Avem nevoie de o constiinta deosebita despre cât de vulnerabili suntem in a deveni un instrument al diavolului ori de câte ori cineva apropiat noua este ranit.
Primul act al Satanei dupa ce a câstigat pentru prima data influenta asupra unei persoane, adica asupra Evei, a fost sa o foloseasca pentru a-l influenta negativ pe Adam, persoana cea mai apropiata de ea. De atunci aceasta a fost strategia de top a diavolului. El a incercat-o in cazul lui Iov, folosindu-se mai intâi de sotia lui Iov si apoi de prietenii lui Iov pentru a-si atinge scopurile sale rele. El a incercat-o cu Isus, folosindu-l pe Petru atât de eficient incât Isus a trebuit sa-i spuna lui Petru: „Inapoia mea, Satano”. Tot mai târziu, diavolul a ajuns la Isus prin Iuda, un alt prieten apropiat al lui Isus.
Orice persoana care sufera poate fi sub un atac spiritual. Acest lucru nu este neobisnuit. Cu totii avem anumite momente când suntem deosebit de atacati. Dar retineti implicatiile: puterile malefice vizeaza persoana deja ranita si prin simplul fapt ca sunteti in apropiere, o sa va puna in fruntea listei lor de potentiali complici, deoarece incearca sa-si intensifice atacul asupra acelei persoane. In astfel de circumstante, trebuie deci sa fii atent la posibilitatea de a fi folosit fara sa stii de puterile malefice, asa cum a fost Petru. Desigur, nu exista loc pentru frica superstitioasa. A rani oamenii evitându-i ar insemna, de asemenea, sa cazi in capcana lui Satana. Când vrei sa ajuti pe cineva este ranit, priveste spre Dumnezeu pentru indrumare, asa cum a facut Isus; nu ar trebui sa spunem primul lucru care ne trece prin cap, asa cum a facut Petru.
De pe cutia de sapun
Cei mai multi dintre noi avem tendinta naturala de a veni cu predici sau prelegeri atunci când incercam sa ajutam un prieten ranit. Procedând astfel, dam insa impresia ca ne inaltam de la pozitia de prieten cu inima calda la cea de superior rece. Oamenii tânjesc dupa dragoste si intelegere, nu dupa predici.
Fratii crestini rareori au nevoie sa fie tratati ca niste nestiutori. Cel mai adesea au nevoie ca pur si simplu sa fie eliberati de asuprirea descurajarii si a invinovatirii care zdrobesc lucrarea lui Dumnezeu in viata lor. Odata ce aceasta supraincarcare este indepartata, veti putea gasi dedesubt o frumoasa lucrare a lui Dumnezeu care este deja gata sa infloreasca. De aceea incurajarea are o valoare atât de mare. Ridica oamenii. Daca schimb, tu le spui predici, aceast lucru va tinde sa-i impovoreze, adâncind sentimentele lor de inadecvare si singuratate.
Predica, este desigur, perfect acceptabila atunci când se adreseaza unui grup de oameni. Atunci când vorbesti cu o singura persoana devine un mod nepotrivit de a te adresa.
Ceea ce mareste foarte mult ofensa atunci când oferi sfaturi sau predici unei persoane este ca, pretioasele noastre sfaturi, rareori sunt lucruri pe care persoana respective nu le stie deja. Oferirea de raspunsuri este de asemenea deosebit de inacceptabila. Se presupune ca oamenii sunt suficient de prosti incât sa nu se fi gândit la ceea ce este evident. Oamenii au destule probleme fara a fi nevoiti sa faca fata faptului ca noi le vedem inteligenta ca pe a unei capatani de varza. Mai mult decât atât, solutia noastra superficiala este probabil ceva ce au incercat deja si inca ii doare dezamagirea amara a acelui remediu rapid, sperat, dar care nu a functionat. Sa-l impingi din nou spre acel remediu neplacut ar fi de doua ori dureros.
Pentru a fi asemenea lui Hristos, ar trebui sa coborâm de pe cutia de sapun, sa o deschidem, sa scoatem sapunul si sa spalam picioarele fratelui nostru.
Marja de eroare
Ne angajam intr-o conversatie atât de des incât rareori consideram ca o conversatie personala este mai delicata decât a tine o predica. Sa-l lasi pe Nicolae Gura Mare sa se adreseze unei intregi congregatii este mai sigur decât sa-l lasi sa vorbeasca in privat cu Maria Pop. Adresarea catre o multime permite un spatiu considerabil de eroare. Ceea ce se spune s-ar putea sa nu se aplice situatiei Mariei sau s-ar putea sa fie ceva atât de evident pentru ea, incât sa-i sugerezi ca nu o cunoaste ar putea-o insulta. Dar nici o problema. Sunt sanse ca Maria sa presupuna pur si simplu ca remarca a fost destinata altcuiva. Aceasta marja de eroare dispare insa atunci când publicul se micsoreaza la unul.
La oameni plini de bucurie si incredere, care se simt iubiti si acceptati de aproape toata lumea, am putea spune in siguranta aproape orice fara a-i devasta. Cu toate acestea, este foarte diferit cu o persoana de la celalalt capat al scalei. La cineva hartuit de loviturile vietii, marja de siguranta se evaporeaza. Este esential sa evitati sa spuneti ceva care ar putea fi interpretat ca o critica sau ceva care l-ar putea darâma. Evitati ca pe o bomba oferirea celui mai mic indiciu ca persoana ar putea fi vinovata de pacat sau ca are o deficienta in mersul sau spiritual.
Ori de câte ori o persoana vulnerabila simte ca ii oferiti un sfat in mod specific lui, situatia este la fel de periculoasa precum cea in care un aruncator de cutite amator incearca sa arunce cutitele cât mai aproape de corpurile unor voluntari nervosi, in speranta ca nu ii va rani. Daca trebuie sa dam sfaturi, trebuie sa muncim din greu la cresterea marjei de siguranta prin reducerea perceptiei persoanei ca sfaturile noastre o vizeaza special.
Cu siguranta nu vorbesc despre a fi viclean. Este esential sa fim autentici. Ma refer la a fi suficient de umili pentru a ne indoi de capacitatea noastra fie de a evalua perfect situatia unei persoane, fie de a auzi fara gres vocea lui Dumnezeu.
Când ofer asistenta prin e-mail, adesea lipesc in e-mail o bucata destul de lunga din scrierile mele. Este plin de incurajare (o modalitate importanta de crestere a marjei de siguranta). Pentru a reduce si mai mult posibilitatea de a provoca durere din neatentie, explic ca, desi citatul nu abordeaza in mod specific situatia lor, ar putea gasi ceva util in el. Folosesc un citat destul de lung care acopera mai multe lucruri diferite. Asta il face mai putin ascutit. Deoarece exista atât de multa incurajare in ea, aproape sigur ca o parte din ea ii va binecuvânta si las pe seama Duhului Sfânt si pe seama lor sa determine care alte parti le sunt aplicabile. S-ar putea sa folosesti o abordare similara prezentând cuiva o carte sau o caseta, spunând (daca este adevarat) ca te-a binecuvântat si te-ai intrebat daca i-ar placea si lui.
Daca trebuie sa dai un sfat, nu-i spune persoanei in mod specific. Aceasta abordare este atât de periculoasa incât cea mai mica eroare in oferire sau in continut ar putea rani persoana. Cel mult, cereti sau sugerati sau incurajati persoana intr-o anumita directie. Spune ceva de genul „Banuiesc ca te-ai gândit deja la . . . ?” sau, „Nu stiu daca ti se aplica, dar . . .” Amintiti-va, totusi, ca lucrul important nu este sa aveti o tehnica buna, ci o atitudine buna. Tu formulezi lucrurile astfel pentru ca crezi cu adevarat ca oamenii sunt suficient de inteligenti si/sau spirituali pentru a fi luat deja in considerare acea optiune si crezi cu adevarat ca nu ai o perspectiva infailibila asupra situatiei unei persoane.
Un factor care afecteaza grav marja de siguranta este gradul de atasament emotional al unei persoane fata de tine. Daca cineva te vede ca pe un strain nesemnificativ de care ii pasa prea putin de ceea ce crede despre el/ea, ai putea spune in siguranta lucruri pe care un prieten pretuit nu le-ar putea spune niciodata. Cu o persoana a carei bunastare emotionala depinde de parerea ta despre el/ea, cea mai mica alunecare ar putea fi dezastruoasa. Cu cât este mai mare locul pe care cineva ti la acordat in inima sa, cu atât poti spune mai putine in siguranta despre problemele sensibile si cu atât este mai important sa asculti cu atentie si sa fii sustinator. Acest lucru nu inseamna in niciun caz sa-ti diminuezi rolul in a ajuta oamenii cu careesti implicat emotional, inseamna pur si simplu ca trebuie sa te sprijinesti mai mult decât oricând pe alte mijloace decât oferirea de sfaturi.
Va ajuta sau va face rau?
Deci ai un sfat intelept? De unde stii daca impartasirea lui va ajuta sau dauna? Ceea ce face ca aceasta sa fie o intrebare deosebit de dificila este ca a da sfaturi este un impuls de ego, iar mândria ne intuneca gândirea. Momentul in care un prieten este in nevoie, este momentul in care un cuvânt gresit poate rani ca un glont si când puterile malefice sunt in cautarea complicilor crestini. Avem nevoie ca discernamântul nostru spiritual sa fie la apogeu. Nu este un moment potrivit pentru a risca sa fii orbit de mândria pe care tinde sa o produca sfatul.
Simplul fapt ca ceea ce impartasim este adevar, nu este o scuza pentru a-l impartasi. Prietenii lui Iov au sfârsit prin a avea nevoie disperata de iertarea lui Dumnezeu ( Iov 42:7-8 ) in ciuda faptului ca exista adevar in multe din ceea ce au spus. (De exemplu, 1 Corinteni 3:19 citeaza unul dintre ele – Iov 5:13 – ca adevar scriptural autorizat). Principala problema a fost ca adevarul pe care l-au recitat nu se aplica lui Iov. Satana a folosit chiar adevarul scriptural in trucul sau rau pentru a-l rani spiritual pe Fiul lui Dumnezeu (Matei 4:5-6).
Nici macar nu este suficient sa ai motive bune. In mod tragic, prietenii lui Iov au crezut ca il ajuta pe Iov si il inalta pe Dumnezeu. Convinsi ca il slujeau pe Dumnezeu, erau de fapt pionii diavolului. Erau siguri ca il onorau pe Dumnezeu, dar in schimb, il defaimau pe prietenul lui Dumnezeu.
Un semn distinctiv al intelepciunii care este cu adevarat de la Dumnezeu este ca nu este argumentativa. Nu insista sa fie auzita, nu insista sa isi impuna punctul de vedere. Nu este puternica sau dura, este „pasnica, blânda… plina de indurare. . .” ( Iacov 3:17 ).
„Daca este cu putinta intrucît atârna de voi traiti in pace cu toti oamenii. . .,” (Romani 12:18, Evrei 12:14 ). In termeni practici, sugerez ca acest lucru inseamna sa fii cât mai mult de accord cu oamenii si, in cazul in care nu esti de acord, sa se arate cât mai putin posibil. (Si, desigur, prin „posibil” ma refer in masura in care are aprobarea divina.)
Inamicul ascuns
Un obstacol enorm in calea consilierii eficiente il reprezinta propriile motive inconstiente ale consilierului.
Un crestin m-a abordat pentru un sfat despre implicarea lui emotionala cu o femeie necrestina. Pe masura ce a detaliat situatia, o furie blânda a inceput sa-mi pulseze prin vene din cauza modului lipsit de respect in care am perceput ca ii trateaza pe Dumnezeu si pe sotia lui.
Scriptura dezvaluie ca simplul fapt ca fiind om exista sanse mari sa fiu inselat de mine insumi in privinta adevaratelor mele motive. Ar putea sa pândeasca ceva urât in subconstient, care sa ma indemne sa fiu nejustificat de dur cu acest om? Aveam nevoie disperata ca Dumnezeu, in mila Lui, sa-mi arate. Oricât de pure pareau sentimentele mele, ele puteau fi nelegiuite. Consilierea, in timp ce esti orbit de auto-neprihanire, este la fel de nesabuita ca si incercarea de face o operatie in timp ce esti legat la ochi. Lucrul infricosator este ca oamenii afectati de auto-neprihanire sunt rareori constienti de asta. Am cautat imediat timp liber pentru rugaciune si am cerut si altora sa se roage. Inainte de a ma ocupa de o posibila pata in ochiul fratelui meu, trebuie sa-L caut cu umilinta pe Isus pentru o interventie chirurgicala majora asupra ochilor mei.
Pentru a doua mea linie de aparare am folosit recomandarea Scripturii de a avea mai multi consilieri (Proverbe 11:14; 15:22; 24:6). Daca acest om ar atinge cumva un nerv crud adânc in interiorul meu, facându-mi reactia mai putin evlavioasa decât mi-am imaginat, trebuie sa existe si alti crestini eliberati de slabiciunile mele specifice. In timp ce ii pastram identitatea secreta, am cautat ajutor la crestini maturi din medii total diferite de al meu. Una era o femeie divortata. Daca as avea o partinire legata de gen, opinia ei ar trebui sa o contracareze. Faptul ca nu m-am casatorit niciodata sa ma faca prea idealist? Sau as putea fi gelos pe relatiile acestui barbat? Cine ar avea curajul sa recunoasca asemenea slabiciuni umilitoare? Pentru a contracara aceste posibilitati aparent indepartate, dar inspaimântatoare, am cautat un barbat care s-a bucurat de o casnicie lunga si fericita.
S-a dovedit ca noi trei am interpretat fiecare in acelasi fel nevoile acestui om. Cu toate acestea, a avea dreptate nu da nimanui permisiunea de a slabi in dragoste, bunatate, blândete sau intelepciune. Mi-am petrecut inca multe ore pentru a-mi racori emotiile si, cu rugaciune, lucrând la modul in care sa-mi transmit preocuparile mele acestui om, in cel mai inaltator mod posibil.
Un mod mai bun
A le arata oamenilor ce trebuie sa faca este, de obicei, cu mult mai presus de a le spune ce fac. Luati in considerare acest exemplu:
Nu exista nimic la fel de puternic ca credinta si lauda in a imputernici o persoana sa scape de sub opresiune. Si totusi, daca gasim pe cineva impovarat de o incercare si la care ii spunem doar sa aiba credinta si sa-L laude pe Dumnezeu ne poate face la fel de vinovati ca si cei carora Isus le-a spus: „. . . „Vai de voi, învăţători ai Legii”…Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. (Luca 11:46). Cuvintele noastre pot fi corecte din punct de vedere tehnic si totusi ajung sa fie niste poveri apasatoare.
In loc sa le spui oamenilor, apleca-te, coboara sub ei si ridica-i. Daca simtiti ca cineva trebuie sa-si exercite mai multa credinta si lauda, incercati lucruri precum urmatoarele.
Rugati-va cu ei cu voce tare si, in rugaciunea voastra, conduceti prin exemplu, gasind lucruri pentru care sa-I multumiti si sa-L laudati pe Dumnezeu in circumstantele persoanei si sa declarati lucruri inaintea lui Dumnezeu cu credinta. Faceti acest lucru usor, sensibil si treptat. S-ar putea repartiza pe mai multe vizite. Daca te misti prea repede si lasi persoana in urma, eforturile tale vor fi irosite.
Recunoaste pe deplin cât de greu poate fi sa ai credinta si sa-L lauzi pe Dumnezeu in mijlocul unei incercari. Poate impartasiti persoanei unele dintre infrângerile dvs. in acest domeniu.
Ori de câte ori persoana face cel mai mic pas in directia corecta, laudati-o si incurajati-o. Fara a va da aere de superioritate, incurajati-i. (Vezi Comentariul unui supravietuitor abuzului sexual )
Când ucenicii l-au rugat pe Isus sa le sporeasca credinta, el a vorbit despre lucrurile marete care pot fi realizate printr-o credinta de marimea unui seminte de mustar. Acest lucru exemplificat de Isus este un mare constructor de credinta pentru ca imi arata ca pâna si eu sunt capabil de o mica credinta. Poti utiliza o abordare similara. Ajuta-i pe oameni sa realizeze ca o credinta suficienta nu o au doar supersfintii, ci este pe deplin la indemâna lor.
Vederi periculos de inadecvate asupra suferintei
Am vazut ca atunci când ne simtim obligati sa dam sfaturi ne face pe unii dintre noi sa fugim pentru ca nu suntem siguri ce ar trebui sa spunem. Daca nu fugim, dar tot ne simtim presati sa sfatuim, de obicei ajungem ca prietenii lui Iov spunând lucruri care suna evlavios, dar nu este ceea ce Dumnezeu ar vrea sa spunem persoanei. Ne imaginam ca suntem de mare ajutor, dar bunele noastre intentii nu reusesc sa aduca confort si iluminare.
Din pacate, exista si alti crestini, care nici nu fug, nici nu incearca sa ajute, ci simt nevoia sa atace oamenii cu probleme. Un motiv obisnuit pentru pierderea rabdarii cu crestinii care au probleme este ca orice suferinta sau batalie ameninta sa scoata la iveala deficientele in intelegerea noastra asupra crestinismului. Este mult mai usor sa tragem concluzia ca oricine are dificultati este in mod evident un crestin inferior, decât sa ne confruntam cu faptul ca si noi, intr-o zi, am putea fi nevoiti sa ne confruntam cu o astfel de incercare.
Bietul Iov a suferit ingrozitor ca sa ne arate adevarul ca si cei mai evlaviosi dintre oameni pot suferi incercari atât de ingrozitoare incât si-ar dori sa nu se fi nascut niciodata. Prietenii sai si-au expus fara incetare teoria ca oamenii evlaviosi nu au astfel de incercari. Cu limbile lor, prietenii lui Iov au provocat dureri cu aceeasi pricepere cu care soldatii care il loveau spatele lui Iisus, in timp ce se credeau la fel de sfinti precum se credeau fariseii când si-au condamnat la Salvatorul la moarte. Odata ce incercarea lui Iov a fost pastrata cu grija in Scriptura, impreuna cu judecata lui Dumnezeu asupra sfatului prietenilor sai ( Iov 42:7-8 )), te-ai fi asteptat la moartea teoriei printre credinciosii Bibliei cum ca evlavia este biletul catre fericirea pamânteasca. Si totusi, in mod uimitor, inca mai gasim crestini care cad in mod rusinos in aceeasi capcana ca si prietenii lui Iov chinuindu-l pe cel neprihanit. Nu pot decât sa presupun ca multi crestini trebuie sa redescopere bogatiile neglijate din cartea lui Iov. Si totusi, aproape oriunde te uiti in Scriptura, suntem invatati despre acest adevar.
Adânceste-te in Psalmi! Cartea care exprima cel mai mult bucuria si lauda dedica un spatiu enorm lacrimilor si durerii, dezamagirii, fricii, frustrarii si furiei.
Nici Hristos nu era strain de lacrimi si suferinta. Sau suntem noi mai spirituali decât Domnul nostru? „Deoarece Hristos a suferit in trupul Sau, inarmati-va si voi cu aceeasi atitudine. . . (1 Petru 4:1).” Sau abandonam si acest verset?
Cartea proverbelor avertizeaza ca, daca nu ne potrivim starii de spirit a unei persoane ranite, aplecându-ne la nivelul sau emotional, o incercare bine intentionata de a inveseli poate ajunge la fel de cruda ca si a fura haina cuiva in mijlocul iernii (Proverbele 25:20 ). In loc sa tinem seama de instructiunile lui Pavel de „a plânge cu cei care plâng” (Romani 12:15, KJV), in crestinismul modern aproape ca simtim nevoia sa-i pedepsim pe cei care plâng, tinându-le prelegeri pentru ca sunt atât de „necrestini” incât sa simta durere. In mod uimitor, omul inspirat de Dumnezeu sa ne indemne sa plângem a fost chiar omul ale carui cuvinte le-am distorsionat atât de mult incât sa ne imaginam ca suntem niste ignoranti daca varsam lacrimi sau suferim.Daca am fost atât de prosti incât sa aruncam Vechiul Testament si chiar si pe Hristos insusi, ca fiind prea emotionali pentru a reflecta adevarata evlavie, cu siguranta nu-l putem ignora pe Pavel, cel care ne-a dat indemnuri precum „Fiti veseli mereu… . . multumiti in orice imprejurare, caci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi in Hristos Isus” (1 Tesaloniceni 5:16,18). „Bucurati-va intodeauna in Domnul. Va spun din nou: Bucurati-va!” (Filipeni 4:4). Vezi Un timp sa plângi .
Un prieten valoros, John Jollie, a facut un comentariu profund despre biserica primara, asa cum este descrisa divin in Scriptura. Adversitatea le-a autentificat marturia, a observat el, la fel de mult ca minunile lor. De asemenea, a facut mult sa le tempereze si sa le modeleze viata.
Daca, in loc sa pretuim doar câteva portiuni din Scriptura, ne-am concentra pe intreaga panorama a conceptiei lui Dumnezeu asupra emotiilor si incercarilor, am fi mult mai echipati sa „ ne purtam unii altora poverile si astfel sa implinim legea lui Hristos” (Galateni 6:2, NKJV).
Intelegere
Când sotul ei a cazut mort pe neasteptate in fata ei, aproape patruzeci de ani de casnicie s-au incheiat instantaneu. Duminica urmatoare, la biserica, prietenii s-au adunat pentru a o mângâia. Nu-si aminteste nimic din ceea ce s-a spus, cu exceptia unei remarci: „Stiu cum te simti”.
„Stiam ca avea intentii bune”, spune vaduva, „dar ce lucru ridicol, nepotrivit de spus. Sotul ei statea acolo lânga ea, fericit si sanatos!”
Acea remarca a durut atât de tare, incât revine inca vie dupa cincisprezece ani. Pâna in ziua de azi insa, femeia care rostise acele cuvinte bine intentionate ramâne cu desavârsire inconstienta ca vorbele ei i-au injunghiat inima prietenei sale precum o sabie.
Este greu sa rezisti sa spui „inteleg” cuiva aflat in dificultate. Si noi am suferit si am fost binecuvântati cu imaginatie. Si la suprafata s-ar parea ca acele cuvinte ar trebui sa fie o mare sursa de confort. Si totusi, acele cuvinte ajung sa enerveze, chiar sa doara, pentru ca este evident pentru oamenii indurerati ca altcineva nu a avut o experienta identica cu a lor. Le creste sentimentul de singuratate atunci când nu reusim sa vedem care sunt aspectele unice ale calvarului lor.
La scurt timp dupa ce am scris cele de mai sus, am obtinut o noua perspectiva asupra importantei acestor lucruri. Sunt o persoana virgina de 46 de ani. Inca din prima adolescenta am tânjit dupa casatorie mai mult decât dupa orice lucru pamântesc. Desi de-a lungul anilor capacitatea mea de a face fata s-a imbunatatit mult, recent am fost supus unui chin ingrozitor pentru faptul ca eram singur, incât incepeam sa ma intreb daca asta imi poate afecta sanatatea mintala. Am cerut unui prieten ajutor in rugaciune. Ma intelege, a spus el, pentru ca, desi a avut o casnicie lunga si satisfacatoare, in ultima vreme a fost nevoit sa renunte la relatiile sexuale din cauza bolii sotiei sale. Asta m-a durut. M-am simtit insultat, deoarece el credea ca singura mea povara era privarea sexuala. Se pare ca m-am inselat cu privire la valoarea companiei. M-a inteles el? Evident, ca el nu stia nimic despre a face fata sentimentelor de rusine si acuzatiilor satanice cum ca a nu fi fost niciodata casatorit dovedeste esti un ciudat, neiubit si nedorit. Nu stia nimic despre perspectiva sumbra de a muri singur si fara copii. Nu stia nimic despre durerea si nevoia pe care o purtam an de an, pentru o simpla imbratisare. Si apoi era dependenta de mama mea in vârsta pentru a-mi gati si a avea grija de mine, ceea ce era atât de umilitor si complex incât ma ingrijoam in mod regulat cum as putea rezista cu succes tentatiei de a ma sinucide când ea v-a muri. Prietenul meu in mod clar nu avea nicio idee despre cât de nerabdator as fi schimbat incercarile cu el. Am presupus ca putea ghici. Acele cuvinte infioratoare „inteleg” mi-au spulberat iluzia ca majoritatea oamenilor pot intelege ceea ce sufar. Incercarea lui buna de a ma mângâia a dovedit ca sunt mai putin inteles si mai singur in agonia mea decât indraznisem sa-mi imaginez.
Desigur, nu este suficient sa evitam sa spunem ca intelegem. Ceea ce este critic este evitarea prezumtiei ca intelegem, mai ales dupa ce depunem doar un efort simbolic pentru a face acest lucru.
A pretinde in graba ca inteleg are inca un alt dezavantaj neintentionat. Acesta trimite mesajul: „Nu sunt interesat sa aud despre situatia si sentimentele tale. Stiu deja totul.” Oamenii care ranesc pretinzând ca inteleg, produc o mare pierdere celui ranit deoarece ei nu realizeaza ca verbalizarea sentimentelor este de obicei o parte vitala a procesului lor de vindecare.
Pe de alta parte, nu ar trebui sa fim prea liberi in a transmite lipsa noastra de intelegere, pentru ca si asta se adauga la sentimentul de izolare al unei persoane. In loc sa sari la concluzii sau sa apelezi la cuvinte sfintite, arata-ti dorinta de a lucra spre intelegere autentica prin ascultarea atenta, lipsa de condamnare si prin durerea autentica din vocea si expresia fetei tale.
De cea mai mare importanta este ca oamenii sa stie ca ai gustat durerea lor traind adâncimea propriile tale suferinte. Daca ai fost binecuvântat cu astfel de incercari, nu petrece, totusi, prea mult timp descriindu-le. Fa in asa fel incât sa fie evident ca experienta lor, nu a ta, este cea care te misca cel mai mult in prezent. Si, desigur, lasa-i pe ei sa decida cât de asemanator este procesul dvs. cu al lor.
Lipsa suferintei personale face mult pentru a ne descalifica de la slujire. Chiar daca prin cunoasterea divina, Fiul lui Dumnezeu putea cunoaste intelectual totul in cel mai infinit detaliu, el a trebuit sa experimenteze personal o suferinta ca a noastra inainte de a se califica pentru a ne sluji. Vedeti ca suferinta va ajuta sa va calificati pentru slujire.
Ar trebui sa fim intotdeauna umiliti de faptul ca, desi ne-am putea imagina ca am suferit la fel de mult sau mai mult decât o alta persoana, ramâne o simpla presupunere. In varietate si intensitate, fiecare dintre noi are un set unic de temeri. Visele, asteptarile, perceptiile, nevoile, mediile, toate difera. Doar Isus are cunostinte nelimitate si trebuie sa continuam sa indreptam oamenii catre El.
Sanatate si credinta 