Arhive

Ce plictiseala să fii nevoit să râzi mereu!

 

 „Blestemul epocii de astăzi este superficialitatea”. Trăim atât de puţin pe pământ şi suntem în aşa mare primejdie să ne pierdem sufletele, în aşa mare primejdie să pierdem lucruri de o importanţă eternă! Duhul Veacului s-a perfecţionat în ruperea legăturilor trainice dintre oameni, în ruperea legăturilor inimii. Dar ne crează iluzia că suntem împreună prin prietenii virtuale, în care devenim şi mai superficiali şi mai singuri. Iar dacă se întâmplă ca oamenii să ajungă totuşi împreună îi pune să râdă, să moară de râs: să râdă de fleacuri, de comedii, de situaţii penibile, de glume puerile, să râdă de dramele altora. Dar sub acest râs, sub aceste hohote care amorţesc simţirea se află ascunsă multă alienare şi însingurare. Iar în această lume a sufletelor însingurate, oamenii vor să dea celor din jur impresia că sunt fericiţi şi atunci trebuie să râdă mereu. Dar acest lucru cred că este foarte plictisitor.Poze Nicon Iulie 2016 302

„Numai din pricina uşurătăţii inimii noastre şi a nepăsării faţă de greşelile noastre, nu simţim durerile sufletului nostru, ci râdem adeseori ca nerozii, când mai degrabă ar trebui să plângem” (Imitatio Cristi).
Mă plictisesc să râd! Nu sunt atrasă de viaţa cu caracter de circ. Încerc să o evit. Dar îmi este dor să mă bucur, să zâmbesc. Mă bucur să am aproape oameni dragi, mă bucur de bucuriile lor, de credinţa lor, de reuşitele lor, de speranţele lor. Îmi place să mă bucur de oameni cu idealuri frumoase şi caracter frumos.
Societatea de consum ne oferă şi ne îndeamnă la multă distraţie artificială, sclipicioasă, zgomotoasă, promovată prin reclame scumpe, distracţie la care poţi mori de râs.

Prefer să aleg zâmbetul. Vreau să fug cât mai departe de zarva lumii şi să caut BUCURIA în locul de distracţiei. Atunci când am timp îmi place să mă duc în locuri unde să cuprind puţin în inima mea din gradniosul spectacol oferit de Dumnezeu. Crâmpeie din marele spectacol al naturii, îţi aduce în suflet bucuria, pe faţă zâmbetul, în inimă putere de a gândi şi a medita la ceea ce eşti, la ceea ce trebuie să devii. În fiecare zi avem ocazia să zâmbim din inimă şi să mulţumim Domnului pentru o nouă zi senină, pentru răsărituri şi apusuri, pentru susur de izoare, câmpuri cu flori, valuri de mare, dealuri , munţi şi păduri umbroase.

Cred că esenţa unei vieţi împlinite nu este cât te distrezi ci cât te bucuri!

 

Cum să trăim când nu mai putem crede?

Când cineva nu poate crede, atunci de fapt nu poate trai!

Dumnezeu nu este un concept teologic, un gând, o forţă a naturii sau aşa ceva. Dumnezeu este o persoana, care trăieşte cu adevărat  şi care ni s-a revelat prin Domnul Isus Hristos. El este o realitate de netăgăduit care umple sufletul credincioşilor de un minunat sens al existenţei, de bucurie şi de o pace adâncă  „care întrece orice pricepere”. Dumnezeu dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa lui mai întemeiată decât orice demonstraţie.

Dacă trăiesc ca şi când Dumnezeu nu ar exista, dispreţuindu-i poruncile, nesfinţind duminica, comiţând adulter, minţind, necinstind pe părinţi, necinstind pe Dumnezeu, atunci trăiesc pe lângă realitate. Şi atunci îmi este cu neputinţă să o scot la capăt cu viaţa. Privţi în jurul vostru! Oamenii nu mai ajung s-o scoată la capăt, nici chiar cei care câştigă mulţi bani. În lăuntrul lor sunt profund neliniştiţi, iar în viaţa personală şi în familie sunt atâtea lucruri care dor.

Cum să ieşi la liman când nu mai poţi crede? Nu o vei putea scoate la capăt nici în viaţă, nici în moarte, nici în veşnicie. Moartea, care poate fi chiar în această noapte, ne te va lăsa să iei cu tine în veşnicie decât  sufletul tău încărcat de vinovăţie. Vinovăţie care putea fi ştearsă dacă l-ai fi căutat şi l-ai fi găsit pe Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Iar dacă obiectezi: În realitate oamenii o s-o scoată la capăt destul de bine!”, atunci trebuie să îţi răspund: ” Se va vedea!”.  Iată un om ca Goethe. Era frumos, era bogat, era ministru, era inteligent: pe scurt, avea totul. Dar la sfârşitul vieţii a spus  lui Eckermann ca dacă ar aduna ceasurile lui de fericire, n-ar ajunge la un total de trei zile. El nu avea pace! Nu, un om n-o poate soate la capăt dacă nu are credinţă!

Adaptare după Wilhelm Busch

Imagine preluată de pe http://www.deviantart.com/

TOTUL ESTE DEŞERTĂCIUNE!

Când Corintul a fost asediat de Filip Macedonianul, fiecare cetăţean a fost mobilizat în lupta de apărare a cetăţii. Unii reparau zidurile, alţii aruncau lănci sau trăgeau cu arcul în inamic.
Diogene, filozoful, s-a pus şi el în mişcare. Îşi rostogolea vestitu-i butoi, fără vreo noimă, pe străzi. Întrebat de ce, el răspunse: „Păi n-aş vrea să fiu singurul leneş între atâţia care lucrează”.
Dar ceilalţi fac ceva util pentru cetate, ceea ce nu e cazul tău” i se răspune.
Solemn, Diogene continua să-şi rostogolească butoiul. Considera activitatea celorlalţi la fel de lipsita de sens ca a lui. Corintul şi Imperiul Macedonian vor trece, indiferent cine va învinge în această bătălie. Soldaţii ambelor tabere, învingători sau învinşi, vor muri curând.

După câteva secole cui îi va mai păsa de amănuntele acestei bătălii? Există azi cineva care să îşi mai amintească numele luptătorilor? Locuitorii cetăţii erau foarte ocupaţi cu lucruri care în perspectiva eternităţii, s-au dovedit la fel de deşarte ca rostogolirea unui butoi.
În lumea aceasta în care toate lucrurile trec, există un singur lucru care rămâne: este ceea ce a făcut pentru noi, pe Golgota, Hristos cel veşnic. Celelate lucruri nu vor fi în cele din urmă de nici un folos…

Nu dispreţui pe cei care îşi petrec timpul cu distracţii dacă munca cinstită cu care te lauzi nu va aduce rezultate mai bune pentru veşnicie. Slujeşte-L pe Hristos cel crucificat şi înviat. Aceasta este singura munca ne-deşatră.

Autor: Richard Wurmbrand ( Din „Drumul spre culmi„, volumul II)

A EVOLUAT DIN JUNGLĂ?

          

Evoluţioniştilor le place să credă că omul a evoluat din animalele junglei, prin selectie naturală animalele transformându-se  unele în altele, si la urmă, maimuţa transformându-se în om. Creştinii cred altfel, că omul a fost creat in Rai, după chipul lui Dumnezeu, liber să aleagă dacă să asculte de Domnul sau de Marele înşelător-Satana. Luând calea răzvrătirii şi ascultând de Înşelător oamenii au avut de atunci încoace, de mii de ani  parte de viaţă de junglă, de lupte şi de distrugere. Iar  azi se pare că asistăm mai degrabă o involuţie a omului ca în imaginea de mai jos:

Secretele longevităţii

richard.jpgToţi oamenii doresc să trăiască mult şi să fie fericiţi. Se recomandă anumite regimuri alimentare, antioxidante, fitnees, etc. Alţii îşi petrec bună parte a vieţii prin cabinete medicale, laboratoare, farmacii, căutând să contracareze efectele sedentarismului, abuzului alimentar, vieţii agitate şi pline de nemulţumire. Dar toate aceste practici nu prelungesc în mod semnificativ viaţa. Dimpotrivă, medicalizarea excesivă a vieţii şi medicamentele luate cu pumnul pot avea efectul contrar.  Iată, însă, câteva lucruri extrem de sigure în prelungirea vieţii:

1.Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să şi se lungească zilele… Viaţa ne arată că persoanele care şi-au respectat şi preţuit părinţii, care au trăi în pace cu ei trăiesc mai mult. Gândiţi-vă la longevivii pe care îi cunoaşteţi şi aduceţi-vă aminte de relaţiile dintre ei şi părinţii lor. Apoi gândiţi-vă la familii în care membrii lor se hărţuiesc unii pe alţii, se rănesc, se poartă într-un mod egoist. Viaţa ne arată în mod categoric că oamenii care şi-au respectat părinţii trăiesc mai mult şi mai bine. Evident, sunt şi excepţii, şi, oameni care şi-au batjocorit părinţii pot trăi mult (poate pentru a simţi şi ei durerea lipsei de consideraţie din partea familiei)

2.Înţelepciunea înmulţeşte numărul anilor (Prov 4: 10). Este esenţial să ne rugăm Domnului pentru înţelepciune şi pricepere. Vedem cum mulţi oameni îşi împuţinează zilele trăind iresponsabil, imoral şi în diverse îmbuibări, fără frică de Domnul. „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul…Prin înţelepciune ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale” (Prov 9:10-11)

3. Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă. O viaţă plină de  înţelegere pentru ceilalţi oameni, o inimă plină de bunătate, răbdare, dragoste, iertare, blândeţe şi înfrânare a poftelor ne garantează sănătate şi o viaţă lungă.  Dimpotrivă, faptele firii pământeşti, cum ar fi imoralitatea, mâniile şi certurile, invidia şi egoismul, beţiile şi îmbuibarea de mâncare ne îmbolnăvesc şi ne scurtează viaţa.

 Aşa numitele boli ale civilizaţiei cauzate de STRES, SEDENTARISM şi SUPRAALIMENTAŢIE ( Hipertensiune arterială, Cardiopatia ischemică, Diabetul) care scurtează viaţa, sunt date de aceste fapte ale firii pământeşti. Inlocuiţi cuvântul STRES cu nemulţumire, supărare, mânie, ceartă, egoism, invidie; înlocuiţi cuvântul SEDENTARISM cu lâncezeala şi lenea (foarte condamntată de Scriptură) iar cuvântul SUPRAALIMENTAŢIE cu lipsa de înfrânare a poftelor şi veţi vedea rolul faptelor firii în producerea bolilor şi scurtarea vieţii.

4. Caută să-L cunoşti şi să-L iubeşti pe Dumnezeu.  ” Fiindcă Mă iubeşte zice Domnul… il voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea” (Ps 91: 14-16). „Dacă vei umba în căile mele păzind legile şi poruncile mele … iţi voi lungi zilele”

Îmi apar adesea în ochii minţii bătrânii oamenii sfinţi, care au suferit pentru credinţă, adesea au fost în închisori, apoi au ajuns la bătrâneţe slăbuţi şi uscăţivi, trăind totuşi o viaţă lungă. Cu ochii aţintiţi spre Domnul ei au fost înafara maşinaţiilor de politică religioasă, au trăit simplu, iubitor şi fără îmbuibări. Şi Dumnezei i-a săturat cu viaţă lungă. 

 

În fotografia de mai sus este Richard Wurmbrand, probabil la ieşirea din una dintre închisori pentru că i se vede suferinţa întipărită pe chip. Puţini oameni au suferit atât de mult ca el: închisoare, tortură, batjocură, foame, singurătate. Şi totuşi, pentru că a iertat şi a iubit oamenii, Richard Wurmbrand a trăit 92 ani

Împreună

Deşi a suferit închisoare şi persecuţii Niculiţă Moldoveanu a trăit 85 de ani

Billy Graham  a scris si a vorbit cu nespus respect despre părinţii săi. A ajuns la vârsta 92 de ani.

De unde izvoraste antisemitismul?

DE UNDE IZVORĂŞTE ANTISEMITISMUL?

De-a lungul secolelor Israelul a suferit mult şi suferinţa lui nu a luat sfârşit! Popor cu o istorie tulburătoare, este singura oază de democraţie într-un Orient Mijlociu agresiv, cu ţări dominate de dictatura islamică care îndeamnă la ură şi intolerantă faţă de creştini, care dispreţuieşte femeia, care săvârşeşte atâtea acte de teroare şi cruzime. Israelul este mereu terorizat şi atacat de ţările islamice din jur. Şi cu toate acestea Duhul anticreştin şi anticristic care bantuie în ţările Europei şi Americii face ca multe state occidentale să ţină partea duşmanilor şi să condamne Israelul.

Imagine similară

Israel este un  popor însoţit în egală măsură de binecuvântare şi blestem. Mic ca număr are ca patrie “Ţara făgăduinţei” dar a rămas totuşi secole  în şir fără o patrie, are  oameni înzestraţi cu harul succesului, deoarece ceva special în fiinţa lor îi deosebeşte de celelalte popoare. Inteligenţa, hărnicia şi geniul lor i-a ajutat să transforme deşertul într-o oază după ce s-au reîntrors în ţara lor.

De ce acest popor a fost atât de hătuit, atât  de duşmănit? Pentru inteligenţa lui, pentru oamenii de geniu pe care i-a avut, pentru numărul disproporţionat de premii Nobel pe care le-a obţinut sau pentru ceea ce ar fi putut face pentru omenire şi nu au făcut? Cred că este duşmănit pentru toate acestea la un loc, dar originea urii împotriva lor vine de la Satana.

Israel a fost poporul ales pentru a aduce lumii lumina adevărului despre Adevăratul Dumnezeu. Supuşi păcatului ca oricare fiinţă omenească ei au abdicat de la menirea lor. Dar ei rămân în continuare poporul ales, locurile în care ei trăiesc sunt locurile sfinte, în acele locuri şi în poporul evreu  a venit Isus, Mântuitorul lumii.

Creştinul adevărat îi iubeşte pe evrei. Cine îi iubeşte şi îi binecuvintează pe ei va fi binecuvântat de Domnul.

Veniţi să fim alături de poporul evreu, să ne rugăm pentru ei! Au suferit mult şi suferinţa lor nu s-a sfârşit. A fost inchiziţia, cruciadele şi antisemitismul german… Dar va mai fi o ultimă încercare. La vremea Apocalipsei toate popoarele se vor aduna împotriva lor. După o perioadă scurtă de suferinţă însă,  ramăşiţa evreiască se va întoarce şi va recunoaşte pe Domnul Isus Hristos ca pe Mesia şi răscumpărătorul lor. Şi atunci vor fi din nou în Harul Domnului, răscumpăraţi şi iubiţi de El. Vremea Apocalipsei este foarte aproape şi acest lucru ni-l confirmă faptul că în tot mai multe naţiuni se manifesta la scară mare acţiuni antisemite.

Dar noi să îi iubim pe evrei! Antisemitismul vine de la Satana!

Comunicarea cu Dumnezeu aduce vindecare!

Comunicarea cu Dumnezeu aduce vindecare

Studiul Scripturii, meditaţia, rugăciunea şi contemplarea creaţiei Domnului sunt căile prin care realizăm legătura dintre noi şi Creatorul nostru. În comunicarea cu Dumnezeu (prin citire, rugăciune, contemplare) avem nevoie cel mai mult de a asculta, a medita, a lua aminte, decât de a spune ceva.

În cultura noastră însă, o dată cu instituţionalizarea  bisericii, o parte din aceste discipline spirituale s-au transformat în „îndatoriri religioase.” Omul şi-a autolimitat  accesul la Cuvânt, mulţumindu-se cu mesaje intermediate de specialişti, rugăciunea a devenit ritualică, iar zgomotul, muzica „urlată”, graba, mulţimea de programe crează mai degrabă o atmosferă de stres şi oboseală în locul uneia potrivită pentru meditaţie.

Dar fiecare dintre noi ne putem refugia în liniştea odăiţei ascunse pentru o comunicare adevărată,  profundă şi semnificativă cu Dumnezeu. Dacă ne vom concentra mai degrabă pe ascultare şi meditaţie, pe mărturisirea păcatelor noastre, în timpul citirii sau rugăciunii, vom găsi că Scriptura este plină de cuvinte dătătoare de iertare, de vindecare şi de speranţă. Ne vom vindeca de teamă şi de îngrijorări. Numărul nevrozelor, al bolilor psihosomatice sunt tot mai crescute în rândul celor ce nu îşi fac timp să comunice cu Dumnezeu.

Este foarte benefic să contemplăm minunăţia creaţiei pe această navă cosmică, numită PĂMÂNT, navă cu care călătorim prin timp înspre Eternitate, navă căreia îi secătuiesc resursele, care îmbătrâneşte şi ea apropiindu-se de punctul terminus. Dar cu toate acestea avem încă în fiecare zi spectaculoase răsărituri şi apusuri, vedem (dacă ştim să privim) cum se perindă anotimpurile cu ierburile şi florile ce cresc, înfloresc şi mor, într-un ciclu asemenea oamenilor. Avem farmecul nopţilor înstelate în care lumi îndepărtate şi pline de taine ne vorbesc şi ele despre măreţia Creatorului. Ce lecţii ne dă Dumnezeu dacă ne oprim să privim, să gândim, să ne punem întrebări, să-L căutăm! Nu vom avea scuze dacă nu am luat aminte la acest mod atât de grăitor în care ne vorbeşte Dumnezeu.