Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii dar aceştia nu sunt întotdeauna siguri de iubirea părinţilor lor. Confortul, hrana bună, jucăriile frumoase nu reprezintă pentru copil o dovadă că este iubit. El are nevoie de altceva, sufletul lui tânjeşte după dovezi care nu se pot pipăi cu mâna, dar pe care orice părinte, fie bogat, fie sărac le poate oferi. Există câteva lucruri importante care îl face pe un copil să fie sigur că este iubit:
1.O atmosferă de iubire adevărată între cei doi părinţi. Când mama şi tatăl se iubesc, copilul este fericit, se simte în siguranţă, se simte iubit. Conflictele dintre părinţi creează în sufletul copilului sentimente de vinovăţie. Ca să nu mai vorbesc de efectul devastator al divorţurilor în care aproape întotdeauna copilul îşi atribuie lui vina, pe lângă sentimentul dureros de „rupere”, de un părinte sau de altul.
2.Timp petrecut împreună. Copilul nostru silabiseşte cuvântul iubire cu următoarele sunete: T I M P. Timp pentru atenţie concentrată, în care să îl privim, să îi zâmbim, să îi vorbim şi să îl mângâiem pe copil. Niciun cadou şi nicio distracţie nu are aceeaşi valoare pentru copil ca timpul petrecut cu părinţii săi. Timpul petrecut împreună în perioada primei copilării, în care îi vorbim, îi arătăm lucruri şi locuri interesante din jur şi din natură îi stimulează dezvoltarea inteligenţei.
De aceea fă-ţi timp pentru copii. La finalul vieţii nu vei regreta că nu ai petrecut mai mult timp la muncă, la birou, dar vei regreta cu siguranţă că nu ai petrecut mai mult timp cu copiii şi cu oamenii care contează în viaţa ta.
Peste 70% dintre părinţi afirmă că nu le este respectată autoritatea de către propriii copii ajunşi adolescenţi. Dar această autoritate se câştigă la vârsta când copiii tânjesc să petreacă timp cu părinţii. Dacă tu îţi faci timp pentru copil când are 5 sau 7 ani, şi el îşi va face timp pentru tine când va avea 15 sau 17 ani. Există o vârstă (5-7ani), când fereastra sufletului lor este deschisă înspre noi, părinţii, când ei doresc din tot sufletul să petrecem timp împreună. Este momentul de a-i forma pe copii aşa cum dorim noi, este timpul în care le putem transmite valoarile noastre, lucrurile în care credem. Este posibil să formăm copii buni, care să trăiască echilibrat şi sănătos, e posibil să modelăm caractere frumoase în copiii noştri dacă acţionăm la timp şi dacă ne facem timp. Dar pentru a forma copii buni, trebuie mai întâi noi, să devenim părinţi buni, dedicaţi misiunii de părinte. Primul model şi cel mai important pentru copii este părintele.
Ce poţi să faci atunci când petreci timp cu copilul? Iată câteva lucruri:
-Încurajază-l şi spune-i cuvinte de apreciere şi de laudă. Este însetat după ele ca şi deşertul după ploaie. În orice caz nu îl critica mai des decât îl lauzi.
-Citeşte-i poveşti frumoase, cu caracter educativ; ajută-l să iubească lumea cărţilor; desenaţi împreună; povestiţi împreună, vorbeşte-i despre valorile care contează în viaţă.
-Râde mai mult împreună cu el, râdeţi de fleacuri, de situaţii diverse, de mărunţişuri. Viaţa este adesea tristă sau dură, unerori cu probleme. Va veni şi timpul când vei plânge împreună cu el.
-Învaţă-l să lucreze, să facă lucruri practice. Faceţi împreună grădinărit, cusut, mâncare, curăţenie. Un copil fără îndemânări practice va suferi ca de un handicap.
-Redescoperiţi împreună frumuseţea obişnuitului, a lucrurilor mărunte. Un poet spunea: „Când văd importanţa lucrurilor mărunte îmi spun că nu există lucruri mărunte”
3. Iubirea necondiţionată. Acest lucru înseamnă să iubeşti copilul indiferent de aspectul său fizic, inteligenţa sa, handicapurile sale, performanţele sale, comportamnetul său, îndemânările sale.
Copilul nu se simte iubit dacă:
-Ne păstrăm afecţiunea şi căldura doar pentru momentele când excelează într-o direcţie
-Îl criticăm prea des
-Suntem rezervaţi în gesturi tandre pentru a nu-l „răsfăţa”
-Dacă nu petrecem timp cu el
-Dacă nu îi satisfacem nevoile emoţionale de mângâiere, atenţie concentrată, laudă
-Dacă este bătut la mânie
-Dacă îl ridiculizezi
4.O atmosferă de iertare. Iartă-l pe copil si lasă-l să ştie că este iertat. Copiii noştri greşesc adeseori. Fac acest lucru când sunt mici şi vor face ocazional întreaga viaţă. Dar noi trebuie să îi iertăm. Medicina şi psihologia au observat că există un tip de anxietate care apare la copiii a căror părinţi nu au practicat iertarea. Iar această anxietate stă la baza multor altor probleme: sentimente de vinovăţie, neîncredere în sine, depresie, rezultate scăzute la învăţătură.
De aceea, realizează un cămin plin de iertare. În actele tale de disciplină să existe totdeauna un element de iertare. Copiii tânjesc să fie eliberaţi de sentimentele de vinovăţie. Pentru că până la urmă care este scopul disciplinei dacă nu să restabilim prietenia şi dragostea dintre noi şi ei. Este important să spui copilului că este iertat şi să-l faci să simtă acest lucru.
Sanatate si credinta 