În viaţă se întâmplă multe lucruri groaznice! Cu toţii trăim cu o sabie a lui Damocles deasupra capului. Nu stim în ce clipă ea se poate desprinde de firul subţire care o leagă producând accidente, boală sau moarte. Vulnerabili nu sunt doar bătrânii, în rândul cărora, într-adevăr, predomină necazurile produse de boli şi accidente, nu sunt doar „ceilalţi”, nouă neputându-ni-se întâmpla, ci suntem vulnerabili oricare dintre noi. In trecut (în unele locuri şi azi) au fost războaiele, lagărele de concentrare, închisorile politice, în zilele noastre sunt cancerele, accidente de circulaţie, bolile invalidante.
Înseamnă acest lucru să trăim cu teama primejdiilor care ne pândesc? Nu, nu este nevoie şi nici înţelept să trăim o viaţă plină de teamă. Poate fi o problemă, într-adevăr, pentru cei care contează doar pe viaţa de acum şi de aici, din lumea aceasta, pentru cei care au ca valori esenţiale ale existenţei tinereţea, frumuseţea, bogăţia şi sănătatea. Când aceste lucruri se pierd deznădejdea celui fără Dumnezeu nu poate fi lecuită. Dar pe un creştin, care a înţeles că viaţa pe pământ este timpul în care Dumnezeu îl formează pentru a trăi în Veşnicia cu El, nimic nu ar trebui să îl tulbure. Doar creştinul încrezător în Domnul Hristos poate avea pace în mijlocul necazurilor şi furtunilor vieţii. Viaţa poate fi adesea înfricoşătoare, adesea omul se dovedeşte o fiară pentru alt om, dar Sfânta Scriptura ne spune de sute de ori: „Nu te teme”.
Intr-o viata atat de fragila doar o familie iubitoare e cea mai mare mangaiere.
O mare mângâiere în vremuri grele, vremuri care se pot abate oricand peste oricine, este o familie iubitoare. Ce bine este să îţi întindă cineva mâna când eşti bolnav sau în alt necaz, să fii încurajat, să se roage cu tine, să plângă cu tine, să râdă cu tine. Da, se poate râde şi în necazuri, creştinul încrezător în Dumnezeu poate face acest lucru!
Pentru a te bucura de iubirea şi respectul în cadrul unei familii, nu uita că e necesar să cultivi această iubire şi acest respect, e necesar şi să le întreţii cu grijă. Pentru că este aşa de bine ca în momente grele să ne avem unii pe alţii! Este minunat să-ţi fie aproape în suferinţă, partenerul de viaţă, copilul, părintele, fratele sau sora cu care ai avut întotdeauna relaţii calde, bazate pe comunicare sinceră şi iertare, încredere şi susţinere reciprocă.
Şi în acest aspect există o mare diferenţă între o familie creştină şi una necreştină. Un soţ sau o soţie creştină va fi alături de tine şi atunci când vei fi bătrân(ă), bolnav(ă) sau obosit(ă). În vremurile noastre „moderne”, de relativizare a valorilor morale, soţia este schimbată când îmbâtrâneşte iar soţul ajuns bătrân este lăsat să zacă în neputinţele şi nefericirea lui de către o soţie prea tânără, care stricase casa altei femei. Iar copiii săracii, nemaiştiind câte mame vitrege sau taţi vitregi au, preiau acelaşi comportament egoist văzut la părinţii lor şi vor fi şi ei candidaţii la trăire în promiscuitate, nu se vor angaja la căsnicii pentru viaţă, ci vor intra într-un şir de căsnicii subrede, pline de lacrimi, resentimente, regrete, chiar dacă vor afişa de ochii lumii zâmbetul şi fericirea de faţadă.
Dacă eşti destul de în vârstă şi nu eşti încă bolnav, fă nişte schimbări
Poate că nu ţi se va întâmpla nimic grav şi vei ajunge relativ sănătos la pensie, apoi vei îmbătrâni tot mai mult. Şi acum aş vrea să dau oamenilor vârstnici sau, să zicem celor trecuţi de 50 de ani, nişte sfaturi născute din ceea ce am observat în familiile pe care le-am vizitat în lunga mea carieră de medic de familie.
-Încercaţi să nu aveţi multe pretenţii de la alţii, în sensul de a fi ajutaţi, de a vi se face diverse servicii. Ajutaţi voi cât de mult puteţi, faceţi cât de multe servicii celor pe care îi iubiţi, dar să nu vă aşteptaţi, nici nu aveţi pretenţia la vreo recunoştinţă şi nu fiţi trişti nici dacă nu primiţi acel simplu “Mulţumesc!”. Motivele le voi explica, poate, în alt articol.
-Nu vorbiţi mereu despre voi, necazurile voastre, bolile voastre, supărările voastre, nesomnul voastru, neajunsurile voastre, etc. Nimeni nu vrea să stea mult lângă un copil care plânge încontinuu sau lângă o persoană care se văicăreşte mereu. Orientarea excesivă înspre propria persoană îl îmbolnăveşte pe om. Am scris mai multe aici. Cu cât acesta vorbeşte mai mult despre el şi necazurile lui cu atât va ajunge să fie mai ocolit.
-Cât încă nu sunteţi prea în vârstă aranjaţi-vă în aşa fel lucrurile încât să deveniţi independent financiar la bătrâneţe. (Poţi găsi mai multe idei în noul meu blog aici). Este aşa de bine să nu te bazezi pe copii şi să îi laşi în pace, pentru că şi ei au planurile lor, problemele lor, cheltuielile lor. Independenţa financiară a părinţilor este cel mai mare cadou pe care părinţii îl pot face copiilor.
-Zâmbiţi mai mult, nu întristaţi pe alţii cu întristările voastre, mai ales când ei nu pot schimba situaţia. Când vă intră cineva în casă, trataţi-l ca cel mai important musafir, cu o inimă plină de bucurie, chiar dacă înlăuntrul vostru suferiţi. Îi veţi transmite dorinţa să mai vină. Şi aceste relaţii frumoase pot să aducă cea mai bună vindecare.
– Şi un ultim sfat (nu că nu ar mai fi) pe care aş vrea să îl dau tuturor celor care se încred în Dumnezeu, este să facă rugăciunea cea mai importantă pentru un vârstic: „Doamne ajută-mă să merg pe picioarele mele şi să am mintea întreagă până în ultima clipă a vieţii”. Cred că Dumnezeu ascultă această rugăciune.
Dacă vreţi haideţi să avem o discuţie, lăsând un comentariu mai jos
Sanatate si credinta 