Viaţa ca o junglă
Mă simt adesea trăind ca într-o junglă. Nu neapărat în mijlocul ei, ci stând undeva la o parte, protejată de credinţă, de statutul social, de cultură. Fără să ignor avantajele vieţii moderne (comunicare şi deplasare rapidă, acces mai uşor la hrană şi îmbrăcămite) observ în lumea de azi atâta agitaţie, zgomot, vulgaritate şi mizerie în limbajul tinerilor şi adulţilor, multă agresivitate în jur, în fiece ziar, la fiece buletin de ştiri. Suntem asaltaţi agresiv să cumpărăm, să consumăm, să risipim, să ne distrăm, să facem ce ne trece prin cap, sa trăim iresponsabil. Rezultatul este suferinţă umană amplificată, o lume nebună de care îţi este frică, o viaţa de junglă în care nu ai vrea să îţi ştii copiii şi nepoţii.
Părinţii pot feri tinerii de junglă
Cât de dulce este protecţia oferită copiilor de către părinţi şi de către credinţa în Dumnezeu! Acolo unde valorile credinţei şi familiei sunt respectate copiii se simt iubiţi şi protejaţi. Protejaţi de tot valul de imoralitate care ne-a invadat de o vreme pe toate canalele, imoralitate care produce răni, durere, disperare şi prin care valori preţioase ca respectul şi fidelitatea în dragoste şi casnicie sunt distruse.
Părinţii sunt datori, încă de când copiii sunt foarte mici, să stabilească nişte limite, nişte frontiere morale care să îi apere pe copii. Nimeni, nici societatea, nici şcoala, nici chiar biserica nu le va putea oferi adevărata orientare şi nu le va putea forma caracterul lor aşa ca părinţii. Primii 7 ani ai vieţii sunt de nepreţuit pentru dezvoltarea simţului moral al copilului (să spună adevărul, să nu fie egoist, etc). Copilul are mare nevoie acum de limite precise (pe care cei mai mulţi le vor testa), are nevoie să ştie exact ce vor părinţii de la el şi mai ales are nevoie să fie iubit. Copilul lipsit de reguli bine definite este nefericit şi nesigur având impresia că nu este iubit. Copiii lipsiţi de iubire sunt mai uşor de ademenit spre jungla unei vieţi fără Dumnezeu şi fără speranţă.
Noi nu suntem noi prima generaţie care trăieşte vremuri de junglă. Răutatea a venit întodeauna în valuri. Pe parcursul istoriei omenirii au fost societăţi atât de stricate încât Dumnezeu i-a nimicit în masă, ca pe vremea Potopului sau a Sodomei si Gomorei. Apoi mai târziu civilizaţii întregi s-au autodistrus prin imoralitatea şi corupţia venite din interior. Dar creştinii au avut întodeauna un refugiu – credinţa în Dumnezeu. Chiar dacă le-a fost dat să sufere, şi le va mai fi dat, vor avea întotdeauna pacea şi bucuria dată de prezenţa Domnului Isus Hristos.
Sanatate si credinta 