A striga părinţii pe numele mic
Cred că dintre toate cuvintele rostite vreodată în lume, două dintre ele încântă, emoţionează şi înduioşează cel mai mult. Aceste cuvinte sunt Mama si Tata. Sunt cele mai sublime şi mai magice cuvinte. Unii ar spune că nu contează cum ți se adesează copilul, ci cum te vede şi te simte. Şi se întreabă că de ce nu ar fi O.K. să ţi se adreseze pe numele mic. Că este modern să te strige pe nume, că astfel îi oferi mai multă libertate, că îl ajută să îţi devină un fel de prieten. Şi apoi în familiile în care copiii îşi strigă părinţii pe nume, acest lucru pare “cool”. 
Se pune însă întrebarea, dacă este mai benefic pentru copil, să se raporteze la tine ca la un prieten sau ca la un părinte. Cred că a-l lăsa pe copil să îţi spună Giulia şi Gigel în loc de mamă şi tată înseamnă a-l priva (a vă priva reciproc) de una dintre cele mai duioase forme de adresare umană. De când există lumea nu a fost vreun cuvânt mai încărcat de sens ca şi cuvântul MAMĂ! Cuvântul mamă și tată cuprinde o lume de sentimente şi trăiri, de emoţii, frumoase şi nostalgice, care fac mult bine pentru sufletul copilului şi părintelui. Aceste expresii ne imbogățesc viaţa cu trăiri pline de sens, care peste ani se vor transforma în cele mai frumoase amintiri. Mamă și tată înseamna autoritate, respect, duioșie, protecție, zonă de refugiu, iubire. Cuvintele Mamă și Tată sunt ceva unic, evocă dragoste însoțită de autoritate și respect.
In zilele de azi ideea de autoritate începe să se dilueze, mulți având un sentiment neplăcut de răzvrătire la cuvântul autoritate. Și totuși, copilul, va trebui să se supună diverselor tipuri de autoritate. Nu se poate trăi în lume altfel. De aceea el are nevoie să învețe respectul pentru autoritate în cadrul familiei, acolo unde autoritatea se va manifesta însoţită de dragoste. Autoritatea părintească exercitată în dragoste îl ajută pe copil să îşi formeze caracterul şi o conduită corectă, îl conştientizează de valoarea disciplinei în oricare aspect al vieţii, îl ajută să înţeleagă că în viață există limite care trebuiesc respectate. Aceste limite sau bariere au un rol de protecţie împotriva răului pe care oamenii ar putea să şi-l facă unii altora.
Cred că pentru un copil, a-şi striga părintele Giulia sau Gigel, adică prietene, este oarecum deruntant. Pentru că prieteni înseamnă un grup de oameni, care au aceleași noțiuni și idei despre viață, acelaşi drept de decizie în lucrurile importante, un grup în care fiecare se poate confesa celuilalt.
Prieteni sau părinţi?
Chiar dacă în timp, între părinte şi copil se ajunge şi la un fel de prietenie, chiar dacă uneori îţi spune pe nume, din alint sau tachinare, această “prietenie” are multe limite pentru el. Dacă prietenul îl lasă pe copil să decidă, un părinte responsabil ştie că în multe aspecte din viaţa copilului nu îl poate trata ca pe un prieten:
-Nu îţi poţi folosi copilul ca şi confident, ca suport emoţional în secretele, problemele intime şi supărările tale, chiar şi atunci când crezi că este suficient de mare (adolescent sau tânăr). Îl încarci cu o povară pe care nu trebuie să o poarte. Cu un prieten poţi să faci acest lucru, dar nu cu un copil.
-Este greşit să îl laşi “liber”să facă ce vrea, să vorbească neîngrijit sau urât, să mintă, să fie dezordonat sau leneş, să bârfească, să mănânce nesănătos.
-Necesită îndrumare şi disciplină în folosirea corectă a timpului, pentru a nu-l risipi la televizor, internet sau pe telefon, dacă vrem să îşi dezvolte întreg potenţialul cu care s-a născut şi să ajungă un tânăr realizat în viaţă.
-Necesită îndrumăre spre citit! Dragostea pentru cărţi şi pentru citit se poate insufla de către părinţi de la o vârstă foarte mică.
-Este necesar să controlăm influenţele din viaţa lui: ce fel de prieteni are, unde pleacă, ce muzică ascultă, ce cărţi citeşte.
-Este necesară disciplinarea financiară! Un copil trebuie să ştie clar ce lucruri vă permiteţi ca familie şi ce nu. Banii înseamnă munca părinţilor. Iar copilul va respecta munca părinţilor doar dacă este învăţat despre acest lucru.
-Valorile morale, credinţa şi lucurile în care credem se transmit copiilor în timpul celor “7 ani de acasă”
Lucrurile enumerate, pe scurt, mai sus (şi multe altele asemănătoare), transmise (alteori impuse) copiilor, cred că evocă mai bine lumea mamei si a tatălui, cu autoritatea lor plină de dragoste, decât cea pe impersonală a părinţilor/prieteni Giulia şi Gigel.
Subiectul suporta discuţii. Aştept păreri
Fotografiile: Andreea Stanciu
Sanatate si credinta 