Pentru că nu trăim într-o lume perfecta, fiecare om de pe acest pământ o să fie uneori rănit de acţiunile, atitudinea sau cuvintele altor oameni. Şi orice om, din greşeală, din prostie, din nepasare, i-a rănit sau îi va răni cândva pe alţii. Răspunsul la astfel de lucruri poate fi iertarea sau, dimpotrivă, o atitudine plină de resentimente şi dorinţă de răzbunare, adică neiertarea. Nu toţi cei care cred că au iertat au şi făcut acest lucru. Există multă confuzie în ceea ce înseamnă sau nu înseamnă iertarea. Modelul creştin de iertare diferă foarte mult de cel necreştin. Un necreştin, dacă este suficient de matur emoţional, ştie că trebuie să ierte, în primul rând pentru propriul său interes, pentru pacea, liniştea şi eliberarea pe care o aduce iertarea. Dar un creştin, care se vrea un urmaş a lui Hristos, trebuie să ierte atât pentru binele său personal cât şi pentru binele celuilalt. A spune că ierţi pe cineva fără să îl confrunţi înseamnă de fapt condamnarea lui.
Confuziile legate de iertare
Din nefericire mulţi oameni, care se consideră creştini, spun că au iertat pentru că ştiu că aşa trebuie să facă. În sinea lor sunt supăraţi pe persoana care i-a rănit şi o evită, iar atitudinea lor, deşi nu ar recunoaşte-o este cea de comdamnare a aproapelui. Sfanta Scriptură ne vorbeşte de 4 paşi în practicarea iertarii, paşi explicaţi de însuşi Domnul Isus Hristos. (Un foarte bun aici) Scopul final al acestor 4 pasi este “câştigarea” fratelui tău care ţi-a greşit, salvarea sufletului său. Un creştin iubitor va urma întotdeauna recomandările Domnului Hristos.
Împăcarea fără iertare sau “a trece peste”
Unii se împacă fără a-şi ierta unii altora greşelile şi spun cu mândrie că „trec peste” sau că „nu sunt dintre cei care dezgroapă morţii”. În realitate ei judecă şi condamnă persoana care i-a rănit, presupunând că a făcut totul cu rea intenţie. Pe ei însă, se consideră oameni buni şi împăciuitori. Procedând în felul acesta ei se înşeală foarte tare, pentru că această „împăcare”, care, într-adevăr se realizează uneori, este un fel de a pansa o rană care puroiază şi căreia nu i se mai permite să se vindece. Numai aducerea în lumină a faptelor poate duce la acea extraordinară scenă de împăcare, de eliberare, în care persoana care a ofensat să îşi recunoască vina spunând: „Ai dreptate, eu am greşit”. Merită să ai curajul şi smerenia de a proceda aşa pentru a-i da celuilalt ocazia să se pocăiască, să exprime aceste minunate cuvinte de regret. Aceasta înseamnă că “l-ai câştigat pe fratele tău”. Aceasta înseamnă că ai încetat să îl condamni şi că i-ai oferit şansa de a se îndrepta. Acest lucru înseamnă a acţiona în dragoste şi în dorinţa de iertare. Doar acest lucru poate produce o schimbare reală a modului de gândire a celuilalt.
Se mai poate întâmpla, însă, ca într-o discuţie deschisă, de la suflet la suflet, în care asculţi şi eşti ascultat, să realizezi că de fapt tu l-ai judecat greşit pe celalalt şi el nu are nici o vină. Şi atunci devii tu cel smerit de situaţie. Să nu îţi fie teamă de acest lucru! Smereşte-te, recunoaşte şi cere-ţi iertare dacă că ai judecat greşit. Vei primi aşa de multă pace şi eliberare!
În concluzie, o discuţie de clarificare a situaţiei, cu scopul de a vindeca o relaţie, arată că îţi pasă de ceilalţi oameni, că actionam in iubirea lui Hristos care ne-a explicat atât de clar cum să procedăm. A spune că ierţi fără confruntare este greşit, este o autoînşelare, este de fapt condamnarea celuilalt.
Ce nu este iertarea:
–Scuzarea celuilalt nu înseamnă iertare. Putem şi este necesar să scuzăm greşelile neintenţionate, făcute de cineva fără să vrea fără să ştie, putem scuza micile jigniri, putem să acţionăm cu îndurare. Sigur că este de preferat ca cel care greşeşte să îşi ceară scuze. Dar nici o vină, nici o ofensă intenţionată nu poate fi scuzată. Ea poate fi doar iertată!
– Uitarea nu înseamnă iertare! Unii (ofensaţi sau ofensatori) lasă ca timpul să aducă uitarea peste tot. Dar uitarea nu înseamnă iertare. Uitarea nu face altceva decât să arunce rănile în subconştient şi de acolo ele produc suferinţă sufletească sau diverse boli trupeşti. Pentru a trata aceste răni ele trebuiesc aduse în conştient şi vindecate. Vindecate prin confruntare şi iertare. Numeroase boli, cum ar fi cele de inimă, de stomac, de intestin, durerile de cap, de încheieturi, depresiile şi multe altele, pot fi cauza unor conflicte împinse în „zona uitarii”, dar neuitate de suflet
-Iertarea nu îl schimbă pe celalalt. Nu îl face mai bun pe răufăcător. Iertarea te schimbă doar pe tine. Puterea iertării lucrează în cel ce iartă. Îţi dă linişte, pace sufletească, sănătate. Îţi dă putere să te rogi şi să îl iubeşti. Evident, uneori cel care a făcut răul se poate schimba. Dar puterea iertării se manifestă doar în cel ce iartă.
– Împăcarea nu înseamnă iertare. Iertarea poate duce însă la împăcare, dar nu obligatoriu. Dacă simţi că relaţia ta cu cel cu care te-ai împăcat nu va creşte în profunzime, nu va deveni mai bună şi mai semnificativă, este mai bine să renunţi la ea pentru păstrarea păcii sufleteşti. „Pacea şi iubirea de vrăjmaşi înseamnă să te rogi pentru celălalt, să nu te răzbuni și să nu doreşti să te răzbuni și nu presupune relații strânse, prietenie sau acord în opinii.”
Sanatate si credinta 