O VESTE BUNĂ: SĂNĂTATEA NOASTRĂ NU DEPINDE DE ASIGURĂRILE DE SĂNĂTATE, DE MEDICI SAU PASTILE!

 

O VESTE BUNĂ :  SĂNĂTATEA NOASTRĂ NU DEPINDE DE MEDICI, PASTILE ŞI ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

 

În lume există multă durere. O parte din această durere este dată de diverse îmbolnăviri şi accidente producătoare de boală. Medicii, farmaciile, laboratoarele, asigurările de sănătate pot ajuta când se întâmplă aceste lucruri. Se pot da şi sfaturi utile de prevenire a bolilor. Dar sănătatea noastră, în esenţă, nu depinde de toţi aceşti factori. Sunt persoane care nu au niciodată nevoie de medici, pastile şi asigurări de sănătate, deşi în lumea de azi aceste persoane sunt tot mai rare. Pentru că există astăzi un ciudat paradox: Mai multe medicamente, mai mulţi medici, mai multă ştiinţă medicală, mai multă cheltuială pentru sănătate, dar mai mulţi bolnavi. Înseamnă că pe undeva, în stilul de viaţă, oamenii comit mari greşeli, comparativ cu înaintaşii noştri. Oamenii au progresat în anumite domenii, dar pe de altă parte, oamenii devin şi victime ale unor boli produse de acest progres, de civilizaţie. Progresul tehnic nu presupune neapărat progres în toate domeniile existenţei umane şi nici progres în  protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor. Progresul tehnic presupune într-adevăr posibilităţi de a te trata mai bine, cu mai multe medicamente, de a face mai multe analize ca în urmă cu câteva decenii. Dar reducerea numărului de îmbolnăviri? Aici se observă mult regres. Ba din contră au apărut o mulţime de boli noi. Cresc îngrijorător numărul de cancere, boli psihice, bolile cardio-vasculare, diabetul, bolile cu transmitere sexuală.

Mai mulţi bani pe medicamente decât pe mâncare

            Farmaciile înghit tot atâţea bani cât magazinele alimentare. Iar pentru o seamă de pensionari statul cheltuie chiar mai mult pe medicamente decât cheltuie ei înşişi pentru mâncare. În rândul pensionarilor dar uneori şi în rândul celor mai tineri, ucigaşul nr. 1, boala cardio-vasculară face ravagii. Firmele de medicamente profită, întrecându-se unele pe altele în oferte. Se cheltuie enorm pentru reclamă, fiecare firmă oferindu-ne medicamentul cel mai nou, mai bun (şi mai scump).

 Sumele mari de bani cheltuiţi cu medicamentele nu curmă suferinţa, numărul îmbolnăvirilor,  incapacitatea de muncă şi pensionările de boală. Oamenii zilelor noastre se bazează pe tehnică, nădăjduiesc în medici buni, se bizuiesc pe pastile. Dar nu aceştia sunt cei mai importanţi factori ai sănătăţii. Aceştia pot doar „cârpi” după ce răul s-a produs. Sănătatea depinde de alţi factori, mult mai simpli şi foarte la îndemâna noastră. Voi descrie în această carte pe câţiva dintre ei:

1.Sănătatea depinde de alegerile pe care le facem

            Date ştiinţifice confirmă că alegerile pe care le facem şi deciizile pe care le luăm oră de oră, zi de zi, an de an, determină în mare măsură starea sănătăţii noastre, bolile de care suferim şi deseori chiar momentul în care vom muri. Atunci cand alegem să actionăm într-un fel nesănătos, ar trebui să ne gândim că pentru acest lucru o să plătim neapărat un preţ. Sănătatea presupune întotdeauna un preţ. Dacă plătim la început, preţul este mai mic, dar după aceea el poate ajunge enorm de costisitor. Dacă eşti dispus să spui NU, de la început, comportamentelor dăunătoare, exceselor, indiferenţei, lenei, lipsei de informare, aceasta înseamnă că plăteşti  preţul la început şi apoi să te bucuri de o viaţă sănătoasă şi armonioasă. Dar numărul tot mai crescut al bolnavilor din ziua de azi arată că oamenii nu sunt dispuşi să plătească preţul timpuriu al unor alegeri corecte, dar îl plătesc mai apoi cu vârf şi îndesat prin povara unor suferinţe ce puteau fi evitate, îl plătesc adesea prin curmarea prematură a vieţii lor.

2.Sănătatea depinde de pacea sufletului

Mâniile, certurile, supărările, îngrijorările, nemulţumirile, invidia, resentimentele, neiertarea şi multe alte sentimente negative sunt răspunzătoare de marea majoritate a bolilor noastre. Se estimează că aceste emoţii negative pot produce peste 60% din bolile de care suferim. Voi dezvolta în carte şi aceste probleme.

Toţi oamenii, mai ales după o anumită vârstă tânjesc după confort, armonie şi linişte sufletească. Oameni epuizaţi de alergări, agitaţie şi stres, îmbolnăviţi de supărări şi nemulţumiri îşi dau seama de deşărtăciunea tuturor ambiţiilor omeneşti şi nu mai găsesc sens în nimic. Aceşti oameni trebuie să ştie ca „Sufletul nostru nu îşi poate găsi adevărata linişte decât în Dumnezeu”. Dumnezeu produce adevarata vindecare, dacă avem smerenia să recunoaştem vina firii noastre păcătoase şi nevoia noastră de Dumnezeu. Pe măsură ce Îl vom cunoşte vom avea tot mai multă pace în mijlocul  necazurilor şi frustrărilor inerente, acestea fiind menite să slefuiască caracterul credincioşilor pentru petrecerea Eternităţii cu Dumnezeu. În ce mă priveşte consider viaţa aceasta ca un test pentru intrarea noastră în Veşnicie.

3.Sănătatea depinde de moraliate

Există nişte valori sau standarde morale promovate de credinţa iudeo-creştină, esenţa lor fiind cele 10 porunci. Rolul lor este acela de „barieră” împotriva răului pe care oamenii ar putea să şi-l facă unii altora. Dar în ziua de azi se promovează „eliberarea” de Dumnezeu şi de sub principii creştine, curentul cel mai periculos fiind umanismul, ideologie care susţine că omul provine  din animal, şi în consecinţă  nu există adevăr absolut, stadndarde morale şi sisteme de referinţă absolute. Ei promovează o înfricoşătoare nouă toleranţă, în care fapte păcătoase cum ar fi homosexualitatea, adulterul, avortul, şi alte asemenea comportamente sunt perfect acceptabile. „Evadarea”  însă, înspre stiluri de viaţă lipsite de Dumnezeu, poate fi comparată cu „evadarea”  unui tren din „limitele” şinelor sale.  Înafară,  nu este libertatea, ci mai degrabă dezastrul cu toate bolile, dezamăgirile, depresiile, chinul fizic şi moral.

 Nu insist aici pe importanţa principiilor şi standardelor creştine din perspectivă moralizatoare ci din perspectiva sănătăţii noastre fizice, morale şi emoţionale. Ca medic vad adesea suferinţa şi mizeria care rezultă din încălcarea acestor standarde.

4.Sănătatea depinde de cumpătare

Nu este uşor de răzbătut într-o lume ca a noastră. Suntem înconjuraţi de atât de multe lucruri deşi practic avem nevoie de atât de puţine în existenţa noastră efemeră. Există supraproducţie în toate domeniile. Prea multă informaţie, prea multe haine, prea multă mâncare, prea  multă distracţie şi chiar prea multe medicamente. Există o ciudată creştere a numărului de bolnavi,  proporţional parcă, cu invenţia a tot mai multe medicamente. Se întîmplă acest lucru deoarece omul crede că pastilele ar putea rezolva consecinţele unor alegeri greşite şi a unui stil de viaţă greşit. Este greu de străbătut lumea aceasta aglomerată dar secretul stă în a ştii să alegi. A ştii să alegi şi să ai tăria să refuzi. Să refuzi mereu excesele, comportamentele la risc, să alegi întotdeauna simplitatea, decenţa şi cumpătarea. Până nu demult oamenii se luptau să ajungă la diverse lucruri materiale. Astăzi un om cumpătat trebuie să se lupte să renunţe la multe şi să se limiteze la puţin.

5.Sănătatea depinde de mişcare şi o viaţă activă până în ultima zi a vieţii

Dumnezeu ne-a creat cu mâini, picioare, un sistem osos, muşchi, inimă şi minte pe care să le folosim activ.  Organele care nu sunt folosite se atrofiază, se înţepenesc, se înconjoară de ţesut grăsos şi ajung să ne creeze multe probleme. Pentru o viaţă armonioasă este nevoie să trăim responsabil şi activ, să transpirăm adeseori, chiar dacă ne-am permite să ducem o viaţă de plină de odihnă. Nici un om, care vrea să trăiască sănătos, nu este scutit de efort fizic şi adesea de sudoarea frunţii. El poate să aleagă să nu transpire, să mănânce cât vrea, să se odihnească în permanenţă, dar consecinţele, obezitatea şi bolile ce decurg de aici nu întârzie să apară .

6.Sănătatea depinde de ce şi cât mâncăm

Există foarte mulţi bolnavi astăzi, comparativ două-trei decenii în urmă. Ca medic care am profesat atât înainte cât şi după schimbările din 1989 sunt uimită de numărul uriaş de bolnavi care există acum faţă de ceea ce era atunci. Sunt atâţia oameni dependenţi de reţeta compensată, dependenţi de Casa se Asigurări de Sănătate! Ce schimbare a produs acest număr crescut de îmbolnăviri? Schimbarea majoră în viaţa oamenilor şi pe care o consider cauza numarul 1 a îmbolnăvirilor crescute este supraalimentaţia şi alimentaţia nesănătoasă ( urmate de sedentarism şi stres). Oamenii trebuie să reînveţe să mănânce mai puţin, sănătos şi mai simplu. Stilul greşit de alimentaţie afectează şi va afecta grav sănătatea copiilor noştri. „Cu durere afirm că generaţia mea este generaţia celor ai căror copii sunt mai bolnavi decât însăşi părinţii. Şi nu numai atât…din păcate copiii au început să moară înaintea părinţilor” (Prof. Dr. Gheorghe Mecinicopschi)

 

7.Sănătatea depinde de credinţă

Credinţa în Dumnezeu şi învătătura creştină trăită în mod autentic ar trebui să ne conducă către o viaţă simplă, un trai decent, multă cumpătare, o viaţă activă, hărnicie, pace, iubire, înfrânarea poftelor ( se include şi pofta de a mânca prea mult).

            Dr. William Sadler in cartea Practice of Pszchiatry descrie într-un mod magistral legătura dintre sănătate şi credinţa în Domnul Isus Hristos:

            „Nimeni nu poate să aprecieze aşa de bine ca un medic procentajul uimitor de mare al bolilor şi suferinţelor omeneşti care sunt o urmare directă a supărării, fricii, conflictelor, imoralităţii, vieţii dezordonate, ignoranţei, gândirii nesănătoase şi vieţii îndoielnice. Acceptarea sinceră a principiilor şi învăţăturilor lui Hristos în ceea ce priveşte realizarea păcii şi bucuriei sufleteşti, realizarea gândirii altruiste şi a vieţii curate, ar şterge deodată mai mult de jumătate din bolile, grijile şi dificultăţile rasei umane. Cu alte cuvinte mai mult de jumătate din actualele nenorociri ale omenirii ar putea fi real prevenite prin puterea profilactică extraordinară a trăirii personale şi practice în spiritul învătăturilor adevărare ale lui Hristos. Invăţăturile lui Hristos aplicate la civilizaţia noastră modernă, aplicate înţelept, nu acceptate doar de formă, ne-ar purifica, ne-ar înălţa şi ne-ar vitaliza încât rasa omenească s-ar afirma imediat ca înnoită, posedând putere sufletească superioară şi forţe morale nebănuite. Făcând abstracţie de recompensele vieţii viitoare, oricare bărbat sau femeie ar merita să trăiască viaţa lui Hristos numai pentru răsplata morală şi sufletească care li se oferă aici în această lume. Într-o zi oamenii ar putea să descopere că învăţăturile lui Hristos sunt extrem de eficace în prevenirea şi tratarea bolilor. Într-o zi ştiinţa noastră dezvoltată s-ar putea să preţuiască cu respect şi să prea cu adevărat îmbunătăţirile morale şi spirituale ale acestui bărbat din Galilea”.

4 gânduri despre &8222;O VESTE BUNĂ: SĂNĂTATEA NOASTRĂ NU DEPINDE DE ASIGURĂRILE DE SĂNĂTATE, DE MEDICI SAU PASTILE!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s