Archives

FLORI PENTRU MORTI SAU FLORI PENTRU VII?

Când florile vin prea târziu

La această dată pieţele sunt pur şi simplu invadate de mulţimea superbelor crizanteme pe care oamenii le cumpără pentru cei morţi. Cred că cele mai multe flori sunt dăruite celor morti! La moartea unei persoane mormântul i se umple de flori. Mai multe flori decât a primit in toată viaţa lui (ei). De ziua morţilor pieţele gem de flori. Ce multe flori se dau morţilor. Dar celor vii? Câte flori le dăm si cât de des? Aceste gânduri m-au inspirat să scriu poezia de mai jos:

august 2012 097

Buchetul acela de flori,
Ce-ai vrea într-o zi
Să mi-l pui pe mormânt,
Oferă-mi-l azi.
Fă-mă astăzi să simt
Parfumul acestui gest de tandreţe.
Oferă-mi azi flori,
Cât nu-i prea târziu
Să le miros, să le văd, să le simt,
Să mă bucur de-a lor frumuseţe.
Am nevoie de flori, uneori,
Cât mai sunt călător pe pământ.
Presară-mi viaţa cu flori, uneori,
Nu după, ci înainte de-a fi în mormânt
Nu aştepta ocazii ce greu se ivesc
Ci dă-mi flori acum
Când ele nu spun
Decât: Te iubesc!
Am nevoie de flori, uneori.
Nu spune: E-un fleac
Sau că eşti prea grăbit
A da flori e un gest preţuit.
Am nevoie de flori, uneori,
La fel ca de zâmbet şi de îmbrăţişare
Dacă ai şti cât de mult
Poţi să-mi spui printr-o floare.
Mormane de flori se pun pe mormânt prea târziu
Dar cui îi mai pasă, în adânc e tăcere…
Tu dămi-le azi, cât am sufletul viu
Cât nu-i prea târziu să mai simt mângâiere
La văzul acestor flori efemere.

CELE MAI FRUMOASE POEZII

MURIM… CA MAINE

De Magda Isanos

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Autoarea a murit la 28 de ani. Si-a recitit versurile cu 10 minute inainte de a muri. Dar “Printr-o extraordinarã putere, izvorâtã din marea ei generozitate, a fost în stare sã-i facã pe ceilalti sã râdã chiar si atunci când înãbusitoarea boalã de inimã ajunsese aproape de culme. Râdea pentru a-i scuti pe cei din jur de tristete, ori, cel putin, pentru a le atenua disperarea…”

APROAPE DE CEL DRAG

De JohannWolfgangVonGoethe

La tine mă gândesc când valu-n soare,

Pe mări sclipeşte,

 Când licărul de lună, din izvoare

Se oglindeşte.

 Te văd pe tine când în drum, sub zare

Colb se ridică.

În bezne, când drumeţul pe cărare

E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă

De val, în ropot

 Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,

E orice şopot.

 Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,

Sunt lângă tine.

 Apune; stelele-n curând vor arde.

 De-ai fi la mine!

În româneşte de Maria Banuş. Din volumul Goethe – Poezii, Editura Tineretului, 1957

Toamna- de Rainer Maria Rilke

Cad frunzele,cad de departe, parca
S-ar vesteji in ceruri
gradini indepartate…
Cu gesturi de negare
cad mereu;
Si cade-n nopti, pamantul greu,
De langa stele-in singuratate.
Noi toti cadem:
mana de colo cade
Si altele,si toate,
rand pe rand…
Dar este Unul care
tine-n mana
Caderea asta-nesfarsit de bland!

COLINDATORII

George Cosbuc – Colindatorii

Cad fulgii mari încet zburând,
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe lânga mama stând
De mult uitaram jocul.
De mult si patul ne-astepta,
Dar cine sa se culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea saraca,
Si boul cum sufla milos
Caldura ca sa-i faca,
Dragut un miel cum i-au adus
Pastorii de la stâna
Si îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de mar în mâna.

Si-auzi! Rasar cântari acum,
Frânturi dintr-o colinda,
Si vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tinda
Noi stam cu ochii pironiti
Si fara de suflare;
Sunt îngerii din cer veniti
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cânta naltator si rar
Cântari de biruinta,
Apoi se-ntorc si plâng amar
De-a Iudei necredinta,
De spini, de-ostasi, si c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judeca pamântul.

Si pâna nu taceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sarac ne-a fost, dar cald si drag
În casa-ne Craciunul.
Si când târziu ne biruia
Pe vatra calda somnul,
Prin vis vedeam tot flori de mar
Si-n fase mic pe Domnul.

Cea mai frumoasă poezie pentru mama, pentru primavară!

Poezia de mai jos este ca un ecou din vremuri cand lumea era mai civilizată, mai paşnică şi mai bună. Este tulburător de frumoasă, plină de nostalgie şi de profunzime dar şi plină de prospeţime.  O ştiu din prima copilarie dar este pentru mine la fel de mişcătoare şi azi.

În primăvara asta nouă/ Şi trecătoare ca un nor/ E un crâmpei de tinereţe/ A celei mai frumoase feţe/ E Dumnezeu netrecător

8 Martie

Ultima ninsoare-a prins să cearnă,
Fulgul moale-a sărutat tăpşanul,
Mamă, când nici nu-mplinisem anul,
Tu mi-ai arătat întâia iarnă.

Mi-ai purtat mânuţa peste nea
Ca sa simt de-i rece, moale, bună
Şi-ai privit cu mine, împreună,
Ţurţurii ca un tăiş de stea.

Toate anotimpurile-apoi
Rând pe rând le-ai colindat cu mine,
Ca să-nvăţ mai iute şi mai bine
Mândrele privelişti de la noi.

Şi-n căsuţa minţii să încapă
Bogăţia atâtor înţelesuri,
Câte sălcii se răsfrâng în ape,
Câte spice se îndoaie în seşuri.

Tu, întâia mea învăţătoare,
Cu poveţe drepte calea-mi semeni
Şi mă-ndemni spre dragostea de oameni
Ca spre cel mai drept dintre izvoare.

Ştiu că mă fereşti de orice rău
Să-ţi mângâi cu mana mea cea mică
Bluza mirosind a levănţică,
Mamă, când mă strângi la pieptul tău.

Ultima ninsoare-ncarcă merii,
Dar curând ce plini vor fi de floare!
Martie, mămico, sărbătoare!
Sărbătoarea ta şi-a primăverii!