MURIM… CA MAINE
De Magda Isanos
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
Autoarea a murit la 28 de ani. Si-a recitit versurile cu 10 minute inainte de a muri. Dar “Printr-o extraordinarã putere, izvorâtã din marea ei generozitate, a fost în stare sã-i facã pe ceilalti sã râdã chiar si atunci când înãbusitoarea boalã de inimã ajunsese aproape de culme. Râdea pentru a-i scuti pe cei din jur de tristete, ori, cel putin, pentru a le atenua disperarea…”
APROAPE DE CEL DRAG
De JohannWolfgangVonGoethe
La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.
Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.
Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.
Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!
În româneşte de Maria Banuş. Din volumul Goethe – Poezii, Editura Tineretului, 1957
Toamna- de Rainer Maria Rilke
Cad frunzele,cad de departe, parca
S-ar vesteji in ceruri
gradini indepartate…
Cu gesturi de negare
cad mereu;
Si cade-n nopti, pamantul greu,
De langa stele-in singuratate.
Noi toti cadem:
mana de colo cade
Si altele,si toate,
rand pe rand…
Dar este Unul care
tine-n mana
Caderea asta-nesfarsit de bland!
Sanatate si credinta 