Archive | November 2021

Alegerile sanatoase au totdeauna un pret

            Alegerea sănătăţii poate începe cu mai multă mişcare, cu activităţi care te fac să îţi foloseşti picioarele, mâinile, muşchii, care te fac pur şi simplu să osteneşti fizic şi să  transpiri. Odihna prea multă, chiar dacă ţi-o permiţi, nu te conduce înspre sănătate ci mai degrabă înspre boală. Aşa că alege mai degrabă să îţi faci singur/ singură curăţenie prin casă decât să chemi ajutoare.

            Alegerea sănătăţii poate începe cu pacea sufletului, prin acceptarea vieţii aşa cum este, printr-o atitudine de înţelegere a celorlalţi, prin obişnuinţa de a ierta mereu.

            Alegerea sănătăţii presupune a plăti preţul la început. De exemplu,  mie mi-ar plăcea să pot mânca mai mult, în special mai multă ciocolată şi prăjituri, mi-ar plăcea  să stau seara până târziu să citesc, mi-ar plăcea să evit efortul fizic. Ştiu că pentru aceste plăceri voi plăti mai târziu un preţ care va însemna obezitate, hiperlipidemie, insomii, boli de inimă (mai ales că am antecedente familiale, multe din rudele mele fiind cardiace). Aşa că mă lupt şi eu să mă disciplinez, pentru că mi se pare mai avantajos să plătesc preţul la început, şi chiar dacă greşesc adesea, încerc să revin la ceea ce ştiu că sunt principii sănătoase.

            Alegerea sănătăţii presupune a opta mai degrabă pe un stil de viaţă sănătos decât pe pastile. Într-o lucrare de pionerat, Dr. Dean Ornish M.,D. a făcut un studiu în zona San Francisco şi  a arătat că boala cardiacă poate fi reversibilă până la 82% într-un an, printr-o combinaţie de dietă vegetariană, cu conţinut scăzut în grăsime, exerciţiu fizic moderat, reducerea stresului şi întreruperea fumatului (Dr. Sandulache Sorin. Copyright © 2007 )

            Sunt atâtea lucruri pe care nu le putem alege. Nu putem alege familia în care ne naştem şi părinţii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Ei ne-au crescut aşa cum au ştiut, după principii mai sănătoase sau mai puţin sănătoase, dar acum, când suntem independenţi și informați, putem alege.

Majoritatea bolilor, în special cele moderne (bolile cardio-vasculare, obezitatea, diabetul, cancerul), sunt datorate stilului de viaţă. Iar stilul de viaţă este un lucru pe care avem posibilitatea să-l alegem.  Unii merg înainte cu ceea ce au fost obişnuiţi  în familiile din care provin, chiar dacă acolo se trăia nesănătos. Pe alţii nu-i interesează problema, spunând că sunt tineri şi au vreme sa se gâdească la aceste lucruri mai târziu, uitând că tinereţea nu este decât o etapă temporară şi scurtă a vieţii noastre.

Un lucru important ar fi de reţinut: Toţi oamenii ar alege corect dacă nu ar fi de plătit un preţ. Pentru  sănătate preţul se plăteşte la început. Nu ne putem bucura de sănătate fără acest preţ.

Cei care nu vor să plătească preţul aleg boala. Iar dacă alegem boala este destul de injust să condamnăm toţi factorii externi: producătorii de alimente, medicii, spitalele, farmaciile, considerându-i răspunzători de bolile noastre sau să ne plângem prea mult către Dumnezeu şi către semeni. Ce putem face este să ne schimbăm atitudinea. Întotdeauna mai există o speranţă.

Imagine dePlease Don’t sell My Artwork AS IS si de la Pixabay dandelion_tea de la Pixabay