Arhive

EPUIZATI SI FERICITI

Mă simt adesea obosită. Aşa cum se simte multă lume în ziua de azi. Adevărul este că doresc să fac lucrurile cât mai rapid, pentru a ajunge în final la relaxare şi odihnă. Problema e că timpul de relaxare a devenit parcă tot mai puţin cu trecerea anilor. Şi totusi măresc ritmul, pentru că, îmi spun, trebuie să ajung şi la odihnă. Mi-am spus acest lucru până am citit de curând în minunata carte IMITATIO CRISTI următoarul lucru: „De ce cauţi odihna când tu ai fost creat pentru trudă?”  A fost pentru mine ca o revelaţie. Da, poate că pe acest pământ ideea de odihnă este doar o himeră.

-„Cum va simţiţi în seara aceasta?”,  am întrebat, după o zi de muncă,  pe o trupă de voluntari care veniseră să acorde ajutor medical, la Târlişua, o comună distrusă după o furtună cu „rupere de nori”.

-” Epuizaţi şi fericiţi” au răspuns ei

Da,  cred că merită să ne simţim din când în când epuizaţi şi fericiţi, ştiind că am făcut ceva folositor pentru alţi oameni. Societatea actuală ne oferă iluzia că adevăratul sens stă în noi înşine –în respectul de sine, în îmbogăţirea de sine, în cât eşti de popular –şi că e important „ce vreau eu”, „treaba pe care o fac eu”, „cum gândesc eu”.  Dar înţelepciunea de veacuri şi Domnul Iisus Hristos ne învaţă că cea mai mare îmbogăţire a sinelui, vine din puterea de a face ceva pentru cei din jur. Calitatea vieţii stă în această deschidere către ceilalţi. Sensul stă în aport, în a trăi pentru ceva care este mai presus de sine.

Poate nu vom avea parte pe acest pământ de multă odihnă şi relaxare fizică. Dar fericirea nu este dată de o viaţă fără trudă sau de huzur, ci fericirea adevărată o simţim atunci când chiar obosiţi fiind, ştim că am fost de folos pentru cineva din jurul nostru, pentru cineva în nevoie şi mai ales când ştim că am lucrat călăuziţi de Domnul Nostru Iisus.

In primăvara asta nouă!

În primăvara asta nouă/ Şi trecătoare ca un nor/ E un crâmpei de tinereţe/ A celei mai frumoase feţe/ E Dumnezeu netrectăor

 Cât de minunată eşti lună aprilie!

 Atâta frumuseţe izbucneşte din cenuşiul rece al pământului, în fiecare zi alte şi alte delicate rămurele îşi arată frumuseţea pură, gingaşă şi trecătoare. Din nimic apare frumuseţea. Dar îţi trebuie ochi să o vezi.

 Nimic nu este mai încântător decât să lucrezi o grădină şi să urmăreşti cum îşi fac apariţia superbele primule, narcise, zambile, lăcrimioare… Dumnezeu l-a pus pe om în rai să lucreze şi să păzească Grădina. Chiar dacă omul a căzut din Raiul de altădată ne-au rămas totuşi  fragmente de frumuseţe, culoare şi farmec, ca să ne reamintească de Raiul pierdut, să ne îndemne să trăim în aşa fel încât să îl regăsim. Iată câteva minuni pe care le am în grădină:

 

Delicare şi fragile, perisabile şi trecătoare…

Splendoare de aprilie, dar cât de trecătoare