Iertarea fara confruntare este condamnare!

Pentru că nu trăim într-o lume perfecta, fiecare om de pe acest pământ o să fie uneori rănit de acţiunile, atitudinea sau cuvintele altor oameni. Şi orice om, din greşeală, din prostie, din nepasare, i-a rănit sau îi va răni cândva pe alţii. Răspunsul la astfel de lucruri poate fi iertarea sau, dimpotrivă, o atitudine plină de  resentimente şi dorinţă de răzbunare, adică neiertarea. Nu toţi cei care cred că au iertat au şi făcut acest lucru. Există multă confuzie în ceea ce înseamnă sau nu înseamnă iertarea. Modelul creştin de iertare diferă foarte mult de cel necreştin. Un necreştin, dacă este suficient de matur emoţional, ştie că trebuie să ierte, în primul rând pentru propriul său interes, pentru pacea, liniştea şi eliberarea pe care o aduce iertarea. Dar un creştin, care se vrea un urmaş a lui Hristos, trebuie să ierte atât pentru binele său personal cât şi pentru binele celuilalt. A spune că ierţi pe cineva fără să îl confrunţi înseamnă de fapt condamnarea lui.

Confuziile legate de iertare

Din nefericire mulţi oameni, care se consideră creştini, spun că au iertat pentru că ştiu că aşa trebuie să facă.  În sinea lor sunt supăraţi pe persoana care i-a rănit şi o evită, iar atitudinea lor, deşi nu ar recunoaşte-o  este cea de comdamnare  a aproapelui. Sfanta Scriptură ne vorbeşte de 4 paşi în practicarea iertarii, paşi explicaţi de însuşi Domnul Isus Hristos. (Un foarte bun aici)  Scopul final al acestor 4 pasi este “câştigarea” fratelui tău care ţi-a greşit, salvarea sufletului său. Un creştin iubitor va urma întotdeauna recomandările Domnului Hristos.

Împăcarea fără iertare sau “a  trece peste”

Unii se împacă fără a-şi ierta unii altora greşelile şi spun cu mândrie că „trec peste” sau că „nu sunt dintre cei care dezgroapă morţii”. În realitate ei judecă şi condamnă persoana care i-a rănit, presupunând că a făcut totul cu rea intenţie. Pe ei însă, se consideră oameni buni şi împăciuitori. Procedând în felul acesta ei se înşeală foarte tare, pentru că această „împăcare”, care, într-adevăr se realizează uneori, este un fel de a pansa o rană care puroiază şi căreia nu i se mai permite să se vindece. Numai aducerea în lumină a faptelor poate duce la acea extraordinară scenă de împăcare, de eliberare, în care persoana care a ofensat să îşi recunoască vina spunând: „Ai dreptate, eu am greşit”. Merită să ai curajul şi smerenia de a proceda aşa pentru a-i da celuilalt ocazia să se pocăiască, să exprime aceste minunate cuvinte de regret. Aceasta înseamnă că “l-ai câştigat pe fratele tău”. Aceasta înseamnă că ai încetat să îl condamni şi că i-ai oferit şansa de a se îndrepta. Acest lucru înseamnă a acţiona în dragoste şi în dorinţa de iertare. Doar acest lucru poate produce o schimbare reală a modului de gândire a celuilalt.

Se mai poate întâmpla, însă, ca într-o discuţie deschisă, de la suflet la suflet, în care asculţi şi eşti ascultat, să realizezi că de fapt tu  l-ai judecat greşit pe celalalt şi el nu are nici o vină. Şi atunci devii tu cel smerit de situaţie. Să nu îţi fie teamă de acest lucru! Smereşte-te, recunoaşte şi cere-ţi iertare dacă că ai judecat greşit. Vei primi aşa de multă pace şi eliberare!

În concluzie, o discuţie de clarificare a situaţiei, cu scopul de a vindeca o relaţie, arată că îţi pasă de ceilalţi oameni, că actionam in iubirea lui Hristos care ne-a explicat atât de clar cum să procedăm. A spune că ierţi fără confruntare este greşit, este o autoînşelare, este de fapt condamnarea celuilalt.

Ce nu este iertarea:

–Scuzarea celuilalt nu înseamnă iertare. Putem şi este necesar să scuzăm greşelile neintenţionate, făcute de cineva fără să vrea fără să ştie, putem scuza micile jigniri, putem să acţionăm cu îndurare.  Sigur că este de preferat ca cel care greşeşte să îşi ceară scuze. Dar nici o vină, nici o ofensă intenţionată nu poate fi scuzată. Ea poate fi  doar iertată!

– Uitarea nu înseamnă iertare! Unii (ofensaţi sau ofensatori) lasă ca timpul să aducă uitarea peste tot. Dar uitarea nu înseamnă iertare.  Uitarea nu face altceva decât să arunce rănile în subconştient şi de acolo ele produc suferinţă sufletească sau diverse boli trupeşti. Pentru a trata aceste răni ele trebuiesc aduse în conştient şi vindecate. Vindecate prin confruntare şi iertare. Numeroase boli, cum ar fi cele de inimă, de stomac, de intestin, durerile de cap, de încheieturi, depresiile şi multe altele, pot fi cauza unor conflicte împinse în „zona uitarii”, dar neuitate de suflet

-Iertarea nu îl schimbă pe celalalt. Nu îl face mai bun pe răufăcător. Iertarea te schimbă doar pe tine. Puterea iertării lucrează în cel ce iartă. Îţi dă linişte,  pace sufletească, sănătate. Îţi dă putere să te rogi şi să îl iubeşti. Evident, uneori cel care a făcut răul se poate schimba. Dar puterea iertării se manifestă doar în cel ce iartă.

– Împăcarea nu înseamnă iertare. Iertarea poate duce însă la împăcare, dar nu obligatoriu. Dacă simţi că relaţia ta cu cel cu care te-ai împăcat nu va creşte în profunzime, nu va deveni mai bună şi mai semnificativă, este mai bine să renunţi la ea pentru păstrarea păcii sufleteşti. „Pacea şi iubirea de vrăjmaşi înseamnă să te rogi pentru celălalt, să nu te răzbuni și să nu doreşti să te răzbuni și nu presupune relații strânse, prietenie sau acord în opinii.”

Imagine de Ri Butov,  Pixbay,

Timpul nu le rezolvă pe toate…timpul le strică pe toate

 

Credinţa că “timpul le va rezolva pe toate” este foarte greşită şi înşeală pe mulţi oameni.  Timpul nu face nimic şi nu rezolvă nimic,  el doar trece şi îşi lasă rugina şi praful peste vieţile noastre! Numai oamenii sunt aceia care pot schimba totul! Trebuie doar să aleagă  să facă acest lucru, pentru că, contrar unor concepţii fataliste,  întreaga noastră viaţă, clipă de clipă, se bazează pe alegerile pe care le facem.

Amăgirea  că timpul va rezolva lucrurile se referă adesea la relaţiile dintre oameni.  Conflictele şi neînţelegerile pe care le-ai avut cu cineva nu vor fi niciodată rezolvate de timp. Timpul doar va deteriora relaţia. Timpul ucide, timpul înstrăinează  şi  îndepărtează oamenii. De aceea , nu te lăsa purtat de iluzia că  timpul va face ceva pentru tine, ci decide singur să alegi  maturitatea emoţională  şi smerenia necesară,  pentru a purta acea  conversaţie pe care ai amânat-o mereu, dar singura care poate duce la rezolvarea lucrurilor şi la vindecarea rănilor.

Timpul nu îmbunătăţeşte relaţii, timpul produce doar indiferenţă,  răcire, uitare şi apoi…nimic.  Nu lăsa timpul să decidă pentru tine,  pentru că el nu va decide nimic.

Am văzut oameni care, lăsâdu-se purtaţi de  vrerea timpului, s-au aflat la un moment dat  la ani lumină îndepărtaţi unii de alţii,  aşa încât, în timpul vieţii ce le-a mai rămas, o călătorie de întoarcere  a unuia înspre altul nu a mai fost posibilă. Pentru că în timp, oamenii se pot schimba uneori aşa de mult, încât este posibil să nu se mai regăsească.

Afla aici mai multe despre cum poti sa vindeci o relatie.

 

CUVINTE CARE VINDECĂ O RELAŢIE: “Hai să discutăm”, “Îmi pare rău”, “Te iert”

Cuvinte care vindecă o relaţie: “ Hai să discutăm”, “Îmi pare rău”, “Te iert”,  

Toţi oamenii se rănesc sau se jignesc unii pe alţii. O fac din greşeală, din egoism, din lipsă de sensibilitate sau pur şi simplu din neatenţie sau din prostie.

Uneori, aceste răni, pot distruge definitiv o relaţie. Se întâmplă acest lucru dacă nu se  clarifică situaţia, adică:
-Cel ofensat nu îl confruntă pe ofensator cu fapta lui; ofensatorul poate nici nu şi-a dat seama că l-a supărat sau rănit pe celălalt
-Părţile implicate nu cer şi nu oferă iertare
-Se readuc în discuţie, conflicte vechi ce au fost o dată analizate şi rezolvate

Alege clarificarea! Supărările trec repede când oamenii discută
Nu există speranţă pentru o relaţie dacă atunci când apar conflicte sau ofense ele nu se discută.  „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta , du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă ai câştigat pe fratele tău”. (Matei 18:15)

Dacă cineva ţi-a greşit, nu întârzia să îi spui că te-a jignit, dar fără supărare şi fără mânie. În acelaşi timp:
-Permite-i să se justifice.
-Lasă-l mai întâi pe el (ea) să vorbească
-Ascultă-l ca să vezi de ce s-a comportat sau a vorbit într-un anumit fel.
-Oferă-i prezumţia de nevinovăţie. În foarte multe cazuri (mai ales când este vorba de familie sau prieteni) atunci când discuţi, vezi că de fapt nu există motive de supărare

Nu întotdeauna ne vine uşor să îl confruntăm pe celălalt cu faptele sale (o persoana imatură nici nu doreşte acest lucru). Este mai uşor să acuzăm, să ne supărăm sau să ne enervăm. Este mai simplu, mai ispititor şi mai răzbunător să îl bârfeşti la alte persoane. Dar Dumnezeu ne îndeamnă: Du-te şi vorbeşte cu cel ce te-a lezat! Clarifică situaţia! Nu judeca, până nu vorbeşti cu el (ea). Atitudinea aceasta cere mai mult curaj decât iertarea. Şi mai multă smerenie. Oricum este greşit să spui că ai iertat, dacă nu te-ai confruntat cu cel ce te-a rănit. Niciodată nu va fi o iertare cu inima şi mici sau mari resentimentele vor rămâne acolo să roadă, să puroieze şi să răbufneacă din când în când afară. Curajul de a asculta părerea celui care te-a lezat ajută la maturizarea fiecăruia, ajută chiar la adâncirea relaţiei, ajută la o mai bună cunoaştere şi înţelegere reciprocă. Şi cel mai adesea se va vedea că ceea ce te-a supărat nu are nici un suport, că totul a fost o simplă neînţelegere. Adesea prietenia între cele două părţi devine mai intimă, după o discuţie calmă de clarificare a neînţelegerilor, această prietenie capătă noi nuanţe şi noi profunzimi.
Aşa a lăsat Dumnezeu, ca noi să ne formăm şi să ne maturizăm prin ciocnirea noastră reciprocă, prin şlefuirea reciprocă a părţilor colţoase a temperamentului nostru. De aceea „Du-te si spune-i”.  Ai curajul de a proceda corect!

Mândria care împiedică clarificarea lucrurilor

Conflictele, jignirile şi rănirile pot apărea peste tot: în familie, între rude, între prieteni, in comunitatea bisericească,  la locul de muncă. Pentru că noi suntem oameni diferiţi, cu temperamente, preferinţe, scopuri şi viziuni diferite. Modul în care un creştin se  comportă într-o situaţie conflictuală arată cât de matur este. În acelaşi timp rezolvarea conflictului după modelul arătat de domnul Iisus Hristos ajută la dezvoltarea şi maturizarea noastră, la mai buna înţelegere de sine şi mai bună înţelegere a celorlalţi.

Atunci când neînţelegerile se discută, când motivaţiile sunt scoase la lumină, cel mai adesea conflictele se sting, vina poate fi iertată, rănile pot fi vindecate. Aşa ne îndeamnă Cuvântul Scripturii: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta , du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă ai câştigat pe fratele tău”. (Matei 18:15)

Există însă o mândrie (imaturitate spirituală), confundată cu o atitudine de smerenie, de cumsecădenie care spune: „Lasă că vei trece şi peste asta, vei uita.” Problema este că nu se trece, nu se uită, ci se acumulează resentimente. Iar resentimentele produc răceală, duşmănie şi ură şi îl încarcă pe cel pe care îl consideri vinovat cu şi mai multe păcate, adesea închipuite. Nu poţi să uiţi şi readuci în lumină întregul istori al greşelilor celui vinovat. Când nu discuţi cu cel care ţi-a greşit, discuţi cu alţii, iar aceasta înseamnă bârfă.

Bârfa, adică împărtăşirea supărărilor cu altcineva decât cel ce ţi-a greşit, ţi se pare dulce iniţial, crezi că te răzbună, dar la urmă nu lasă decât otravă şi anhilează posibilităţile de clarificare, împăcare şi refacere a relaţiei. Bârfa este cel mai imatur mod de reacţie într-un conflict.

Rolul bârfei şi bârfitorilor în conflicte Un rău foarte mare în conflictele a două părţi, îl fac cei ce ascultă şi încurajează bârfe. Aceştia de obicei „pun paie pe foc”, aprind şi mai tare conflictul, luîndu-i adesea posibilitatea de a se mai stinge vreodată. Nu este deloc cinstit, ca cel neimplicat, să asculte şi să încurajeze astfel de bârfe. Unui creştin adevărat nu îi plac bârfele şi el te va îndemna să procedezi conform Sfintei Scripturii, adică îţi va spune să ai curajul de a-l confrunta pe semenul tău (fratele tău).

Cere, oferă şi acceptă iertarea

Poate că ţi s-a greşit din neştiinţă şi ţi se cere iertare. Iartă! Nu este întotdeauna uşor să ierţi. A ierta coastă şi doare mai ales atunci când cel ce a greşit nu merită sau când există frica că nu va aprecia gestul sau că îl va înţelege greşit. Căci a ierta este pe lângă un act de generozitate şi un act de curaj. Dar a trăi cu povara resentimentelor şi a gândurilor de răzbunare este şi mai greu. Şi în ori ce caz nu îl vei schimba pe celălalt încăpăţânându-te să nu-l ierţi.

Dacă ceva în lumea aceasta are putere de a ne schimba vieţile, aceasta este iertarea. Ea ne vindecă sufletul, ea înseamnă libertate şi eliberare pentru două persoane: a celui ce ţi-a greşit de pedeapsa greşelii, şi a ta, de povara neiertării.

De aceea oferă iertarea imediat, ofer-o gratuit, ştiind că şi ţie ţi se iartă mereu. Ai putea spune: „Ceea ce ai făcut m-a rănit. Dar te-am iertat. Nu îţi voi aminti de acest lucru şi în cel mai scurt timp posibil voi uita ce ai făcut”. Pentru că iertarea presupune şi uitare. Aceasta este adevărata iertare!

Imagine de Enrique Meseguer de la Pixabay  si imagine de Pexels de la Pixabay