Boala şi sănătatea ca obsesie. Hipocondria

Boala şi sănătatea ca obsesie. Hipocondria

Voi exemplifica ce înseamnă hipocondru sau ipohondru prin următorul exemplu:

Iulia ( nu este numele ei adevărat) are 20 de ani. Este o studentă  frumoasă, sănătoasă, suplă. Cu toate acestea are o teamă excesivă că anumite senzaţii, adesea minore, resimţite de organism sunt semnul unor boli care îi pun viaţa în pericol. Pe deasupra, teama de a nu se îngrăşa, o face să mănânce dezechilibrat.  Vine adesea în cabinet şi descrie alarmată o serie de simptome: ameţeală, stari de leşin, palpitaţii, senzaţia de sufocare, dureri de stomac, insomnii şi multe altele. La examenul clinic general a reieşit că înălţimea, greutatea, activitatea inimii şi a plămânilor, tensiunea arterială sunt în limite normale. Am constatat o jenă abdominală şi la laborator o uşoară anemie. În rest totul era normal. I-am spus: „Iulia, tu eşti o persoană sănătoasă. Dar există la tine două probleme de stil de viaţă. Prima ar fi că alimentaţia dezechilibrată, săracă în vitamine şi  minerale şi în mod special în fier, ţi-a provocat o uşoară anemie care se poate corecta printr-o alimentaţie corectă. A doua problemă ar fi că stresul provocat de teama de boli face ca stomacul tău să secrete în mod exagerat acid clorhidric, lucru care îţi generează problemele de stomac. Te asigur că tu eşti o fată tânără, frumoasă şi sănătoasă, cu o greutate normală. Nu ai nevoie de cure de slăbire. Ai nevoie de mese regulate, cât mai diversificate, de fructe şi legume zilnic, de multă mişcare în aer liber, ai nevoie să  uiţi cât mai des de persoana ta, de problemele tale, şi , poate că te-ar ajuta ca  în timpul liber, să te dăruieşti unor activităţi sau acte caritabile care să aducă bucurie altor oameni. Vei vedea că boala şi teama ta de boală vor dispare ca prin minune.”

Ea a plecat şi nu ştiam în ce măsură am putut-o convinge că adevărata problemă era obsesia ei pentru boală şi nu boala în sine. Dar în lunile următoare mi-am dat seama că problemele Iuliei erau mult mai complexe. Mama ei îi întreţinea această teamă pentru boli. În loc să îşi liniştească fiica ea o încuraja să consulte noi şi noi specialişi, să facă alte analize costisitoare şi radiografii pulmonare. Îi întreţinea iluzia fiicei că medicii sunt incompetenţi sau răuvoitori. Am întâlnit-o întâmplător pe mamă şi ea mi-a spus: „ A fost şi la ginecolog. I-a găsit  chiste pe ovare. A facut tratament. Dar tot nu este bine.”  Mă simt adesea neajutorată în faţa oamenilor hipocondri, mai ales atunci când nu este timp şi loc pentru a le explica cum stau lucrurile. Mă gândeam  că nu are cum să fie bine fiica ei, când ea îi întreţinea această teamă de boli pe care nimeni nu le depistează. Ce păcat că unii oameni îşi complică viaţa fără rost, suferă fără rost, cheltuie fără rost. Viaţa are şi aşa problemele ei, de ce să îi aducem şi altele închipuite.

În exemplul de mai sus mai există un aspect pe care oamenii care se tem de boli ar trebui să îl ia în considerare. Mama, îmi spunea că, ficei ei i s-a descoperit un chist pe ovar. Ovarul este o glandă sexuală feminină care conţine câteva sute de foliculi ovarieni. În fiecare lună câte un folicul sau doi se maturizează şi  elimină câte un ovul care poate fi fecundat. În momentul maturării foliculul ovarian poate avea 35-40 mm, de dimensiunea unui chist. Şi acum vă descopăr un secret: Atunci când  pacientul este foarte dornic de un diagnostic cu orice preţ, când îşi plăteşte scump o consultaţie, unii medici cad în ispita de a-i oferi un diagnostic, pentru că la urma urmei nici o persoană nu este perfect sănătoasă. Şi poate că atunci când pacienta a insistat că o dor ovarele, ei bine, i s-a spus că are un chist pe un ovar. Dar s-a omis să i se spună că într-un fel, este un chist fiziologic. La fel poate să ţi se spună la un examen ecografic că ai nisip la rinichi, deşi nisipul nu se vede. Vă spun ca un medic cu competenţă în ecografie, fac şi eu ecografii. (Pentru ca un element dur ca să fie vizibil distinct ecografic trebuie să aibă 4 mm şi atunci nu mai este nisip ci o pietricică).Adevărul este că, pentru pacienţii care insistă pentru un diagnostic, se găsesc, mai ales în cabinetele particulare, şi medici care îi oferă un diagnostic fără ca să se abată prea mult de la adevărul că, de fapt nu prea au nimic.

Nu este loc pentru a insista prea mult pe ipohondrie, dar pacienţii care se tem exagerat de boli, trebuie să se informeze despre hipocondrie (internetul, de exemplu, abundă în date), pentru că ştiind totul despre această boală o vor putea ţine în frâu. Dar un lucru vreau să îl concluzionez, pentru ai linişti pe cei temători de diverse boli: Trebuie să acceptăm că noi toţi, în scurt timp, îmbătrânim, ne îmbolnăvim, ne degradăm, murim. Viaţa este o experienţă scurtă, scopul ei fiind să îl cunoaştem pe Dumnezeu, Creatorul şi pe Domnul Isus Hristos. Suferinţele au adesea scopul de a ne desăvârşii pentru a fi vrednici de viaţa eternă, unde nu va mai exista durere. Indiferent cât de sănătoşi am fi fără Dumnezeu nu-i găsim vieţii un sens, dar cu Dumnezeu, chiar şi în boală avem bucuria de a şti pentru ce trăim. Oamenii sunt adesea supăraţi pentru boala şi necazurile care bântuie prin lume şi se întreabă de rostul bolilor. Uneori nu avem ce face legat de boală decât să o acceptăm. Eliminarea autocompătimirii şi acceptarea situaţiei atunci când nu mai putem face nimic poate să ducă la vindecarea sufletului şi aceasta implicit să aibă un efect benefic şi asupra trupului. „Biblia şi simţul realităţii pe care îl avem sunt de acord că temelia vieţii umane este tragică, nu raţională… nimic nu este simplu sub cer înafară de relaţia omului cu Dumnezeu pe temeiul răscumpărării; iată de ce apostolul Pavel spune: „Dar mă tem ca…tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea care este în Hristos” (2 Cor.11:3 trad. din engleză) (Oswald Chambers, Încercat pentru a lupta mai bine).