Lischka de la Pixabay

Poti vizita noul meu blog “Viata dincolo de amiaza” aici